În ultimul deceniu, toată planeta a început să conștientizeze cât de importanți sunt whistleblowerii, acei oameni din instituții publice care demască abuzurile și neregulile. Când auzi „whistleblower” te gândești în principal la Snowden și la Chelsea Manning. Asta poate pentru că urechile tale sunt mai obișnuite cu termenul din engleză. Traducerea românească, „avertizor public” sau „avertizor de integritate”, nu sună prea apetisant.
Totuși, România are propriii ei „avertizori”.
Videos by VICE
O lege din 2004 ar trebui să-i protejeze pe acești oameni de eventualele repercusiuni la care se expun atunci când divulgă ilegalități sau abuzuri. Din păcate, legea e puțin cunoscută. Iar atacurile la adresa celor care aleg să vorbească nu mai sunt așa directe ca în urmă cu 10-15 ani. S-au mai rafinat. Cu alte cuvinte, acum nu mai ești dat afară direct, ești „convins” să pleci singur din instituție.
Există totuși mulți oameni care își asumă riscuri enorme și devin whistlebloweri, iar România le datorează foarte multe. Numai dacă te gândești la infecțiile nosocomiale din spitale (o problemă ascunsă sub preș ani de zile de autorități), la abuzurile din justiție sau cele din școli. Și din multe alte instituții publice.
Multe dintre mărturiile avertizorilor de integritate au stat la baza unor dosare penale, altele ne-au arătat situații îngrozitoare pe care nu ni le puteam imagina în România.
VICE România împreună cu Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate publică începând de astăzi portretele unor avertizori care au schimbat lucruri importante în domeniile lor de activitate. Am stat de vorbă cu ei pentru a afla ce mecanism psihologic i-a împins să decidă, la un moment dat, că „așa nu se mai poate!”. Am vrut să aflăm și cum s-a schimbat viața lor după ce au divulgat abuzurile și nedreptățile respective. Sperăm ca exemplul acestor oameni să fie urmat și de alții.
În primul episod al seriei „Cei care nu tac” scriem despre Camelia Roiu, medicul care a șocat o țară întreagă după ce, în 2015, a divulgat problemele din Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din Capitală, unde lucra ca medic primar ATI. Acolo muncește și acum.
Iată povestea ei.
Declicul s-a întâmplat la Colectiv
„După tragedia de la Colectiv mi-am dat seama că toți vor să ascundă realitatea. Am încercat să-i ajut mai întâi pe pacienții pe care îi îngrijeam, am vorbit cu familiile lor și le-am explicat că în spital sunt bacterii foarte rezistente, că îngrijirea nu este cea mai bună. Arșii sunt sensibili la infecții, pentru că pielea ne protejează de microbi. Ei, neavând bariera asta, mor foarte ușor, mai ales că noi am selectat niște germeni rezistenți la absolut toate antibioticele. Spitalul era o bombă biologică.
Le-am spus familiilor că în străinătate ar avea mai multe șanse, practic am contribuit cumva la mutarea lor. Eram prietenă cu cineva din cercul fotografei de la ProTV, Teodora Maftei, iar ea a fost prima care a fost transferată în Israel”, își amintește acum Camelia Roiu.
În 2015, în emoția evenimentelor, puțină lume s-a concentrat pe condițiile din spitale. A fost un mic scandal legat mai degrabă de viteza de reacție a autorităților, despre infecții s-a vorbit mult mai târziu. În club, muriseră 27 de persoane, dar bilanțul final a ajuns la 64. Mai întâi a apărut un articol pe Rise Project, la o lună, în decembrie 2015, despre bacteriile din Spitalul de Arși. În aprilie 2016, la patru luni de la tragedie, Cătălin Tolontan publica dosarele a 13 răniți de la Colectiv, internați în patru spitale bucureștene. Cu toții fuseseră infectați cu bacteriile din spitale, celebrele nosocomiale rezistente la antibiotice.
Camelia Roiu fusese sursa ambelor materiale.
Bacteriile au fost ascunse sub preș
„Spitalele din România nu ne-au spus că răniții au analize de sânge în care se vede infectarea cu bacterii”, declara Serge Jennes, directorul spitalului din Bruxelles, pentru emisiunea În premieră de la Antena 3. Ascunderea acestui adevăr era și este o practică comună în spitalele românești, care practic sunt pedepsite dacă declară procente prea mari de infectați. Se preferă o tăcere complice și criminală unui adevăr dur, după cum spune și Camelia Roiu.
„După Colectiv, s-au găsit 0,03% infecții nosocomiale, dar, de fapt, fuseseră infectați toți. Teodora Maftei, după 48 de ore, avea pioceanic. În străinătate, dacă un spital raportează 0% nosocomiale, vin să-i controleze. Înseamnă că ceva e în neregulă, că e o minciună. Procentul real variază între 5-12%”, mi-a mai zis Camelia Roiu.
Dacă recitești acum textele scrise în acea perioadă, despre neregulile de la Spitalul de Arși, culminând cu deja celebra înregistrare a unui pacient pe corpul căruia colcăiau larvele de muscă, evident că nu vei găsi numele Cameliei Roiu. Medicul alesese să vorbească sub acoperirea anonimatului deși, după cum ne spune, în interiorul spitalului era destul de clar despre cine e vorba.
„La Colectiv n-aș fi putut să fac mai mult, să ies public, pentru că lumea nu era pregătită să creadă ce spun. Însă, după aceea, am fost la Rise Project, iar ei au scris un articol. Apoi, am fost la Tolontan, i-am spus care este situația, dar el a fost destul de sceptic. Eram sub anonimat în perioada aceea, nu mi-am dat numele, dar toată lumea din spital și-a dat seama că sunt eu, pentru că, de-a lungul activității, am fost vocală. Știam ce-i acolo, că se murea pe capete și nimănui nu-i păsa, iar minciuna ajunsese la un grad insuportabil pentru mine. Mi-am asumat toate riscurile, deși mi-am dat seama în ce mă bag. Dar, dacă nu spuneam, cred că înnebuneam.”
Un spital cu probleme mult mai vechi
Spitalul de Arși intrase în vizorul public mult înainte de Colectiv, iar explicațiile au legătură cu eternele probleme al sănătății românești, plicul cu atenții din partea pacienților și așteptările pe care le au medicii de la meseria asta.
„Eu cred că problema e că nu suntem profesioniști, în primul rând”, spune Camelia Roiu. „Pentru că un profesionist nu poate să dea mai puțină anestezie sau mai multă, în funcție de faptul că pacientul a dat plicul sau nu. Cineva de la Rise Project mi-a zis la un moment dat: «Ce vreți să-mi spuneți, că ăștia sunt niște golani care au făcut medicina pentru bani?».” Cam așa reiese.
„De fapt, arșii au fost tratați mereu superficial. Până la Colectiv, arșii erau oameni cu condiții sociale precare, năpăstuiții soartei, așa că au fost abandonați. Specialitatea chirurgicală este de chirurgie plastică și la noi chirurgia plastică s-a dezvoltat mai mult către chirurgie estetică, unde se fac bani. Doctorii, la rezidențiat, se gândesc că vor face bani implanturi mamare, nu că o să panseze arși. Cu vreo trei ani înainte de Colectiv fusese un scandal cu silicoanele, când au arestat foarte mulți pentru că au constatat că luau bani din spital și puneau implanturi. Arșii ajungeau în urgență și stăteau până la 10 seara fără toaletă chirurgicală primară, pentru că medicii puneau implanturi”, mai povestește Camelia Roiu.
Directorul de atunci, Vitalie Stan, a fost unul dintre cei arestați – însă „dosarul silicoanelor” nu a mai avansat în vreun fel. Doctorul Stan „s-a retras în practica privată, pentru că activitatea, atât medicală, dar în special cea administrativă în sistemul de stat era prea solicitantă”, conform site-ului World Estetica, unde activează acum.
De altfel, din 2014, când mulți dintre medicii de la acest spital au fost arestați, spitalul e într-un interimat continuu. Managerul actual este economista Liliana Ionela Pîrvu, director medical intermar este, din mai 2014, doctorul Cristian Nițescu (care are și propria sa clinică). Șeful secției de Anestezie Terapie Intensivă, adică șeful direct al Cameliei Roiu, este Adrian Stănculea.
Momentul ieșirii publice
Scandalul declanșat de bombele biologice în care au ajuns răniții de la Colectiv a dus la o serie de controale, mai ales că se schimbase guvernarea, dar și la ceva tentative de ascundere a situației.
„În cazul răniților din incendiul din data de 30 octombrie 2015, infecțiile nosocomiale au fost prezente la unii dintre pacienți. În majoritatea cazurilor, tratamentul adecvat al infecțiilor nosocomiale a determinat o evoluție favorabilă. Cele mai multe decese au fost înregistrate în cazul pacienților cu leziuni pulmonare grave, care cresc riscul de mortalitate de 8-10 ori”, se arată într-un raport al Ministerului Sănătății, citat de PressOne.
Raportul a dispărut între timp de pe site.
Pe Camelia Roiu continuau să se pună presiuni.
„Până să ies public, am vorbit cu prietenii despre asta, ei au vorbit cu alții, și informația a ajuns cumva la Cristi Dănileț. Nici nu cred că aveam Facebook pe atunci, când a postat ceva de genul: «S-o salvăm pe doctorița Camelia Roiu…». Inițial, mi-am zis: «Dar cine i-a permis ăstuia să îmi dezvăluie numele?»”, povestește medicul.
Apoi, în anul după Colectiv, prin vară, s-a greșit grupa de sânge a unei paciente, s-a făcut o transfuzie greșită, iar pacienta a murit.
„Am aflat că de fapt spitalul nu era acreditat ca punct de transfuzii, a trebuit să-i spun nepotului pacientei, cineva din presă a făcut un articol și am fost chemată la poliție să dau o declarație. Când am ieșit, era toată presa strânsă și a fost momentul când mi-am asumat public situația. Am spus absolut tot ce e în spital, am recunoscut că sunt cea care a făcut dezvăluirile de la Colectiv, am povestit că am testat apa care ar trebui să fie sterilă, în blocul operator, și am constatat că nu e, că eu am filmat viermii”, îmi spune Camelia Roiu.
Forțarea unei renovări
Într-un final, nu nosocomialele de la Colectiv au dus la o schimbare pentru Spitalul de Arși, ci tocmai presiunea publică dată de numeroasele articole apărute în presă ca urmare, știm acum, a dezvăluirilor Cameliei Roiu. Cireașa de pe tort a fost filmarea cu larvele.
Pentru Camelia Roiu, însă, schimbările n-au fost neapărat pozitive.
„Venise între timp domnul Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății pe atunci, care a fost foarte ambivalent. Pe de o parte, mie mi-a spus că a vrut să închidă Spitalul de Arși, pe de altă parte, a lăsat aceiași oameni în continuare. Practic, am fost lăsată să fiu omorâtă. Toată lumea spunea «ne-am dat seama ce e acolo, dar…». Mă mir cum mai trăiesc și mai sunt sănătoasă la cap, pentru că presiunea a fost extraordinară. Și-ar fi dorit să plec, dacă puteau să mă saboteze, îi simțeam în stare de orice.”
L-am întrebat și pe Vlad Voiculescu dacă în perioada respectivă a fost „ambivalent”, așa cum spune Camelia Roiu:
„În timpul mandatului meu, s-au schimbat trei directori la Spitalul de Arși”, mi-a răspuns Vlad Voiculescu.
Directorul medical, însă, a rămas același din 2014.
„După ce au apărut imaginile cu viermi, am decis închiderea secției de terapie intensivă și renovarea ei din temelii, cu reducerea numărului de paturi. A fost prima renovare care s-a făcut până la cărămidă într-o secție ATI”, a mai declarat fostul ministru al Sănătății.
„Primăria Sectorului 1 a refăcut din temelii această secție”, mi-a spus și doctorul Nițescu, directorul medical intermar al spitalului.
„Sunt și mai puține paturi, pentru că este pacientul și salonul.” Redeschiderea s-a făcut în 2017, conform acestui reportaj de la Observatorul Antenei 1, când deja la guvernare ajunsese PSD-ul, care evident că și-a arogat întreaga acțiune. Ceea ce adus și la un mic război de Facebook între Vlad Voiculescu și noul ministru, Florin Bodog.
Între timp, în septembrie același an, Ministerul Sănătății și Primăria Sectorului 1 se lăudau cu o potențială relocare a întregului spital.
„Au tot încercat să găsească un loc în care să facă un centru de arși modern, dar bineînțeles că nu s-a găsit nimic. Și atunci am rămas cu acest spital care e depășit, are o sută de ani, și nu corespunde în niciun fel condițiilor moderne. Spitalul a stat închis cred că vreun an, doar că, la două săptămâni de la redeschiderea acestei secții, a reapărut același microb, piociancul, rezistent la toate antibioticele”, spune Camelia Roiu.
Comisiile de disciplină
Dacă până la ieșirea publică, anonimatul o ferea pe Camelia Roiu de o intervenție oficială, odată cu declarațiile date în presă, aducerea ei în fața unei comisii de anchetă a devenit posibilă. Întrebat care au fost concluziile, managerul Nițescu mi-a spus că „nu este cazul să discut despre chestia asta, pentru că aceasta este o problemă internă”, dar tot el spune despre problemele din spital că au fost „probleme pentru presă”.
„Comisiile de etică s-au înființat, cred, în 2016, cu oameni din spital și cu oameni de la asociațiile pacienților”, spune acum doctorul Nițescu.
Într-adevăr, există un ordin cu nr. 1502/2016 „pentru aprobarea componenței și a atribuțiilor Consiliului etic care funcționează în cadrul spitalelor publice”, dar, lecturându-l, vei întâlni reglementarea relației dintre medici și pacienți, în niciun caz a celei dintre avertizorii de integritate și presă.
Camelia Roiu îmi spune că „presiuni se fac în continuare. Șeful care era atunci, e și acum. E o hărțuire permanentă, îmi face tot felul de șicane, îmi taie medicația, îmi dă nota 2 la fișa de evaluare. Restul angajaților, mă iau cu ironii. «Eroina», așa îmi spuneau toți după Colectiv. Nu m-a sprijinit nimeni din spital, pe față, și-au văzut propriul interes. Mai sunt în spital pentru că n-au avut ce să-mi facă legal. Au încercat, m-au băgat prin niște comisii de disciplină, dar nu au reușit. Probabil că le-a fost și teamă că ar fi fost scandalul mult prea mare, sperau să plec eu.”
Dificultatea protecției legale
Camelia Roiu n-a devenit avertizor de integritate odată cu ieșirea publică, ci din momentul în care s-a pus pentru prima dată în fața unui reporter. Puțină lume știe însă de asta și, cu siguranță, ea n-o știa. Diverse instituții publice oferă posibilitatea de a face acest gen de reclamații anonim, prin intermediul unor site-uri, unor instanțe superioare – în general, unui minister – iar Ministerul Sănătății se laudă chiar cu un compartiment de integritate.
În continuare însă, ieșirea publică pare a fi cea mai bună protecție și, în plus, poate fi un exemplu pentru alții de a vorbi despre problemele din curtea proprie.
„De legea avertizorilor de integritate am auzit de la Vasile Barbu, de la Asociația Pacienților. Mi-a mai zis cineva că Raluca Prună, ministrul justiției, a vorbit despre mine și despre avertizorii de integritate, și atunci am aflat și că există așa ceva.
După, au mai fost și alții care au vorbit. Am apărat-o pe Elena Voicu de la Sf. Pantelimon, deși n-o cunoșteam, m-am bucurat că mai vorbește cineva. A mai fost Bogdan Tănase, de la Fundeni, de la Institulul Oncologic. În rest, toată lumea se ascunde.
Eu probabil că am fost implicată mult prea mult, dar m-am identificat cu pacienții pe care i-am îngrijit și pentru că m-am gândit că aș putea fi în locul lor. Aș vrea ca un doctor să se lupte pentru viața mea, să facă tot ce poate, tot ce știe, că de asta a făcut medicina. A fost recent scandalul de la maternitatea Giulești, cu stafilococul. Fata unei asistente a născut acolo și nepotul a ajuns la Grigore Alexandrescu, foarte bolnav, fusese infectat. Le-am zis asistentelor: «Vedeți care e riscul? Spuneți că nu sunt infecții, le ascundeți, și ajungeți în situația în care muriți de infecții voi înșivă, copiii voștri, familia voastră.»”, mai spune Camelia Roiu.
Problema este sistemică
„În sistemul sanitar lucrurile nu mai pot continua ca până acum. Suntem într-un moment de cotitură, iar problemele acestui sistem reclamă soluții durabile, cu efecte concrete și un plan pe termen lung. Trebuie să punem punct corupției, risipei banilor publici și nepăsării”, scria, în mai 2016, pe Facebook, președintele Klaus Iohannis.
Dacă ți se pare că mesajul e la fel de valabil și acum, ai dreptate. În realitate, în sistemul de sănătate, ori devii ca ei, ori pleci. Ori, dacă rămâi, ești tratat ca un ciudat.
„Mi-au pus mulți întrebarea de ce rămân, mi s-a spus că e ceva toxic pentru mine. Probabil rămân ca să termin ce-am început, e ca o luptă din care vreau să ies cumva cu capul sus, să se schimbe ceva. Am și vrut să plec, la un moment, la alt spital, am pus pe cineva să se intereseze acolo, la șefa de secție, și când a auzit despre cine e vorba, a zis pas. Mi-a zis cineva: «Te-ai nenorocit pe viață, nimeni n-o să mai vrea să te angajeze nicăieri, o să fii o paria…». Probabil că așa e”, este convinsă acum Camelia Roiu.
Ce e de făcut?
La peste trei ani de la Colectiv, lucrurile nu s-au schimbat prea mult în ceea ce privește raportarea infecțiilor din spitale. Până și Sorina Pintea, actualul ministru PSD recunoaște asta.
„Avem cea mai mică rată a infecțiilor intraspitalicești din Europa, de 1,34 %, ceea ce e complet neadevărat, pentru că media europeană este de 5%. Niciodată nu vom putea spune că în lumea asta există un spital fără infecții, dar e clar că la noi ele nu se raportează. (…) Până la urmă e vorba de responsabilitatea fiecăruia, a fiecărui spital.“
Camelia Roiu este convinsă că medicii sunt și ei vinovați de ce se întâmplă în sistemul de sănătate.
„Noi am acceptat mita, în loc să ne asociem, să ne facem sindicate, să ne cerem drepturile, să ne susținem meseria. Și acum, deși s-au mărit salariile, încă se primesc plicuri. Iar sistemul nu poate să susțină salariile mărite, pentru că suma pe care o primește spitalul de la casa de asigurări a rămas aceeași, deci automat îți rămân bani foarte puțini pentru medicamente, pentru materiale… Mai e și problema că «domnul profesor», până moare, nu lasă pe nimeni să opereze, el trebuie să aibă toți pacienții, să aibă cei mai mulți bani. Ei sunt în Parlament, ei își votează legile, sunt în toate partidele și hotărăsc tot. S-a tot schimbat vârsta de pensionare, sunt acolo pe viață. Puteau să decidă, din Parlament, că salariul unui medic este de două-trei mii euro, dar cum să stabilească așa ceva când ei câștigă 50 mii?
M-au întrebat mulți dacă aș mai vorbi, dacă ar fi s-o iau de la început. Probabil că da, aș face la fel. Am avut momente în care mi-am zis:
«Ce am făcut, cine m-a pus, mi-am distrus viața, mi-am distrus liniștea.» Dar a fost singura soluție, pentru că altfel înnebuneam, nu puteam să văd atâta moarte, atâta minciună, și să nu spun nimic. Era deja mult prea mult. S-a întâmplat în ani de zile, degradarea sistemului s-a făcut treptat. Mie îmi pare rău că nu suntem mai mulți”, este convinsă Camelia Roiu.
Acest articol a fost realizat cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, Biroul pentru Europa de Sud-Est.
Editor: Gabriel Bejan
