Poveștile oamenilor care au fost păcăliți de secte religioase

Când prietenul meu Derek Block avea cinci ani, părinții lui au devenit scientologi. Din cauza asta, el a crescut într-un univers paralel.

Familia și-a făcut bagajele și-a plecat din micuțul lor orășel texan, mutându-se mai întâi la Dallas, apoi în Los Angeles, ca să fie mai aproape de biserică. De-a lungul copilăriei sale, Derek a făcut cursuri de scientologie, a studiat operele fondatorului scientologiei, L. Ron Hubbard, și a consumat divertisment aprobat de scientologi. El și părinții lui n-au pierdut niciodată legătura cu majoritatea familiei extinse, ca rezultat al politicii de „deconectare” a bisericii, care implică tăierea legăturii cu prietenii și rudele care critică religia.

Când avea 15 ani, Derek a semnat un contract pe un miliard de ani, prin care jura credință Sea Org, o grupare super devotată din cadrul Bisericii Scientologice. Și-a abandonat liceul și părinții și s-a mutat în căminele scientologilor, ca să-și dedice fiecare clipă bisericii. N-a avut acces la TV, radio, telefoane mobile, internet sau cărți pe alt subiect în afară de scientologie. Singurul film pe care l-a văzut a fost Battlefield Earth, filmul din 2000 cu John Travolta, bazat pe o carte scrisă de Hubbard și, în general, considerat unul dintre cele mai proaste filme din toate timpurile. „M-am dus doar pentru că plătea altcineva biletul și ne-au convins să mergem”, mi-a zis acesta. „M-au pus să-l văd, gen, de trei sau patru ori și-am dormit pe tot parcursul filmului.”

A durat mult să iasă din lumea scientologiei, spune acesta, începând cu momentul în care a fost dat afară din Sea Org la 18 ani, după ce s-a aflat că are o relație cu un alt bărbat, și încheiându-se cu momentul în care părinții lui l-au dezmoștenit și l-au dat afară din casă după ce a postat comentarii anti-scientologie online. (Biserica Scientologică a negat asta. Într-o declarație transmisă VICE-ului prin email, un purtător de cuvânt a spus că Derek a părăsit scientologia și a tăiat voluntar legătura cu familia. Biserica nu a comentat asupra motivelor pentru care a fost dat afară din Sea Org.)

Prin Derek am aflat de Petrecerea pe Plajă Inter-atee din Sudul Californiei, o întâlnire bianuală la care participă în Orange County. Întâlnirea e pentru persoane ca Derek; oameni care au crescut pe planeta asta, dar care, datorită credințelor lor religioase, există complet detașați de lumea noastră. Scientologi, mormoni, martori ai lui Iehova, evrei ortodocși, musulmani devotați și creștini evanghelici. Dar Morris Bird, fondatorul evenimentului, mi-a spus că e deschisă pentru oricine care are un trecut în „religii solicitante”.

Bird, fost mormon, a demarat întâlnirile în 2014, după ce a observat asemănări între experiența lui cu pierderea propriei credințe și cele ale oamenilor cu trecut în alte religii extreme. „Când părăsești genul ăla de comunitate, care tinde să te acapareze cu totul și [are] așteptări înalte că vei face totul perfect, e ca și cum ți-ai pierde comunitatea”, a spus acesta. „Nu mai ai oameni cu care să simți că te identifici.”

La cea mai recentă întâlnire la care-am participat, într-o zi cenușie și rece de final de mai, a fost cam ca la oricare altă petrecere pe plajă. Oamenii stăteau în jurul focului sau sub foișor. Erau mese pliante cu fursecuri, nachos și tăvi cu morcovi tăiați julienne. Singura diferență era că între înghițiturile de salată de cartofi, oamenii cu care-am vorbit mi-au povestit cum au fost crescuți în medii abuzive, credințe nișate sau au fost complet excluși de familii și prieteni

Deși erau reprezentate acolo mai multe sisteme de credință, existau factori comuni care uneau istoricul celor mai mulți dintre participanți. Unii crescuseră cu credința că o să ajungă în iad dacă beau cafea. Alții că e păcat să-ți serbezi ziua de naștere sau că amerindienii sunt urmașii blestemaților israeliți. Henny Kupferstein, fostă hasidică, mi-a spus că a fost crescută cu niște reguli foarte stricte cu privire la tăierea unghiilor. „Nu poți să-ți tai și unghiile de la picioare și pe cele de la mâini în aceeași zi”, a spus aceasta, „și nu poți să le tai în ordine; trebuie să sari peste un deget și să te întorci.”

Toți oamenii de-acolo știau cum e să trăiești într-o comunitate care pune o presiune uriașă pe tine să crezi și să te conformezi, în care viața de zi cu zi e dominată de un set strict de reguli care nu există în societate în general. Și toți trecuseră prin procesul dificil de plecare.

„Am dat de oameni aici care au trecut prin aceeași experiență, indiferent de religia solicitantă din care am plecat, au avut parte de aceeași experiență”, mi-a spus Bruce Christianson, un fost mormon în vârstă de 61 de ani, într-un hanorac cu glugă, inscripționat cu logo-ul sub-reddit-ului foștilor mormoni. „Toți avem aceeași poveste.”

Oamenii cu care-am vorbit păreau șocați de chestiile în care credeau pe vremuri. „Unul dintre lucrurile ridicole [pe care le credeam] e că oamenii cu dizabilități merită să fie așa… din cauza a ceva rău ce făcuseră într-o viață anterioară”, mi-a spus Derek. „Uneori, asta mă supără foarte tare.”

Kupferstein, fosta evreică hasidică, participă la întâlniri de câțiva ani încoace. „M-am născut și-am crescut în ceea ce azi pot să numesc o sectă religioasă”, mi-a spus ea despre cum a fost să copilărească în dinastia hasidică Belz din Brooklyn.

„Fetele n-aveau voie să fie educate”, a spus aceasta. „N-aveam voie să vorbim cu frații noștri – eram strict separați pe sexe, aveam două băi diferite: băieți și fete. Nu exista niciun fel de educație. Nu eram deloc educați laic. N-aveam voie să vorbim sau să citim în engleză. N-aveam acces la televiziune, mass media laice, radio, muzică clasică, cultură pop. Nimic. Era ca și cum am fi trăit într-un shtetl din Europa, dar fix în inima New York-ului.”

Kupferstein mi-a spus că s-a izolat de familia ei acum opt ani, după ce s-a revoltat împotriva regulilor stricte ale religiei ei. Căsnicia i s-a destrămat și a pierdut custodia copiilor.

„Nu dau vina pe dumnezeu”, a spus aceasta. „Indiferent ce-ar fi dumnezeu, nu dau vina pe el pentru ceea ce-a făcut un grup mic de oameni super îngrozitori multor altor oameni.”

Kupferstein mi-a spus că și-a contactat foarte puțin familia în ultimii opt ani, dar că încearcă să rămână la curent cu ceea ce fac pe Internet. „Și [fiica] mea cea mai mare a fost forțată să accepte o căsnicie aranjată, la fel ca mine la 18 ani”, a spus ea. „Și acum sunt bunică, fie că vreau asta sau nu.”

Respingerea din partea familiei a fost o temă recurentă în viețile oamenilor cu care-am vorbit.

„Comparăm adeseori excluderile”, a spus Christianson, fostul mormon. „Aș zice că cele mai sistematice și totale respingeri sunt din partea scientologilor. Iar pe locul doi, aproape complete, sunt martorii lui Iehova. Mormonii sunt pe un spectru mult mai divers.”

Derek mi-a spus că însăși frica de a fi exclus l-a ținut înăuntrul sectei scientologice. „Chiar am un prieten care a fost la închisoare, iar experiența mea cu Sea Org e aproape identică cu a lui”, mi-a spus acesta. Gândul că plecarea ar fi însemnat să nu-și mai vadă niciodată familia, a spus el, „m-a ținut închis acolo, nu o ușă fizică”.

În general, excluderea din familie e traumatizantă. Dar când se întâmplă unei persoane crescute fără vreo legătură cu restul societății, așa cum li s-a întâmplat multora dintre ei, poate să fie de două ori mai traumatizant.

„Adeseori sunt izolați de familiile lor, sunt condamnați – în unele cazuri sunt complet excluși”, mi-a spus Bird, fondatorul evenimentului, în timp ce gătea o porție de coaste. „În unele cazuri, dacă nu sunt excluși, familiile lor se poartă altfel cu ei – simt că nu mai au loc prin preajma oamenilor care-i înțeleg.”

Jacqueline Hernandez, 24 de ani, mi-a explicat că respingerea familiei a fost unul dintre multele chestii dureroase care-au reieșit în urma unei nopți, acum cinci ani, când și-a pierdut credința în Martorii lui Iehova, după o sesiune intensă de patru ore de căutat pe Google. „Am simțit că e complet răvășitor și dureros”, a spus aceasta. „Am simțit că am fost mințită. Nu mi s-a dat voie să-mi fac prieteni în liceu sau să mă duc [la facultate] sau să cresc normal sau să-mi aniversez zilele de naștere. N-o ardeam cu nimeni de la școală. Am încercat să nu-mi fac prieteni. Și-acum toate astea erau degeaba. Și nici n-aveam să trăiesc veșnic, așa că a trebuit să dau piept cu propria mortalitate.”

Oamenii cu care-am vorbit mi-au spus că apreciază întâlnirea, pentru că uneori le e greu să relaționeze cu alții. Ca și Derek, mulți și-au petrecut copilăria complet desprinși de cultura populară de masă, așa că le lipsește un set de referințe comune cu majoritatea americanilor. Dar Kupferstein a spus că, deși încă nu s-a prins care e diferența între Star Wars și Star Trek, simte că există deosebiri esențiale. „Eu am fost crescută să trăiesc la comun”, a spus ea. „Fără identitate, fără conștiință de sine. Habar n-aveam care era culoarea mea preferată de păr sau stilul de pantofi preferat sau chestii de genul ăsta. Știam doar ce trebuie să fac ca să contribui la grupul colectiv. Stima mea de sine se măsura în cât de mult contribuiam pentru comunitate, așa că atunci când m-am distanțat de asta și-am aflat că în America nu există un astfel de concept, majoritatea oamenilor sunt foarte individualiști, totul e despre ei – și a trebuit să învăț că nu e o chestie egoistă, e ce-ți cere viața să faci.

„Cred că cei mai apropiați prieteni ai mei sunt mormoni sau foști mormoni, pentru că avem în comun multe valori de stil de viață și ne axăm pe familie sau politețe, comportament etic și a fi un bun cetățean”, a adăugat ea. „Admir chestia asta.”

Toți participanții cu care-am vorbit aveau simțul umorului cu privire la fostele lor credințe și glumeau pe tema religiilor și a comportamentelor lor, de pe vremea când credeau cu putere în ele.

Sara Hart, o fostă mormonă în vârstă de 38 de ani, care și-a pierdut credința acum șapte ani, a adus brioșe decorate cu pastile de Prozac din glazură, ca referință la rata mare de consum a antidepresivelor din Utah, statul cu cel mai mare procent de mormoni. „Și eu eram super deprimată, când mi se destrăma căsnicia, pentru că m-am măritat mult prea devreme, din motive greșite”, mi-a explicat aceasta. „Și n-o să tac. O să fac mișto de asta.”

A mai venit echipată și cu o biblie, o carte de imnuri mormone și niște acatiste pe care le-a aruncat pe foc spre finalul după-amiezii.

„Îmi place să fac mișto de chestii”, a zis ea. „Pentru că dacă poți să râzi de ceva, n-are nicio putere asupra ta.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.