Am încercat tradițiile de Bobotează ca să văd de ce țin românii atât de mult la ele

Nu știu dacă ai observat, dar e din nou perioada aia de început de an în care oamenii țin cu dinții de obiceiurile transmise din moși strămoși. Probabil că există un contract social care te obligă să țipi din toți plămânii cât de minunată e viața trăită după cutumele dacilor și romanilor. Altfel, nu cred că ai putut să ratezi toate reportajele în care românii întorci din străinătate își mărturisesc dragostea nețărmuită pentru viața tradițională dintr-un fund de Maramureș.

Pentru că n-am avut prea multe tangențe cu religia de când mi-a descoperit predispozițiile eretice, simt că am ratat experiența adevărată a tradițiilor românești. D-aia am zis că ăsta-i momentul să încep săpăturile arheologice după propriile rădăcini și să încerc să trăiesc ca o vrednică româncă, măcar de Bobotează.

După toate încercările prin care am trecut în ultimele zile, un simbol al spiritualității trebuia să mă răsplătească cu niște ursiți, noroc și faimă. Încă aștept despăgubirile, dar zic că-i vremea să-ți spun și ție prin ce trebuie să treci ca te alegi cu the one, asta dacă nu ai descoperit până acum magia conversațiilor goale de pe internet.

Printre sfintele tradiții transmise din strămoșii care au trăit prin foamete, la loc de cinste este și postul negru. Dacă nu știi la ce se referă acest ritual masochist, atunci ai bătut degeaba mingea pe lângă vecina pensionară de la etajul 1, care părea mai milostivă din fire în zilele de miercuri și vineri. Oricum, ideea de a nu mânca și nu a te atinge de un strop de apă toată ziua este tortură curată și nu prea înțeleg cum foametea și deshidratarea de poate aduce mai aproape de Dumnezeu.

În realitate, m-am supus fără prea multe comentarii unui purgatoriu de o zi, în care nu am pus gura pe nimic ca să mă aleg cu un ursit mai repede decât pe Tinder.

Pentru că nu știu prea multe despre cum ții post, am rezistat până la ora 18, când aparent e OK să te oprești din postit că se termină programul de lucru al vrăjitoarelor. Apoi am băgat un pachet de biscuiți sărați și m-am băgat la somn ca să dau nas în nas cu ursitul. Oricum, nu-i loc mai bun în care să dai nas în nas cu the one decât în propriul tău subconștient. Măcar așa te prinzi de ce chestii bolnave ascunzi. Experiența asta m-a lăsat însă cu o migrenă, așa că n-aș recomanda-o.

De Bobotează, nu există distanță suficient de mare între tine și rudele care vor să te vadă cu nuntă, familie și la casa ta. Pentru că unchiu-miu încearcă de vreo trei ani să mă mărite cu un băiat „de casă și familie bună”, deși nu cred că asemenea atribute își păstrează sensul la Vaslui, am zis că e timpul să-i fac pe plac măcar în 2018. Nu, nu m-am întors pe meleagurile natale, dar m-am umplut de busuioc ca să dau în vis de masculul ăla predestinat, la care visează toate femeile din Galaxia Lactee.

Am zis că trebuie să acopăr toate tradițiile legate de busuioc, așa că mi-am pus busuioc sub pernă, busuioc în sutien și mi-am legat busuioc de degetul inelar. Nu știu cum am reușit să îmi iau somn în duhoarea aia de busuioc, dar nici măcar tortura asta nu a dat roade de Bobotează.

Știu, probabil vei spune că sunt o păcătoasă. Nici măcar nu aș putea să construiesc un caz în apărarea mea, dar eu chiar am încercat. Mi-am pus mănușă ca să nu pierd busuiocul legat de inelar cu șnur roșu, mi-am umplut așternuturile de buruieni și am supraviețuit o noapte cu busuioc în sutien. Să nu uit de întreaga interacțiune socială care precedă achiziționarea de busuioc, în care trebuie să zâmbești la glumele proaste despre măritiș produse de un comerciant de vârstă mijlocie din Berceni.

După supradoza de busuioc, m-am ales cu un vis în care aveam drept ocupație o plimbare de promenadă printr-o casă abandonată. Am văzut prea multe fețe de oameni cunoscuți sau de long distance crush-uri de pe Facebook, deci nu pot decât să presupun o orgie pentru anu' ăsta, pentru că nu mă pricep mai bine la dibuit vise de Bobotează.

Ăia bătrâni zic că trebuie să te ferești de spălat haine, că nu poți să fii nasol și să spurci apele când abia le-a sfințit popa cu Iordanu' și Botezătorul. Dacă ești un adult semi-funcțional, atunci s-ar putea să miroși puțin în prima zi a săptămânii. Dar nu-i bai, că măcar vei avea noroc și nu te vor urmări dracii un an întreg. Zic că merită un sacrificiu de ăsta, cel puțin în teorie.

Acum, nu știu dacă îmi va merge bine anul ăsta pentru că am stat departe de dero în ziua potrivită, dar sper că și tu ai făcut același lucru ca să te simți mai aproape de dacii creștinați (știi și tu, ăia care nu existau pentru că Dobrogea era locuită de sarmanți și greci pe vremea lui nenea Andrei - n.r.).

Fiecare sărbătoare e legată de ceva mâncare, pentru că al nostru compatriot nu poate sa prea multă vreme ca peștele pe trotuar în zilele sfinte. Dintr-un motiv complet absurd, Boboteaza s-a ales cu răcitură (adică piftie în regionalismele altora, deși răcitură are mult mai mult sens), în vreme ce toate chestiile gustoase au mers la Paște.

Totuși, nu m-am lăsat păgubașă și am băgat niște răcitură la stomac, ca să-mi amintesc de încălzirea globală care a dat dracu' Boboteaza. Zic că la anul ar fi vremea să-l aruncăm direct pe Donald Trump în Marea Neagră.

În încercarea de a realiza un compendiu al celor mai ciudate tradiții, am dat peste cele cvasi-pâgâne din Banatul montan, pentru că nu știi când ai nevoie de niște insight antropologic în viața din Caraș-Severin. Oricum, toată tărășenia implică să aduci apă de la râu, să aprinzi o lumânare și să pui în apă o verighetă împrumutată de la o femeie măritată și cu un mascul drept prin plod născut.

Bine, așa m-am revoltat și eu împotriva patriarhatului, așa că am aruncat în apă un inel oarecare. Poate că de asta nu am visat niciun ales, dar măcar nu am participat la întărirea tradițiilor sexiste de Bobotează.

După ce am încercat toate obiceiurile pe care am putut să pun mâna relativ ușor, pot să-ți spun că o să trăiești probabil la fel de bine, chiar dacă nu ai experimentat întreaga tortură spirituală a Bobotezei în România.