Filmul despre festivalul care a dat cea mai mare țeapă tinerilor de bani gata

Pe hârtie – sau, mai exact, pe ecranul telefonului – trebuia să fie „un festival de muzică captivant la limita imposibilului”. În noul documentar de pe Netflix al regizorului Chris Smith, Fyre – despre „un haos de proporții uriașe” care a devenit festivalul Fyre – vezi filmări cu antreprenorul pe tehnologie și fondatorul Fyre Billy McFarland care le spune unor supermodele că „vinde un vis iluzoriu ratatului de rând”. Ce s-a întâmplat în realitate a fost undeva între cele două.

Pentru cei care n-au fost afectați de toată treaba asta, Fyre Festival a fost o veste grozavă printre atâtea vești proaste. Niște copii de bani gata care au plătit 12 mii de dolari pentru o experiență care a fost marketată doar prin Kendall Jenner și gașca ei, și care au ajuns într-un dezastru cu saltele ude, mâncare de căcat și… practic, niciun festival? Dacă urăști oameni bogați, e satisfăcător să auzi despre asta, până când realizezi ce impact au avut lăcomia și tupeul lui McFarland asupra localnicilor.

Fyre Festival a fost primul eveniment de acest gen care a folosit puterea rețelelor sociale – a vândut toate biletele în mai puțin de două zile, deși era un festival nou și nu a oferit aproape deloc informații logistice – dar a fost și primul care a fost desființat public în mod viral. Ca să parafrazez Biblia: Instagram a dat și Twitter a luat. Sau cum spune unul dintre cei intervievați: „Festivalul a fost construit de niște supermodele puternice și a fost desființat de o fotografie cu o felie de brânză pe pâine prăjită”. Dar, la fel ca multe alte lucruri în viață, a fost un fiasco mai mare decât s-a văzut.

Am vorbit cu regizorul Chris Smith despre documentar, care a fost o coproducție VICE Studios.

VICE: Ce te-a făcut să vrei să faci acest documentar?
Chris Smith: La fel ca mulți oameni care au văzut titlurile și au asistat la implozia festivalului pe Twitter, am fost curios dacă există ceva în plus în spatele poveștii.

Ce a urmat de acolo?
La momentul respectiv (septembrie/octombrie 2017) tocmai terminasem alt film. Am stat de vorbă cu o jurnalistă VICE care scrisese despre Fyre și am aflat cine a fost implicat și care era povestea. Ne-a dat niște contacte pe care și le făcuse și apoi am stabilit un interviu cu contractantul, Marc Weinstein. Am vorbit cu el vreo trei ore și am înțeles în sfârșit ce s-a întâmplat. Nu era evident din tot ce se scrisese. Simțeam că există o poveste mult mai interesantă în spate.

Pentru noi, cei care am urmărit povestea pe Twitter, a fost foarte amuzant. E amuzantă și după ce vezi documentarul. Nu-ți pare rău de oamenii ăștia până nu afli ce s-a întâmplat cu locuitorii de pe insulă.
Mi-a părut rău de bahamieni. Ideea mea a fost să-i dau festivalului o față umană, ca oamenii să poată rezona și să înțeleagă ce s-a întâmplat. Cine a fost implicat, că n-au fost doar niște oameni puși pe distracție, ci și profesioniști care au încercat să-și facă treaba bine în ciuda obstacolelor. Ai zis de bahamieni; unul dintre localnicii afectați de festival a fost MaryAnn (proprietara unui restaurant local care a ajuns să cheltuiască cincizeci de mii de dolari din economiile ei ca să rezolve mizeriile lăsate în urmă de Fyre). Ea mi-a zis: „Sunt curioasă ce s-ar fi întâmplat dacă bahamienii s-ar duce în altă țară și ar face asta și apoi ar încerca să plece.” Ar ieși un scandal imens. Dar oamenii ăștia au venit aici, s-au purtat mizerabil și apoi au plecat fără să suporte repercusiuni. A simțit că guvernul n-a făcut nimic să-i protejeze.

Crezi că vor primi compensații sau că se va întâmpla ceva bun pentru ei după documentarul ăsta?
Am vorbit cu MaryAnn chiar ieri. Încercăm de luni de zile să-i facem un cont GoFundMe, pentru că toți cei care au văzut filmul ne întreabă: „Cum o putem ajuta pe MaryAnn?” Povestea ei e una deosebită. A făcut multe sacrificii și a fost afectată teribil de toată afacerea asta.

Pare absurd că au existat procese mari de tot, cum ar fi bloggerul care a primit 2,5 milioane de dolari drept compensație, iar ea n-a primit nimic.
Trebuie să realizezi că cei 2,5 milioane de dolari sunt simbolici – sunt slabe șanse să primească vreodată banii ăia. Trebuie să stea la rând până când Billy McFarland va plăti 27,4 milioane de dolari, din ce am înțeles. Iar persoana care trebuie să dea banii o să fie în închisoare șase ani de zile. Ce m-a surprins cel mai mult e că au putut să se întoarcă și să-și continue stilul de viață, după ce au știut câte sacrificii au făcut pentru ei oamenii de acolo.

Ce părere ai despre McFarland după ce ai făcut filmul? Ai încercat să-l contactezi?
Cred că e o persoană complicată, tocmai de asta apare ca un personaj atât de interesant și enigmatic în film. L-am contactat, trebuia să-l filmăm cu două ocazii, dar a tot amânat. După care ne-a cerut să-l plătim pentru asta. Ni s-a părut nedrept, după ce am aflat câți oameni au suferit în atâtea feluri, din cauza acestui festival.

Mi se pare incredibil că a avut tupeul să ceară bani.
După ce ai văzut filmul, nu?

Ce crezi că spune filmul despre condiția umană și despre dorința oamenilor de a accepta ce li se întâmplă?
Cred că există tendința de a crede că ceva e real. E o extensie a rețelelor sociale, unde punem mereu doar ce avem mai bun. Cred că filmul atinge acest subiect, de percepție versus realitate, pe mai multe nivele. Au promovat un festival luxos care suna prea bine ca să fie adevărat și până la urmă nici n-a fost. Apoi, mai e și percepția față de Billy: Billy are Maserati, o casă imensă, zboară cu avioane private. Dacă pari un om de succes, oamenii chiar o să creadă că ai succes. S-a lăudat că are profit de milioane de dolari cu compania lui, dar de fapt avea un profit de doar 660 de mii de dolari.

La un moment dat în film, Andy King, unul dintre producătorii evenimentului, a zis că, cu 24 de ore înainte de festival, nu se putea gândi decât la Woodstock – cum nimeni nu vorbește despre supradozele de droguri și lipsa mâncării și problemele de trafic – dacă imaginea Woodstock a rămas frumoasă în ciuda acestor probleme, de ce n-ar putea și Fyre să facă același lucru? Evident că la Woodstock chiar au existat concerte și lucrurile s-au petrecut într-o altă epocă, foarte diferită. E interesant dacă reputația Woodstock ar fi supraviețuit în era rețelelor sociale și a live-urilor.
După ce văd filmul, oamenii au opinii foarte puternice despre lumea asta și ce s-a întâmplat acolo. Cât despre Woodstock, da, cred că ar fi avut un impact asupra festivalului dacă lumea ar fi putut vedea și problemele. Dar măcar a meritat pentru public să treacă peste toate astea, pentru că au avut parte de muzicieni desăvârșiți.

Crezi că trăim într-o lume în care nimănui nu-i pasă ce se întâmplă atâta timp cât arată bine pe Instagram? Eu cred că mulți dintre oamenii ăia s-au dus acolo doar ca să rupă Instagramul și nu le-a păsat de nimic altceva.
Cred că memoria e înlocuită cu ce vedem pe rețelele sociale și în fotografii. Marc Weinstein a zis că lucrează în domeniul festivalurilor de multă vreme și a văzut mulți oameni care s-au simțit oribil, dar care au postat fotografii în care par că se distrează. Un an mai târziu, oamenii ăștia se uită la fotografie și se gândesc că s-au distrat de minune.

Și el a făcut ceva similar la Fyre Festival, nu? A postat o fotografie cu o plajă idilică pe Instagram, când în realitate era mega stresat să găsească cazare pentru peste o mie de persoane.
Da! A fost unul dintre interviurile mele preferate, pentru că omul s-a detașat de experiență și mi-a vorbit pe bune despre tot ce s-a întâmplat. A recunoscut că se simte vinovat. Mulți dintre noi facem asta, poate nu la modul chiar așa de extrem. În orice caz, am văzut că se tinde spre mai multă sinceritate pe rețelele sociale.

Ce crezi că spune existența acestor farseuri despre societatea noastră?
E mai interesant decât să spui o poveste despre o persoană care se trezește la aceeași oră în fiecare zi ca să meargă la muncă! Billy e un personaj enigmatic. Mi se pare tare că a vrut să ofere o experiență diferită de orice altceva. Cred că Fyre e dovada că oamenii chiar își doresc ceva diferit. Pentru mine a fost mult mai complex decât aș fi putut ghici din titlurile despre niște copii de bani gata care au rămas blocați pe o insulă ca fraierii.

Deci crezi că n-a fost o farsă și că McFarland chiar a vrut ca festivalul să aibă loc?
Da, clar. Gândește-te – n-ai cum să chemi oamenii pe o insulă unde să nu fie nimic. N-ar funcționa niciodată. Cred că Billy a vrut să fie în mijlocul întâmplărilor, să fie el miezul. Spera să continue acest stil de viață luxos, înconjurat de supermodele, să fie centrul acestei lumi.

Crezi că se va întoarce la un stil de viață similar?
N-am niciun dubiu că Billy ar putea avea super succes. E foarte concentrat și determinat, e inteligent și cred că a învățat multe din experiența asta.

Mulțumesc, Chris.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.