Jobul meu e să ucid animale

În satul Stein din nordul Elveției, cel puțin un animal moare în fiecare zi de luni. De multe ori e ucis de Bobby Müller.

În fiecare săptămână, fermierii își aduc animalele la măcelăria familiei  Müller, unde Bobby, frații lui și alți zece angajați omoară animale, le dezosează, le vând sau le gătesc pentru evenimente de catering de 30 de ani încoace. Am vrut să știu cum îl afectează jobul pe Bobby și ce îi trece prin cap când omoară un animal. Așa că l-am întrebat.

MUNCHIES: Cum a fost să omori un animal pentru prima oară?
Bobby Müller: A fost un sentiment foarte ciudat. Primul animal pe care l-am ucis a fost o scroafă. Aveam 16 ani. Tata a fost și el măcelar și mă lua cu el la muncă, așa că știam ce se petrece acolo. Chiar la începutul uceniciei, am văzut cum e ucis un animal: fie prin șoc electric, fie prin împușcare cu un piron în cap. E incredibil – o clipă e viu, în cealaltă cade mort. Am vrut să fac totul cât mai corect, ca animalul să nu sufere deloc. După ce am văzut animalul mort, nu mi-a venit să cred că am putut face asta.

Și cum te simți azi când faci asta?
Azi îmi e mai simplu. Trebuie să fii calm și să știi exact ce faci. Îmi fac planul mental și încerc să ghicesc starea animalului. Animalele reacționează la atitudinea unei persoane – dacă sunt calm și hotărât, animalul va simți asta. Înainte să îl împușc sau să îi administrez șocul electric, mă gândesc: „O să te scutesc de viața asta mizerabilă”. Poate sună ezoteric, dar mi se pare mai ok decât să apăs trăgaciul impulsiv.

Cum funcționează procesul, mai exact?
În fiecare luni, primim animale la abator. Veterinarul le analizează comportamentul și starea generală. Apoi, e timpul să fim calmi. Imediat ce se deschide portiera vehiculului, încercăm să fim liniștiți și prudenți, ca să nu stresăm animalul. Conducem animalele, unul câte unul, spre abator, ca să nu asiste la celelalte sacrificii. Mi se pare mai respectuos așa. Apoi ucidem animalul, fie prin împușcare, fie prin electrocutare.

Dar nu se întâmplă mereu așa, nu? Vedem adesea animale torturate în abatoare.
În fermele mari e mai brutal, într-adevăr. Când ucizi zi de zi, pierzi contactul cu animalul și vezi doar carnea. După ce am absolvit ucenicia, am lucrat într-o astfel de companie. Acolo se omorau 260 de porci pe oră. Te dărâmă și fizic să faci asta. În fiecare zi, tăiam burta porcului cu niște clești de metal și, până în weekend, mi se umflau groaznic degetele. Am renunțat după două luni. Cred că viața animalului trebuie apreciată. Și pot garanta asta într-o măcelărie mică precum a noastră, dar într-o companie mare nu e posibil.

Devine uciderea animalelor un fel de rutină, după un timp?
Într-o oarecare măsură, da. După un punct, înveți unde să pui pistolul ca să omori animalul cât mai corect și rapid. Dar mereu am avut probleme cu vițelușii. Le place să îmi sugă degetele când îi conduc spre abator și sunt super drăgălași. S-a întâmplat de mai multe ori să mă apuce tremuratul sau să mi se facă rău.

Ai putea să renunți la asta.
Oamenii au făcut asta dintotdeauna. În epoca de piatră, conduceau animalele spre o prăpastie, să cadă în ea. Dar azi le putem omorî prin metode mai umane. E important să știi de unde vine carnea: de la un animal viu și nu dintr-o pungă de la supermarket.

În ce circumstanțe ai refuza să ucizi un animal?
Dacă nu aș avea echipamentul necesar să îl ucid ca lumea. De exemplu, nu înțeleg ideea uciderii unui animal prin tăierea gâtului, fără anestezie. De obicei e lăsat să sângereze până la moarte. Sistemul nervos, atât la om, cât și la animal, are scopul să ne țină corpul în viață, chiar dacă suferim o rană severă. Adrenalina ne ține conștienți, deci îmi e greu să-mi imaginez că animalele nu suferă când le ucizi prin tehnica asta.

Ți-ai ucide propriul animal?
Da, am fost nevoit să fac asta de câteva ori. Mi-am omorât toți caii când le-a venit vremea. Și odată, am omorât câinele unui vecin. Dar o fac doar din motive de sănătate.

Ai avut vreodată insomnii din cauza jobului?
Eu personal nu, dar un coleg care a lucrat într-un abator mare acum câțiva ani mi-a zis că nu putea dormi noaptea. Colegii lui se îmbătau după job, dar el nu putea. Până la urmă și-a dat demisia.

Crezi că mulți măcelari au probleme cu băutura?
Nu putem generaliza. Cred că în abatoarele mari e ca munca în fabricile mari. Când am fost în situația asta, mă simțeam epuizat. Mă duceam seara acasă și nu mă puteam relaxa pentru că încă pompa adrenalina în mine. Dacă bei o bere după job în același cartier, rămâi cu aceeași atitudine.

Ca măcelar, trebuie să fii conștient că fiecare animal pe care trebuie să-l ucizi e o nouă provocare. Nu poți să îți amorțești emoțiile, trebuie să fii conștient de ce faci. Jobul e ca o relație – trebuie să ții legătura cu emoțiile tale și să lucrezi cu tine. Numai așa poți face față.

Articolul a apărut inițial în VICE Germania.