Ce tip de pizza ar trebui să eviți cu orice preț

Am învățat un lucru important: oamenii nu vor renunța la a îmbunătăți pizza, deși tot ce fac e să o strice (în categoria asta intră și interfața oricărei platformă de social media). Uneori e vorba de mărimea feliei sau forma pizzei. Dar de cele mai multe ori e vorba de combinația ridicolă de toppinguri, care ar trebui servite pe o farfurie normală, decât pe un aluat.

Individual, inovațiile astea sunt în mare parte enervante, tactici inofensive care ajută pizzeriile să-și dezvolte o identitate de brand, însă mișcarea colectivă de a îmbrățișa aceste tactici într-un efort de a atinge cele mai înalte culmi ale pizzei, distruge felul tradițional pentru generațiile viitoare. Dacă chiar vrei să onorezi tradiția culinară și să te bucuri de cea mai bună versiune de pizza, nu te jena să comanzi opțiunea cea mai simplă (de obicei, e o Margherita sau o pizza simplă cu brânză.)

Ca majoritatea mâncării, o parte din atracția pentru pizza e familiaritatea acesteia, care provine de la a te rezuma la un fel care știi sigur că merge. Deși cea mai bună variantă e o chestiune de gusturi, pot pune pariu că orice iubitor de pizza, se bucură și de un aluat cald cu sos de roșii, busuioc și mozzarella. În ceea ce mă privește, asta e cea mai bună variantă.

Pizza simplă este perfectă, e ceea ce pofteai când erai mic, e cea mai bună metodă de a-ți da seama dacă localul tău de pizza servește ceva de calitate și îți permite să maximizezi bugetul (financiar și caloric).

Când adaugi topping-uri, nu doar că îți asumi un risc nou, dar ai mai mult șanse să mănânci o pizza proastă ale cărei defecte au fost mascate de arome ostentative. O casă cu un acoperiș nou-nouț, dar cu o fundație crăpată, e o investiție groaznică și nici cele mai bune toppinguri nu pot salva un blat uscat, un sos apos sau o brânză fără gust. Ca și cum te-ai duce într-un bar nou și ai comanda o băutură clasică, ca să testezi competența barmanului, o pizza simplă e un barometru bun dacă vrei să afli cât de pricepuți sunt bucătarii de la pizzeria ta locală.

Realitatea e că, dacă nu-ți place cea mai simplă pizza dintr-un loc, atunci nici alea mai complicate nu o să te satisfacă, chiar dacă topping-urile sunt bune. Mai pe scurt: nu ar trebui să-ți irosești timpul căutând toppinguri trendy, când, de fapt, ar trebui să te concentrezi să găsești cele mai bune versiuni de calitate a elementelor de bază.

Chiar și când pizzeriile folosesc genul de ingrediente furnizate de la fermieri locali, a cărui supraviețuire depinde de achiziția ta, o pizza cu toppinguri complexe mereu mă face să mă simt ca și cum am plătit mai mult pentru o felie mai grea, dar nu cu mult mai delicioasă, satisfăcătoare sau memorabilă decât ar fi fost una simplă. Da, e unic să mănânci o felie de pizza cu miere iute sau cu stridii proaspete și sos de lămâie sau să încerci un sandviș cu pastramă sub forma unei pizze, iar toate ingredientele astea chiar ar trebui să coste mai mult decât o pizza simplă, dar fix de asta rețeta clasică oferă cel mai bun raport calitate - preț.

Mănânci o pizza, ești satisfăcut și nu dai bani în plus pentru toppinguri neglijabile. Fiecare ingredient pus deasupra este doar o divă care cere atenție. Pare că nu se încheagă pe felie, iar o pizza bună e cea care o poți mânca cu mâna, sau să o împăturești și să o devorezi cu ușurință stând la masă, în picioare sau pe stradă.

Așa cum se înțelege și din graficul de mai sus, cu cât toppingurile sunt mai excentrice, cu atât scade toleranța mea pentru gust. Ce nu reflectă această matrice e că, în copilărie, credeam că cea mai groaznică pizza e cea cu ananas, dar eram naiv. Cu cât bucătarii și entuziaștii de pizza au îmbrățișat topping-urile neconvenționale, efectul advers s-a conturat în pizzerii care sunt în stare să pună orice rahat pe pizza, indiferent dacă are gust bun sau nu, într-un efort de a ieși în evidență și a crește în popularitate.

Acum, pizza s-a transformat într-o artă, o masă de sine stătătoare, care a ajuns în punctul în care poți spune că e doar o farfurie din aluat, cu un alt fel de mâncare pus deasupra. Ce a început cu o felie inocentă de pepperoni a degenerat într-un concurs în care grămezi de paste, aripioare de pui și hamburgeri întregi, care compromit nu doar integritatea feliei de pizza, dar și conceptul de pizza în sine.

La fel ca alte multe trenduri deranjante, ăsta e rezultatul localurilor care încearcă să penetreze cultura în care cheia succesului se bazează pe un conținut vizual viral sau trucuri ieșite din comun. Așa că, da, poate o pizza cu pepperoni e OK, dar ține minte că toppingurile care-ți plac atât de mult au dat startul la monstruozitatea asta.

Înțeleg de ce localurile trebuie să inventeze combinații care dau bine în poze sau de care nu s-a mai auzit, e profitabil, dar o pizzerie grozavă e cea care îți ofere clasicele, cu o consistență fidelă a rețetelor. Eu, consumator înrăit, pot spune că prefer să comand o pizza care-mi oferă sentimentul ăla de confort, decât genul de pizza care mă face să spun, „Măcar am încercat-o și pe asta.”

Articolul a apărut inițial pe Munchies