Articolul a apărut inițial pe VICE US.
Următorul articol conține spoilere din sezonul doi al serialului 13 Reasons Why.
Videos by VICE
Când a fost lansat anul trecut pe Netflix, 13 Reasons Why a declanșat o dezbatere contradictorie despre sănătatea mintală, cultura violului și limitările ambigue despre ce povești ar trebui sau nu televizate. Serialul a fost criticat pentru abordarea imparțială a sinuciderilor adolescentine. Ca disclaimer, un avertisment de conținut este prezentat înainte de fiecare episod. Totuși, sezonul al doilea a revenit la încă o narativă periculoasă, una în care ucigașul din școală, rezultatul inevitabil al cruzimii colegilor, putea fi evitat printr-o compasiune rudimentară.
În ultimele momente din finalul sezonului, Clay Jensen (Dylan Minette) și Tyler Down (Devin Druid) stau în parcarea liceului, sub lumina ultravioletă de la balul școlii din interior. Tyler, epuizat de ani de chin agresiv, ține în mână o carabină semi-automată. Clay, care joacă rolul unui negociator, îl imploră să se răzgândească. „Tyler, ascultă-mă, nu o să scapi în viață”, spune el. „Și nu vreau să mori.”
Faptul că există o familiaritate stranie în această scenă nu e doar o coincidență dubioasă. Pe 20 aprilie e aniversarea masacrului din școala Columbine, iar Tyler este o caricatură a tot ce-am auzit din media despre atac: băiat, alb, antisocial, probleme de sănătate mintală, cu un ego la pământ. „Nu mai am ce să fac”, spune el cu sinceritate.
Într-un sfârșit, dragostea salvează ziua. Clay primește arma. Tyler urcă în mașina unui prieten și scapă de poliție. The Alarm cântă pe fundal piesa alt-rock „Strength”: „Give me love/Give me strength/Give me hope/Give me someone to live for.” Se trage cortina, serialul s-a terminat. Intră genericul și eu răbufnesc.
Deci nu se transformă în „trăgătorul din școală” la care se aștepta toată lumea, deoarece serialul l-a tot periat, cât într-un final să stârnească în public compasiune pentru Tyler Down, care a acceptat dragostea și a fost absolvit de ură. Iar de aici pornește chintesența dramei de liceu cu iz de telenovelă. Pare un mesaj surprinzător de copilăros din partea Netflix: „Fii bun și nu o să mai existe masacre în școli.”
În februarie, în Parkland, Florida, un tânăr de 19 ani a cumpărat legal o armă de asalt AR-15 și a descărcat-o în fostul lui liceu, omorând 17 persoane. Pe grupurile de social media ale extremei drepte a tot circulat ideea că elevii de liceu au agresat atacatorul și prin urmare erau responsabili pentru masacru (deși sunt prea puține dovezi care să sprijine o astfel de teorie). La o conferință de presă, președintele Donald Trump, neinspirat, și-a exprimat preocuparea: „Vreau să vorbesc acum direct cu copiii Americii, în special cu cei care se simt pierduți, singuri, confuzi sau chiar speriați. Răspundeți la ură cu dragoste, răsplătiți cruzimea cu bunătate.”
În felul ăsta, scenariul din 13 Reasons Why se dizolvă într-o fabulă despre moralitate care are la bază fix aceeași idee reductivă. Deși asta întâmplă într-un moment critic, în care reforma controlului asupra armelor e în mintea tuturor, serialul nu reușește să susțină cauza. Reglementările sunt de prisos, antidotul e dragostea.
„Nu există bunătate sau compasiunea suficientă care să fi schimbat persoana care a fost Nikolas Cruz, sau acțiunile înfiorătoare pe care acesta le-a săvârșit”, a scris o elevă de la Parkland într-un articol din Times. „Asta e o scuză penibilă pentru eșecul sistemului educațional, al guvernului și al legilor privind armele.”
Să arăți criza violențelor din cauza armelor de foc într-un serial ca un scenariu facil de generat audiență e o decizie îngrozitoare în contextul culturat din prezent, în care avem parte de violență armată în fiecare săptămână, mai ales când premiera sezonului a fost setată în aceeași zi cu comemorarea masacrului din Santa Fe.
13 Reasons Why, un serial ambițios, abordează un arsenal imens de probleme: agresivitatea în școli, hărțuirea sexuală, homofobia, conducerea sub influența alcoolului și umilirea, precum și consecințele în cazul celor care aleg să fie doar martori. Face asta sub umbrela refuzului de a se autocenzura și de a „îndulci” adevărul, deși nu-și atinge scopul într-o manieră responsabilă și realistă.
În cel mai bun caz, în câteva instanțe, 13RW se transformă într-un spectacol de idealism: când o elevă divulgă în public că e lesbiană, iar cei doi tați se ceartă pe ce film LGBT să-i arate („Perspectiva masculină consideră că filmul Blue is the Warmest Color e sărac în însemnătate pentru o conversație pozitivă despre homosexualitate.”) Practic, ilustrează realitățile privilegiilor unui bărbat alb: sportivul care a violat-o pe Hannah Baker, printre alte fete, se alege doar cu o eliberare condiționată de trei luni.
Însă, în cel mai rău caz, serialul care e extrem de autoindulgent și plin de sine, așa cum l-a descris Laura Zak, devine„porno cu traume sub masca de conținut care-și trezește publicul la realitate”, constrâns de exigențele nevoii de a șoca.
Până la finalul seriei, am trecut prin toate expresiile faciale din gifurile cu Tiffany Pollard, și am ales una finală: Pollard vizibil iritată de prostul gustul și oboseală, masându-și tâmplele ca un portret de universalitate emoțională.
Urmărește-l pe Connor pe Twitter.
