Fake News sunt mai toxice ca niciodată pentru viitorul tinerilor din România

Ca adolescent, tinzi fie să înghiți informații pe nemestecate, fie să fii ultra sceptic cu privire la orice citești în presă sau vezi la TV. În oricare dintre situații, tot te vei lovi de fake news. Important este însă să știi să le recunoști, ca să nu ajungi să iei decizii legate de viitorul tău pe baza unor credințe și idei false. O spun specialiștii în media, nu eu.

Chiar dacă fenomenul „fake news” nu este la noi atât de dezbătut ca în SUA, unde Trump latră asta la fiecare jurnalist care-l deranjează, el rămâne la fel de toxic și de periculos. În perioada Referendumului pentru modificarea Constituției, au apărut o sumedenie de știri, pliante și panouri stradale despre cum românii trebuie să-și ferească odraslele de homosexualii care vor veni să-i fure. S-a vorbit despre țările în care s-a legalizat zoofilia, dar și despre cum acest referendum are menirea de a-i salva pe corupți. Ambele tabere au acuzat că au avut loc campanii de dezinformare.

Dar dincolo de referendum, te-ai mai lovit probabil și de alte cazuri de fake news în România: Balena Albastră, care a paranoizat-o și pe Gabriela Firea, tentativa de asasinare a lui Dragnea sau demonizarea asistaților sociali, care a bubuit în toată presa mainstream. Acestora li se adaugă o listă de știri de pe site-uri etichetate ca mincinoase și manipulatoare sau emisiunile de la Antena 3 care servesc fake news pe bandă rulantă.

Dacă ești adolescent, ești mai predispus să te confrunți cu dezinformarea, iar fake news-ul îți poate influența viața mai mult decât crezi. Am vorbit cu mai mulți specialiști care se luptă cu fake news despre efectele asupra tinerilor și cum pot fi ajutați să nu cadă în capcana manipulării.

Nici la nivel internațional, încă nu s-a trasat o linie clară între dezinformarea (fake news) și știrile false (false news). Opiniile sunt împărțite, depinde pe cine întrebi. De exemplu, cei de la Facebook au înlocuit complet termenul de „fake news” cu „false news”, considerând că acesta din urmă exprimă mai clar minciuna și dezinformarea.

Cristina Lupu de la Centrul de Jurnalism Independent mi-a explicat că dezinformarea „este o încercare organizată de a convinge pe cineva să facă sau să creadă ceva folosind informații sau date false. Toată lumea e vulnerabilă să creadă dezinformarea”.

Când fake news-ul e făcut intenționat, cu rolul de a polariza și manipula, false news-ul sau știrile false apar mai degrabă în urma unei erori de documentare a jurnalistului.

Iar pentru ca elevii să știe să se protejeze de mici de ambele versiuni ale știrilor false, Cristina face cursuri de educație media cu tineri din toată România. Îi ajută să înțeleagă rolul media într-o societate democratică, să distingă informația de propagandă și să folosească responsabil rețelele sociale.

Pentru că își petrec mai tot timpul pe rețelele sociale, adolescenții sunt cei mai expuși fake news-ului. Cei mai mulți dintre elevii români care folosesc internetul zilnic (9 din 10 conform INS) o fac pentru a intra pe rețelele sociale. Adică, pe Facebook și Instagram, fiefuri de informații, dar și de dezinformare.

Alina Bârgăoanu, membru în comisia europeană de combatere a fake news-ului, spune că nu este o problemă cu adolescenții în general, ci cu faptul că ei sunt mereu online.

De asemenea, Florin Șerban, profesor de Jurnalism și Lector în Departamentul de Sociologie la Universitatea Hong Kong, spune că adolescenții cred în fake news pentru că au nevoie de apartenență. „Ei mereu trebuie să creadă în ceva. Fake news-ul îți dă un țel în viață și posibilitatea să te identifici și mai bine cu un grup social.”

Florin oftează lung și îmi arată problema: adolescenții români nu știu să pună întrebări.

Sistemul e principalul vinovat. „Școala consideră că a pune întrebări este o lipsă de respect”, crede și Cristina Lupu.

Statisticile arată că 43% dintre tineri au distribuit cel puțin o dată o fake news. Cu toate astea, 89% dintre adolescenți consideră că fenomenul știrilor de acest tip este o problemă în România.

Conform Anei Maria Diceanu, inițiator al proiectului de alfabetizare media „Găina care a născut pui vii”, „impactul fake news asupra unui adolescent este mai mare și mai nociv. El se dezvoltă, ia decizii în viață plecând de la o realitate distorsionată”.

Un adolescent trebuie să aleagă la ce liceu să meargă și apoi la ce facultate, sunt decizii care îi vor influența viitorul. Diceanu spune că „este destul de periculos să îți construiești o imagine a lumii din jurul tău bazată pe fake news. Iei decizii care pot avea consecințe grave asupra viitorului tău ca cetățean al acestei lumi.”

Când vine vorba de ce îl dezinformează pe un puști și ce îl dezinformează pe un adult diferențele nu sunt mari. Copiii „pică la lucrurile la care pică și adulții” îmi spune Cristina Lupu din experiența ei cu adolescenții. „Nu ține de vârstă, ci de acces la informație și gândire critică.” Chiar dacă ai 30 de ani, poți fi păcălit de o știre de care a fost păcălit și cineva cu 15 ani mai mic. De asemenea, dacă tu, ca adult, crezi un fake news, un copil poate să își dea seama că nu e adevărat. Depinde doar de nivelul de informare.

Un alt efect al fake news-ului care poate fi crucial în rândul tinerilor este polarizarea. Florin Șerban spune că dezinformarea polarizează societatea, „adică te face să îi urăști pe ceilalți, să te distanțezi de cei care nu sunt ca tine”. Ceea ce, în rândul elevilor, poate duce chiar și la alte fenomene, ca bullying-ul, marginalizarea sau chiar stigmatizarea.

Dezinformarea din presă îi obișnuiește pe mulți adolescenți cu ideea că presa este rea și că minte.

Cristina Lupu compară dezinformarea cu „o picătură care nu lasă urme imediate, dar care în ani face o gaură”. Ea spune că adolescenților le lipsește complet reflexul de a căuta informația pe site-urile jurnalistice. „Când îi întrebi care sunt sursele lor de informare, răspunsul este majoritar legat de Instagram, Facebook și YouTube.”

Lucrul ăsta mi l-au confirmat mai mulți adolescenți. Știrile de pe rețelele sociale sunt la îndemână și le vezi în timp ce scrollezi. Bogdan, un licean de 18 ani din provincie, pasionat de informatică și de calculatoare, spune că sursa lui principală din care își ia informațiile sunt rețelele sociale. „Totuși, caut surse care mi se par credibile.” Și Iuliana, 18 ani, găsește informațiile tot așa, din „articolele pe care le mai citesc pe Facebook”.

Pe lângă rețelele sociale, mai sunt și site-urile care dau ca bune informații false. Dacă ești tânăr și n-ai timp sau chef să cauți în mai multe surse, e ușor să pici în plasa asta. Informația luată de pe un site de pseudoștiință a ajuns să aibă aceeași relevanță ca o informație luată de pe un site specializat. Asta îi poate face pe tineri să creadă că vaccinurile provoacă autism sau că poți vindeca orice boală, dacă bei suc de sfeclă roșie.

Tot așa se pierde și încrederea în presă, iar asta poate avea efecte mult mai puternice, ca erodarea democrației, arată Cristina Lupu.

În timp, fake news-ul îți poate influența modul de gândire. „Fake News-urile care îți spun des că Europa e rea, că România e oprimată, te pot face în câțiva ani să crezi că este chiar așa.” Uită-te la retorica PSD-ului din ultimii doi ani. Dacă faci fact checking pe discursul lui Dragnea, ți-ai da seama că și aici e vorba de fake news.

La un workshop, Cristina a povestit despre cum unii oameni sunt atât de convinși de dezinformare, încât își pierd rațiunea. Exemplul pe care l-a dat a fost #Pizzagate. Atunci a circulat o informație despre cum Hillary Clinton sechestrează minori în beciul unei pizzeri. Un bărbat a pus mâna pe armă și a mers să salveze copiii. Doar că a fost arestat. „Nici faptul că pizzeria nu avea beci nu l-a făcut pe om să își dea seama că a crezut într-o dezinformare”, spune Cristina.

Ne place fake news-ul „pentru că apasă pe două butoane: noutate și emoție”.

Cristina a observat la copiii cu care lucrează atitudinea asta. „Ei preferă să ignore informația decât să facă ordine în ea. Când nu mai știm ce informații să luăm, ne dăm în spate și începem să ignorăm știrile.”

Probabilitatea de a crede o dezinformare crește cu cât ea este ambalată mai frumos sau distribuită de prieteni și oameni de încredere.

Ioana, o adolescentă de 18 ani, își amintește de un moment care a uimit-o și a speriat-o. A văzut pe Facebook o știre distribuită de cineva apropiat, în care scria că Trump a cedat o parte din teritoriul Americii către Rusia. Nu știa ce să creadă. „De afectat, nu m-a afectat, dar m-a frapat.”

Cei care deja fac alfabetizare media cu tinerii din România mi-au explicat că „educația media este una dintre soluțiile importante. Fenomenul nu o să dispară, o să apară probabil legi, o să se facă încercări de reducere, dar zvonurile, dezinformarea, știrile false rămân și se răspândesc pe toate canalele”, spune Ana Deciu.

Și Cristina de la CJI simte că munca ei poate face o diferență, totuși, nu crede că e o idee bună să apară o nouă materie, pentru că nu vrea ca elevii să o vadă ca pe o povară.

„Noi nu vrem să predăm educație media ca o materie de sine stătătoare, ci vrem ca ea să fie infuzată în mai multe materii. Nu vrem să o transformăm în ceva ce e obligatoriu, fiindcă e o abilitate pe care ți-o dezvolți.”

Pentru alții, în schimb, soluția diferă. Alina Bârgăoanu spune că educația media nu ar putea fi eficientă. „Nu cred că, brusc, un curs de alfabetizare media sau de gândire critică, pus pe la opționale în clasa a X-a sau a XI-a poate rezolva problemele legate de faptul că adolescenții sunt, în acest moment, niște cyborgi, complet cufundați în telefoane și tablete.”

Ea susține că nu consumatorul trebuie să se protejeze de informație, ci că presa trebuie să fie mai bine dezvoltată și mai sinceră. „A-i pretinde utilizatorului final (adolescent sau adult) să se apere singur în fața invaziei tehnologice este ca și cum am trata cu nurofen o persoană care tocmai a fost împușcată în cap.”

Cu toate astea, există câteva metode basic, îmi spune Cristina Lupu, pe care oricine le poate aplica pentru a verifica dacă o știre este fake news:

Intervenția Rusiei în procesul electoral din SUA, în 2016, prin promovarea de fake news, a fost una decisivă pentru victoria lui Donald Trump. Rușii și-ar fi băgat coada tot prin campanii de fake news și în alegerile din Franța, din 2017, motiv pentru care Macron ar fi vrut o lege care să limiteze știrile de tipul ăsta. Doar că aici apare problema: libertatea de exprimare, încotro?

„Ăsta e modelul chinez sau modelul rus unde libertatea nu mai este chiar atât de apreciată”, spune și Lupu.

Deși, este și modelul nemțesc. În 2018, Germania a introdus legea NetzDG, prin care obligă platformele de social media să înlăture rapid orice discurs de ură, fake news sau materiale ilegale. Legea a atras numeroase critici și este supusă revizuirii.

Florin, profesorul din Hong Kong, e speriat de o astfel de posibilitate, pentru că trebuie să decidă cineva ce este fake news și ce nu. Cel mai probabil, aceia nu vor fi niște entități nepărtinitoare.

„Mă tem că în România o să apară câteva minți crețe care o să sugereze pedeapsa penală pentru distribuirea fake news. Problema e că ei (guvernul) ar decide ce e fake news și ce nu.”

Puterea rămâne momentan la public. Tu va trebui să știi ce-i fake news și ce nu. Ai toate șansele să faci asta, dacă nu te uiți cu gura căscată la Antena 3, în fiecare seară.