10 întrebări pe care ai vrut mereu să i le pui unui cercetător român despre laserul de la Măgurele

De ceva vreme, orașul Măgurele a devenit un soi de El Dorado al științei românești. Așa cum ți-am arătat deja, cercetători români, dar și străini, vin în acest loc mânați de ambiția de a lucra la cel mai mare laser inventat vreodată de mintea omenească. Zilnic, unii din cei mai mari savanți ai acestei lumi înfruntă, plini de stoicism, praful cosmic ridicat de traficul greu de pe cei 13 kilometri de șosea plină de gropi, care desparte orașul-atomic de capitala României, București.

Odată trecut, însă, de barierele de securitate de la intrarea în complexul ELI-NP („Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics” e denumirea scientifically-correct a laserului de la Măgurele), pătrunzi într-o Românie paralelă. Intri în plină utopie SF. În acest loc, lucrurile par să se miște și să funcționeze la niște parametri încă neatinși în realitățile cotidiene ale României de dincolo de gardul institutului. Aici, persistă un soi de normalitate a excepționalului. Savanții și inginerii se pregătesc pentru marele număr de magie în care vor jongla cu structura intimă a Universului, folosind laserul pe post de ciocan de spart atomii: ca un tsunami care lovește o pânză.

Expresia „cel mai mare laser din lume” aduce, cu sine, propriile mituri și fantasme. Mitologia străvechiului laser cu care am tăiat, în 1968, tancurile rusești, undeva pe Siret, e acum înlocuită de fake-news-urile prezentului, încărcate de tag-uri caleidoscopice precum „tratament-minune împotriva cancerului” ori „teleportare ca-n Star Trek”.

Ca să înțelegi mai bine ce este, de fapt, laserul de la Măgurele, ce face el și ce vrea el de la viețile noastre, am discutat cu cercetătorul Ioan Dăncuș, Head of Research Activity „High-Power Laser System”. Omul care aprinde lumina, practic. Sau, cum spune el, șeful departamentului „responsabil de laser și transportul laserului către experimente”.

VICE: În ce stadiu sunteți acum?
Ioan Dăncuș: Am testat deja laserul „High-Power” (HPL) la 1 petawatt și e super ok. Am măsurat energia și durata de puls necesare pentru toate chestiile astea. Acum suntem într-o fază intermediară a proiectului. Practic, acum încercăm să vedem dacă, într-adevăr, „prinde suta în cinci secunde”. Verifici că funcționează în parametrii ceruți. Oricum, și cu parametrii ăștia intermediari, am depășit așteptările. Acum am obținut 1 petawatt. Peste vreo 3-4 săptămâni va trebui să ajungem la 3 petawați. Cel mai puternic laser de acum e unul de 4 petawați, în Coreea de Sud. Scopul final e, ca anul viitor, să testăm laserul la capacitatea sa maximă de 10 petawați. În martie, anul viitor, începem testele.

E un singur laser la Măgurele?
Sunt mai multe lasere. E laserul de mare putere pe care îl numim HPL, cu două „brațe” care vor emite fiecare câte 10 petawați. La fasciculul gamma mai sunt vreo trei alte lasere și mai avem la laboratorul de optică niște sisteme laser mult mai micuțe, pentru training. Eu sunt responsabil de laboratorul de optică, plus laserul cel mare.

Ce șanse sunt să vedem, la un moment dat, un laser de asemenea putere la o dimensiune mai mică?
Sunt șanse foarte mari. Deja au devenit mult mai mici, dacă e să comparăm tehnologia de astăzi față de ce era acum zece ani. Ca să faci, de pildă, o pușcă laser, care să aibă o baterie pe care să o cari după tine, să nu fii nevoit să iei o centrală după tine, îți trebuie ceva foarte eficient. Ceva foarte eficient din punct de vedere al sistemului de pompaj în lumina laser (laserii de pompaj sunt cei care amplifică fasciculul principal). Acum vreo doi ani, au fost primele teste pe un distrugător, cu lasere care prăjeau niște senzori de la drone sau avioane. La o armă modernă - dacă îi orbești senzorii, e moartă. Există, dar noi nu avem aici așa ceva.

Ideea e că de când a fost inventat laserul, s-a observat o componentă militară. Nu știu de ce. Dacă te uiți la laser, vezi numai aplicații civile. Partea militară e micuță. Un pic de telemetrie, dar care e folosită și în scopuri civile. Aplicații de tipul să arzi tancuri sau rachete sunt abia la început. A, și noi nu le zicem raze laser, ci fascicule laser. Raza este doar o aproximație a fasciculului.

Ani de zile am fost păcăliți cu Raza Morții, din Războiul Stelelor.
Da, de fapt era Fasciculul Morții!

Și cum va fi alimentat laserul ăsta? Din priză?
În general, sunt prize de 220, doar amperajul e mai mare, peste 16 A, de la rețeaua națională. Faci ceva atât de puternic și merge, totuși, de la o priză. Uite un exemplu: blitz-ul de la aparatul foto, care te orbește dacă ți-l dă direct în ochi, dar care se încarcă din patru baterii. În schimb, un bec, ca să te orbească, trebuie stai ceva vreme cu ochii în el. Așa e și aici, cu laserul. Ai un puls de câteva femtosecunde (a trilioana parte dintr-o secundă, conform DEX). O iei încetișor, punând niște condensatoare electrice și, pe urmă, la un moment dat, pac! Aprinzi scurt.

Dacă ar pica facilitatea asta în mâinile unui James Bond villain, ce ar putea face rău cu ea?
Unul din cele mai nasoale chestii e EMP-ul, pulsul electromagnetic. Dacă lăsăm ușile deschise și reușim să facem un experiment cu ele deschise, prăjim cam tot ce înseamnă calculatoare. Nu se știe până unde. În experimente făcute cu fascicule mai mici decât ce avem aici, adică undeva la 100-200 terawați, distrugi orice sincronizare pe sisteme electronice.

Dacă ne atacă rușii, trebuie doar să stăm cu ușa deschisă la Măgurele?
Da, și să avem un experiment reușit în ziua aia.

Ce șanse au tinerii absolvenți de facultate din România să vină să lucreze aici?
Au șanse mari, în special dacă sunt pasionați și dacă demonstrează că sunt capabili să lucreze aici. Noi ne pregătim singuri tinerii, dar trebuie să demonstreze un grad de seriozitate. Avem o colaborare foarte bună cu Politehnica. Acolo există un program de master dedicat ELI, care merge bine. Mulți tineri pe care îi avem acum în grup au terminat acel master sau sunt încă masteranzi. Majoritatea pe care îi avem acum sunt buni. Asta și pentru că e selecția foarte atentă, din start. Îi avem în perioade de practică, nu îi angajăm de la început.

Cât înseamnă perioada de practică la Măgurele?
Poate să însemne și un an sau mai mult. Sunt perioade în care ei fac diverse proiecte pentru facultate, dar le facem împreună. Facem proiecte pe tematica ELI. Avem inginerii noștri care îi ajută la diverse probleme.

Cam ce proporție e între cercetătorii români și cei străini?
Pe departamentul meu sunt mai mulți români acum. Sunt și mulți întorși. Grupul meu e format din 17 oameni. Am avut doi străini. Mai avem încă unul. Unul, un italian, a plecat într-un loc foarte bun. Și sunt mândru de oamenii care pleacă în locuri foarte bune de aici.

Păi, aici e cel mai mare laser din lume. Există locuri mai bune în cercetare laseri decât la Măgurele?
Da, dacă iubita e acolo unde mergi, e mai bine.

Cât de bune sunt salariile aici, la Măgurele?
Cercetarea în România nu mai e un domeniu în care sunt salarii mici. Depinde foarte tare de cât de bun e grupul în care lucrezi. Tot ce-ți trebuie e să ai proiecte care să-ți asigure finanțare.

ELI-NP e singurul proiect foarte mare pe fonduri europene. Iar salariile sunt competitive la nivel european. Ne dorim să tragem oameni foarte buni. De exemplu, eu aștept acum în grup un grec din America, un bulgar, care vine dintr-un alt proiect foarte bun și o româncă care se întoarce din SUA. Cum pot să aduc eu oamenii ăștia dacă nu pe niște salarii bune?

Un cercetător din America nu vine aici pentru bani, vine pentru că are aici o provocare științifică, dar banii pe care îi dai trebuie să fie suficienți cât să nu se simtă umilit. Și, oricum, nu ai prea auzit de cercetători cu Lamborghini. Dar ce-mi place este că aici sunt foarte mulți tineri și colectivul e foarte mișto. Asta e o chestie care îți creează o plăcere de a veni la serviciu.