Tot ce voiai să ştii despre Argentin, bodega-simbol a Centrului Vechi

Argentin e una din bodegile alea bucureștene care funcţionează de când era mama fată, de pe vremea când Centrul Vechi nu avea asfalt şi lumini pe străduţe, când singurele localuri din Lipscani erau rockoteci şi nimeni nu ieşea în oraş la un frappucino sau un fresh de portocale. Surprinzător, îşi păstrează mesele pline şi-n zilele noastre, pentru că se bazează pe principiul sănătos că e mai profitabil să vinzi mai multă bere mai ieftin, decât o sticlă de poşircă scumpă la 0,33.

Localul există de vreo 21 de ani, dintre care eu am prins cel puţin zece. Prima dată am ajuns acolo prin liceu, m-am ameţit şi n-am vrut să mai plec. Ca să nu mai zic că nu mi-am dat seama unde era buda şi am intrat peste nişte oameni din blocul în care funţionează bodega, care dormeau cu uşa deschisă.

De atunci, am tot pierdut zile p-acolo, pentru simplul fapt că era convenabil şi avea o atmosferă mult mai autentică, faţă de majoritatea cârciumilor din zonă, care se chinuiau să copieze prost baruri irlandeze şi berării bavareze. Acolo dădeam mereu de profesori de la Facultatea de Fizică, de Chimie şi de Istorie ale Universităţii Bucureşti, deci nu duceam lipsă de discuţii intelectuale clătite cu bere, care să-mi satisfacă aroganţele de puştan precoce. Dintre toţi oamenii cunoscuţi acolo, favoritul meu rămâne un pictor care încerca să vândă nişte tablouri găurite pe mijloc. El m-a învăţat că-n Argentin bere beau doar nou-veniţii, oamenii locului trebuie să ia Happy Meal-ul localului, format dintr-un litru de vin şi-un litru de apă minerală, la sticlă.

Un bar cu vechime trebuie să aibă un barman etern: Nea Vasile. M-am certat cu el de zeci de ori, că stingea lumina pe terasă la ora 23, taman când voiam să-mi mai iau o halbă, dar mi-a plăcut că, după toţi puştanii scandalagii care s-au luat în gură cu el de-a lungul timpului, nu l-am văzut niciodată nervos. Unul dintre sporturile favorite de la Argentin e să-l imiţi pe Vasile când te duci să-ţi iei berea, are o voce uşor ascuţită şi râde şi el dacă-l imiţi bine. Ultima dată când l-am văzut, era supărat pe tehnologie, nu prea îi plăceau noile aparate de bătut bonuri şi-mi spunea că „voi ăştia tinerii staţi numai cu capul în ecrane, nu mai înţeleg nimic din generaţia voastră. Nici măcar pe fii-miu."

De-a lungul timpului, localul s-a tot schimbat. Mesele de plastic s-au transformat în lemn. Buda a evoluat dintr-un paravan greoi ascuns în spatele barului, într-o toaletă completă, cu aparate care-ţi distribuie automat săpunul. Au deschis autoservire, apoi restaurant tradiţional, chiar lângă terasă. Toate astea s-au simţit şi-n cifra lor de afaceri care a ajuns la 1,98 milioane de lei în ultimul an.

Asta evident îl bucură pe Iancu Argintoianu, patronul Argentin Impex SRL. Ca să aflu istoria completă a localului, m-am dus să discut cu el, în biroul său aflat la zece metri de terasă. Până acum, pe Argintoianu nu l-am văzut decât când se certa cu taximetriştii care parcau de-a-n pulea pe lângă local, mereu supărat că primăria nu face strada Blănari pietonală, aşa cum apare în acte. Mi s-a părut un om solid şi ferm, că înainte să devină cârciumar a vrut să fie poliţist, dar, când l-am cunoscut personal, am văzut că e un tip înţelegător de 46 de ani, cu o figură atât de blândă, încât i-am recunoscut că veneam uneori cu vin de acasă în localul lui.

Ideea de cârciumă i-a venit prin 1994, pe vremea când lucra la o fabrică de maşini agricole. Spaţiul îl închiriase de mult, prin altă afacere, şi a împrumutat bani cât să cumpere cinci mese din plastic. „Aveam un singur angajat. El venea dimineață, iar eu în a doua parte a zilei, când scăpam de la muncă de la Fabrica de Utilaje Agricole Semănătoarea. Primii clienți au fost ospătarii de la localurile din zonă și cei care veneau să cumpere țigări ieftine de la o femeie care avea marfa pe o masă, aici, pe stradă. Faptul că aveam prețuri mici și cantități cinstite a dus la creșterea numărului de clienți. Așa că, în curând, a trebuit să împrumut scaune și mese de pe la Hanul cu Tei, să suplimentez mesele mele".

Argintoianu mi-a povestit că localul a atras tot felul de vedete de-a lungul timpului, printre care Sebastian Papaiani, Nae Lăzărescu, Stela Popescu, Arșinel. „Mai veneau alde Turcescu sau Ilie Șerbănescu, iar acum cel mai des vine Dan Puric. Îmi amintesc de George Pruteanu, care venea și stătea singur câte două ore la masă si studia lumea din jur, doar studia." Dar în ciuda numărului mare de artişti, mereu mi s-a părut ciudat că n-a fost niciodată muzică în Argentin. „Îmi plăcea foarte mult şi când se mai cântă la chitară în terasă, dar trebuia să mă opun, pentru că vecinii făceau presiuni pentru păstrarea liniştii". În prezent, lucrurile s-au mai relaxat un pic şi, chit că tot nu se pune muzică, te trezeşti uneori cu un lăutar la masă sau cu un meci important proiectat pe copertina localului.

L-am întrebat dacă e supărat pe clienţii ca mine, care s-au destrăbălat un pic prea tare la terasa lui, dar mi-a răspuns sincer: „Pe mine m-a surprins că au revenit tot timpul clienții, deși nu ofeream neapărat cele mai bune servicii. De multe ori mă certam și cu mușterii ca voi, care nu mă lăsau să închid la zece noaptea și eram în stare să îi iau de urechi. În mod normal ai fi zis, nu mă mai duc la ăla, dă-l în Doamne iartă-mă, dar a doua zi tot aici veneau".

Poate atitudinea asta l-a ajutat să-și păstreze clienții şi să creeze unul dintre puţinele localuri cu tradiţie din Bucureşti. Asta şi faptul c-a tot reinvestit banii acolo. În curând se va extinde şi-n subteran, c-a cumpărat spaţiul de sub bar, deci o să am unde să beau şi iarna. Uite aşa se naşte o nouă tradiţie şi ajung mai mahmur ca de obicei la muncă.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre bodegi cu tradiţie:
Poveşti hardcore de la Piraţi, din Vamă Jegul moare luna viitoare Ghidul Spelunca: Bistro Tormen