Tot ce-am învățat cât am lucrat în presa de chiloțăreală adorată chiar și în România

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

În cariera mea relativ scurtă, dar strălucită, am lucrat la ceva reviste can-can. Erau super distractive: e ca și cum ți-ai bârfi prietenii în grupul ăla super secret de pe WhatsApp, doar că acolo prietenii tăi arată bine și sunt faimoși și se tot combină cu cineva din Geordie Shore, și mai ești și plătit pentru asta. Un alt avantaj ar fi că PR-iști îți trimit prăjituri. Recomand din tot sufletul.

Există și părți rele. Când te afli la coada vacii de faimă și celebritate, observi o altă lume a popularității și faimei: alergătura constantă, prieteniile false și zâmbetele și mai false, faptul că trebuie să postezi un selfie pe Instagram în fiecare zi! În plus, bei constant prosecco la temperatura camerei lângă un editor din showbiz, la o petrecere sponsorizată din mijlocul săptămânii, gândindu-te pe cine să sacrifici pe altarul bârfelor.

Dacă-ți place să fii faimos, atunci încearcă. Înainte, gândește-te la aceste aspecte din spatele culisei revistelor can-can ca un avertisment: în momentul în care primești insigna albastră pe Instagram, intri în gura lumii, care poate spune aproape orice despre tine. Odată ce începe, intri într-o stare ciudată în care nu vrei să se mai oprească, încât ajungi să inventezi chestii despre tine ca să-ți prelungești cele 15 minute de faimă.

Cam așa reușești ca jurnalist în showbiz.

Când lucrezi în showbiz, dacă ai interviuri cu vedete apuse, de cele mai multe ori ajungi să ieși la întâlniri cu ei, lucru care, când eram la început, mi se părea foarte incitant. Cineva care a fost dat afară de la Celebrity Big Brother? Vrea să iasă cu mine? La cel mai apropiat bar? Într-un Addison Lee? Cât de tare! Sunt ca o Cenușăreasa!

Doar că, nu. Se pare că orice jurnalistă singură din showbiz a primit atenție de la o vedete dintr-un reality show penal și nu are nicio legătură cu aspectul tău fizic sau cât de fermecătoare ești. Nu le pasă de tine, practic vor doar să le faci o favoare, mai exact să le resuscitezi carierele decedate.

Vedetele știu cel mai bine când carierele lor au apus, așa că sunt în stare de orice ca să obțină articole în publicații, interviuri plasate și în general să ajungă din nou în gura presei. Tu, ca editor junior în showbiz, ești intrarea lor. Odată, un fost cântăreț britanic m-a invitat în oraș și tot ce pot spune e că, dacă accepți, te poți aștepta la o primă întâlnire pompoasă și apoi doar la apeluri în toiul nopții. Nu contează de unde știu asta! Să trecem mai departe!

O schemă clasică de celebrități: dacă vezi vreo vedetă într-o poză jenantă de la plajă cu o vedetă, căruia îi ies șunculițele din costum sau aleargă fluturând colaceii unde prin Dubai, atunci cu siguranță persoana aia urmează să scoată un DVD de fitness.

Care, în principiu e OK: DVD-urile cu fitness sunt o afacere profitabilă și uneori e greu să găsești un cadou pentru mama ta. Însă ce e sinistru e falsitatea unor imagini cu vedeta „înainte” și „după”. În momentul în care ajung din nou în țară, se duc la sală toată ziua și se înfometează ca să arate bine pe coperta DVD-ului.

Apoi, vedetele astea susțin eronat (de obicei într-un interviu exclusiv) că au slăbit într-un mod sănătos, cu o dietă echilibrată și exerciții de trei ori pe săptămână. Desigur, mănâncă rahat. Vedetele astea au fost expediate la un centru cu antrenori și bucătari personali. Însă adolescentele care urmăresc aceste celebrități apuse știu asta? Nu, habar nu au. Fotografiile alea de pe plajă par inofensive, dar dacă urmărești cu atenție, nu sunt decât un simptom întunecat al industriei.

La începutul săptămânii, un editor cu care am lucrat hotăra ce titluri de știri i-ar plăcea, indiferent dacă erau reale sau nu. E un fel de ordonare cosmică sau un wishlist: ea scria chestii de genul: „Jennifer Aniston: Am trecut mai departe” și „Michelle Keegan: Vreau un copil”, apoi plănuia cum să fie articolele în funcție de aceste titluri. În următoarele zile, jurnaliștii se chinuiau să găsească orice fel de legătură cu titlurile inventate de editor. Rezultatul? Revista se vindea. În draci.

Un truc amuzant pentru când vrei să sugerezi că Jennifer Anistor se bucură de divorț, fără să fii tras la răspundere: editorul meu mi-a spus că atât timp cât pui ghilimele simple, nu duble, atunci legal, poți scăpa cu orice. Încearcă: Ryan Gosling 'ar putea lovi un cal' dacă ar fi nevoie. Reese Witherspoon 'crede în Teoria Pământului Plat.' Will Smith 'are un picior mai lung decât celălalt.'

(Trebuie să menționez că am verificat cu echipa legală de la VICE și nu e pe bune.)

Dacă ai avut vreodată un interviu cu o vedetă, care a fost nepoliticoasă cu tine, atunci ai permisiunea să te răzbuni în scris. Eu nu am făcut asta vreodată, însă colegii mei o făceau și se foloseau de asta ca să detalieze la început de articol, cât de nepoliticoși, aroganți și întârziați au fost cei intervievați.

Un editor de-ai mei avea o listă cu oameni pe care i-a întâlni, pe care-i ura și refuza să scrie despre ei. Avea vreo opt personalități care nu au ajuns niciodată în revistă. Lista era scoasă la imprimantă și lipită pe perete, ca noii angajați din echipă să știe ce vedete trebuiau refuzate: „Wall of Hate” și „Wall of Love”. Doamne ferește dacă ajungeai pe prima listă, riscai să-ți distrugi cariera.

Nu e niciun secret că rubricile cu vedete, în care acestea se dau cu părerea despre chestii cotidiene, nu sunt scrise de celebrități. Să fim serioși. Ai văzut ce descrieri pun pe Instagram. Serios. Sunt scrise de jurnaliști. În general, cam așa funcționează? jurnalistul întreabă vedeta, după care scrie răspunsurile în locul ei. Apoi, la sfârșit, le pui numele și un „XOXO” și aia e.

Cu toate astea, mulți oameni nu-și dau seama că majoritatea rubricilor sunt inventate de la zero. Eu făceam săptămânal o anumită rubrică cu o vedetă dintr-un reality show. Ea era mahmură într-o zi și nu a mai putut să facă rubrica la telefon ca de obicei, așa că am întrebat-o dacă pot să inventez eu ceva pentru săptămâna respectivă. Eu vorbeam cu ea de aproape doi ani, așa că știam ce făceam ea în general, așa că editorul mi-a dat binecuvântarea și eu am improvizat cu succes.

De atunci, ea îmi trimitea mesaje în fiecare săptămână să inventez ceva pentru rubrică, pentru că era prea mahmură/plictisită/ocupată cu promovarea unui ceai wellness ca să se ocupe de asta, iar pentru următorul an nu am mai vorbit deloc cu vedeta respectivă, iar rubrica ei din revistă era complet inventată de mine.

Nu doar jurnaliștii inventează știri și distorsionează adevărul după bunul plac: vedetele irelevante au propria lor sub-economie, unde inventează (sau exagerează) povești despre experiențe aproape mortale, recidivări și logodne și vând în exclusivitate balivernele revistei care plătește cel mai mult. În esență: o vedetă e ca un Charles Dickens, care inventează constant ficțiuni și le vinde sistematic.

De aceea ai parte de fotografii ciudate, pentru că așa le fac. E o alergătură constantă, în care vedetele aranjează fotografiile ed paparazzi din cele mai disperate motive, apoi noi le publicăm. E un cerc vicios. Cum scot gunoiul în chiloți? Avem. Cum scapă cartonul de ouă în fața supermarketului? Se face. Majoritatea fotografiile de paparazzi pe care le vezi sunt rezultatul unui echilibru delicat între vedetă, agent și fotografi.

Să fii prima persoană care raportează o despărțire între celebrități sau o ceartă mare e o parte integrală din jobul ăsta, iar asta înseamnă să menții relații de prietenie cu vedetele. Luăm prânzul împreună, ne întâlnim la un pahar de vin și ieșim împreună la petreceri, doar cu scopul de a prinde o știre în exclusivitate. Practic, atât jurnaliștii, cât și vedetele mențin această relație de prietenie cu scopul de a obține ceva, orice mai puțin o prietenie.

Asta era cheia rolului: jurnaliștii care nu se mulau pe cerințe, nu primeau știrile bombă, deoarece orice poveste demnă de cancan ajungea la jurnalistul cel mai apropiat ed vedetă. Asta însemna că trebuia să mă țin după curul celebrităților, în tot felul de situații suprarealiste, cu scopul de a mă apropia de ele. Eu m-am apropiat de o anumită prezentatoare din televiziune, când a vrut să renunțe la prietenul de atunci.

O personalitate din televiziune a plâns pe umărul meu la baie, o cântăreață pop mi-a arătat niște mișcări de dans în club și m-am super enervat pe un anumit grup de vedete, cu care am ajuns în Shack Shake la unu dimineața. Am obținut articolul și niște cartofi prăjiți.

Poate fi demoralizator să umbli cu vedete frumoase în viața reală, în timp ce tu miroși a mahmureală și ți-a ieșit un coș mare pe frunte. Însă fostul meu director de creație mi-a spus că e nevoie de vreo 800 de fotografii într-o ședință ca să obții una bună. Morala: nu te întrista dacă, după 20 de selfie-uri, nu-ți place cum ai ieșit. Trebuie doar să insiști.

Orice persoană, de pe fiecare pagină a unei reviste, e editată în Photoshop.

Când citești ceva de genul „o sursă a spus că”, de obicei e una dintre aceste trei persoane: vedeta, care debitează minciuni via echipa de PR, jurnalistul care scrie orice se potrivește cu articolul, sau antrenorul personal care a avut o tangență cu vedeta mai demult și știe suficient cât să pară un citat de la celebritatea în cauză.

Regula generală e următoarea: vedetele despre care ai crede că sunt numai lapte și miere sunt de obicei cele mai nasoale dive. E valabil și vice versa: unele dintre cele mai drăguțe și autentice vedete nu au o imagine publică prea bună. Singura constantă e că toată lumea o să te bârfească dacă ești câtuși de puțin nepoliticoasă. Așa că e bine să fii drăguț.

@jesshopeevans