​Mi-am petrecut noaptea ca obiect sexual într-o vitrină din Cartierul Roșu

De curând, am citit un interviu cu scriitoarea Madeline Holden în care ea sugerează că se apropie sfârșitul erei în care bărbații tratează femeile ca pe niște obiecte sexuale. A mai menționat și că în sfârșit a revenit în vogă și corpul masculin ; având în vedere popularitatea pornografiei pentru femei și filmele precum Magic Mike XXL, cred că s-ar putea să aibă dreptate. După ce am citit interviul, m-am întrebat cum o fi să-ți trateze oamenii corpul ca pe un obiect sexual, așa că am încercat să aflu.

Știam că sunt un tip destul de obișnuit și va trebui să fac un experiment extrem ca să simt pe pielea mea faptul că trupul masculin e din nou la modă. Așa ceva nu se rezolvă cu o partidă de striptease pentru iubită. Nu, ca să înțeleg cum se simte asta, a trebuit să-mi expun marfa într-o vitrină. N-am găsit un loc mai potrivit pentru asta decât Districtul Roșu din Amsterdam.

Videos by VICE

Am bătut la ușa uneia dintre lucrătoarele sexuale ca s-o întreb dacă îi pot închiria camera pentru cincizeci de euro. Nu a fost impresionată de rugăminte mea, așa că aveam nevoie de un plan B. Din fericire, un prieten de-al meu locuiește chiar în mijlocul Districtului Roșu. A fost bucuros să-mi împrumute fereastra lui, să-mi ofere un scaun și apoi să se așeze vizavi, să deschidă o bere și să râdă de mine.

Aveam nevoie de niște accesorii ca să-mi fac personajul autentic, așa că m-am îndreptat spre cel mai apropiat sex shop. I-am zis vânzătoarei că vreau un tanga negru, fără culori stridente și fără animal print. Din fericire, aveau chiloții de vis pe care mi-i imaginasem.

O oră mai târziu, a venit momentul încercării: mi-am dat jos pantalonii și mi-am expus trupul lumii.

În primele douăzeci de minute îmi venea să mă ghemuiesc într-un colț și să plâng. Trecătorii îmi făceau poze și mureau de râs. Cu cât mă stresam mai tare, cu atât beam mai mult. Și m-am stresat foarte tare.

Nu știam ce să fac cu mâinile. Oare trebuia să le țin lângă corp sau încrucișate după cap, ca un model dintr-o reclamă la parfumuri? Am optat să le țin după ceafă.

M-am gândit că niște muzică m-ar ajuta să mă relaxez, așa că am pus cel mai sexi playlist al meu – cel pe care îl țin pentru dormitor. A fost o idee proastă: m-a făcut să mă stresez și mai tare.

Când a început o piesă de party, în fața ferestrei s-a adunat o grămadă de lume care spera să încep să dansez. Din păcate pentru ei, n-am avut curajul, deși eram deja beat. Spectacolul meu sexi nu le-a impresionat pe femeile care m-au văzut. Cel mult, le-a provocat râsul sau repulsia. Măcar am oferit divertisment cetățenilor.

Când m-am întors cu spatele să schimb muzica, le-am oferit oamenilor ocazia să-mi admire bucile în toată splendoarea lor și am auzit schimbul de replici dintre doi turiști. „Ia uite ce cur”, a zis primul. „Jizăs, Henry, ăla e un tip. Nu ți-e bine?” a zis al doilea.

După ce am primit primul compliment, am început să mă simt mai sigur pe mine. Toți bărbații care treceau făceau același lucru: dădeau din cap, făceau o remarcă șmecheră către prietenii lui și apoi își vedea de treaba lui. Se pare că, spre deosebire de artiștii renascentiști, niciun bărbat contemporan nu e pregătit să admire corpul masculin gol.

Toți tipii empatizau cu sentimentul meu de jenă, iar femeile erau prea timide să se apropie.

A fost drăguț s-o aud pe Holden cum spune că trupul masculin e din nou la modă, dar eu n-am avut impresia asta. Dacă n-ai un trup ca cel al lui Channing Tatum și nu poți dansa ca Channing Tatum, n-o să fii privit drept un obiect sexual.

Chiar dacă era frustrant că oamenii se uitau oriunde numai la fața mea nu, o parte din mine dorea confirmarea privirii pline de dorință a unei femei. Dar, cum stăteam în fereastră în chiloții tanga și dansam trist sub luminile roșii, cred că arătam ca o glumă proastă.

După vreo oră, mi s-a încheiat tura și am tras draperia peste experiment. M-am îmbrăcat și am încercat să uit tot. Sincer, experimentul a fost un eșec; nu m-am simțit ca un obiect sexual, ci doar varză.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește despre viața prostituatelor pe VICE:
O scrisoare de la o prostituată pentru o soție, despre soțul ei infidel
Am încercat să mă îndrăgostesc de o prostituată
Am fost secretara unei prostituate din Elveţia