Health

Cât de jegoase sunt căzile din hoteluri

Articol apărut inițial pe Tonic.

Planul tău de călătorii de vară s-a aglomerat destul de rapid. Trebuie să onorezi o săptămână cu familia, un city break cu iubita, un festival și, pentru că ai aproape 30 de ani, zece nunți în diferite weekend-uri, în colțuri opuse ale țării. Asta înseamnă multe nopți petrecute în hoteluri și hosteluri. Cele mai bune lucruri pe care le au de oferit aceste locații e o baie cu cadă. După o zi pe drumuri, e atât de bine să-ți muți curul de pe scaunul din mașină într-o cadă fierbinte și relaxantă. Însă poate o afacere, care se chinuie să prevină coloniile de păduchi, să păstreze curată și igienizată cada în care orice călător își înmoaie corpul?

Videos by VICE

Chiar sunt căzile pline de bacterii?

Prin natura lor, căzile prezintă un risc de contaminare cu bacterii pe care piscinele, deși sunt tratate chimic și împărțite cu străini, nu prezintă. „Există anumite tipuri de micro-organisme care proliferează în căzi”, spune Aaron Glatt, directorul South Nassau Communities Hospital și purtător de cuvânt pentru Infectious Disease Society of America.

Apa caldă deschide porii, iar murdăria, uleiul și particulele microscopice ies la suprafață și pot migra în porii altor persoane. „Asta poate cauza multe infecții superficiale de piele”, spune Glatt. „Nu prea ai parte de așa ceva în apă rece.” Ăsta e un motiv, adaugă Glatt, iar oamenii chiar ar trebui să facă duș înainte să se bage în cadă ca să-și curețe porii.

Căzile sunt deseori medii de transfer de bacterii. Pseudomonas aeruginosa, o bacterie infecțioasă comună, este atât de puternic asociată cu căzile, încât principalul simptom a fost denumit popular „hot tub rash.” Cei afectați suferă de inflamații, mâncărime și puroaie la baza foliculilor de păr, în special în zonele corpului acoperite de costumul de baie și prin urmare se absoarbe multă apă din cadă.

În același timp, căzile individuale sunt mult mai greu de igienizat decât piscinele. „Apa caldă ajută bacteria și consumă mai repede clorul”, spune Michele Hlavsa, un epidemiolog și directorul programului Centers for Disease Control and Prevention’s Healthy Swimming and Cryptosporidiosis.

De asemenea, aburul din cadă reprezintă o altă cale prin care bacteriile se pot răspândi, spune Hlavsa. Chestiile nasoale pot fi respirate pe gură sau nas. Acestea fiind spuse, s-ar putea să te întrebi: de ce nu oprim aceste microorganisme venite din iad?

Cât de curate sunt căzile din hoteluri?

În primul rând, e posibil să menții o cadă curată, ceea ce minimizează riscul. „Căzile pot fi foarte curate, atât timp cât înțelegi că trebuie să acorzi mai multă atenție igienizării”, spune Karen Port, proprietar al centrului Mirage Spa and Recreation din St. Louis. Ea recomandă să folosești nu doar clor, ci și o soluție de igienizare testată și recomandată, plus bromat, o substanță chimică care se dizolvă mai greu și compensează clorul care se disipă rapid în apa fierbinte.

Să nu crezi că Port ține cu hotelurile doar pentru că lucrează în industrie. Ba din contră, ea spune că nu ar face baie într-o cadă de hotel. Managerii de hotel „știu multe despre piscină, dar nu și despre jacuzzi sau căzi”, spune Port, iar multe căzi din hoteluri, după părerea ei, nu prea sunt curățate cum trebuie.

Hlavsa spune că multe căzi din hoteluri sunt curățate corespunzător și în general sunt OK. „Chiar depinde de cadă”, spune ea. Există metode accesibile prin care cineva își poate da seama dacă e OK să intre într-o anumită cadă.


Vezi și:


Prima metodă e un motor de căutare: departamente locale de sănătate care testează regulat apa din piscinele publice și jacuzzi și postează online rapoartele de inspecție. „Rapoartele se fac la nivel local, de către județ, oraș sau stat”, spune Hlavsa. „Ar putea fi postate sub forma unei scrisori sau unui punctaj sau a unui raport complet care te informează despre încălcările codului de sănătate.” În orice caz, datorită tehnologiei moderne, prietenul tău ar trebui să-și dea seama dacă hotelul la care stă are un istoric problematic la capitolul jacuzzi sau căzi.

O altă metodă este banda de testare a apei. Astfel poți testa nivelul de clor, bromat sau pH-ul. Pentru jacuzzi, CDC recomandă un pH de la 7,2 până la 7,8, o concentrație de clor de cel puțin trei părți per milion și o concentrație de bromat de cel puțin patru ppm. „O sută de benzi costă zece dolari”, spune Hlavsa, „și le poți procura de la orice magazin specializat sau de bricolaj.” Și, bineînțeles, e bine să faci o inspecție vizuală, spune ea. Nu intra într-o piscină care arată tulbure sau murdară.

Cât de tare te poți îmbolnăvi de la o baie în jacuzzi sau în cadă?

Între 2000 și 2014, în Statele Unite au fost înregistrate 493 de epidemii de boli infecțioase legate de surse de apă recreaționale tratate chimic, cum ar fi piscine și jacuzzi, conform unui raport CDC. (O epidemie a însemnat că cel puțin doi oameni s-au îmbolnăvit din aceeași cauză, din aceeași sursă de apă.) Aceste incidente au cauzat cel puțin 27 219 de boli și opt decese.

O treime din epidemii au izbucnit în hoteluri, cea mai comună locație din statistică, iar 65 dintre acestea au fost asociate cu jacuzzi. Dintre cele 363 de focare cu o etiologie infecțioasă confirmată, cele mai multe (58%) au fost criptosporidioze, o boală provocată de paraziți microscopici, care s-au și răspândit mai departe. Practic, cauza a 89% din bolile raportate, afectând 21 766 de persoane.

Poți să-ți imaginezi destul de ușor cum ajunge parazitul în apă, deși mai bine nu. Apa caldă „tinde să relaxeze oamenii”, spune Hlavsa, autorul principal al raportului. Scurgerile persoanelor cu diaree și paraziții acestora sunt absorbiți de ceilalți, deseori prin (respiră adânc) gură, spunea ea. „Nici să nu te gândești să te bagi în jacuzzi dacă ai diaree”, spune Hlavsa. Încă un motiv pentru care nu ar trebui să înghiți apa din piscine sau căzi.

Legionella a fost depistată în doar 6% din focare și 3% din boli. Aceasta e cunoscută și drept „boala legionarilor” și e o tulburare respiratorie severă. Hlavsa spune că dintre cele opt decese raportate, șase au fost cazuri confirmate cu boala legionarilor, iar celelalte două suspectate.

Deși cazurile astea au fost serioase, sunt destul de rare în comparație cu alte tipuri de boli și decese. În decursul a 15 ani, bolile infecțioase provenite de la toate bazinele cu apă reactivă non-naturală, din care căzile sunt doar o mică parte, au provocat 27 219 de boli și opt decese. Conform CDC, intoxicațiile alimentare provoacă anual 48 de milioane de boli, 128 000 de spitalizări și trei mii de decese. În America, un jacuzzi este un catalizator rar pentru o boală.

Ce fel de bacterii găsești într-o cadă din hotel?

Majoritatea bacteriilor care-și fac veacul în căzi sunt tipuri comune, iar corpul uman poate rezista. „Aș spune să nu folosești cada dacă ai o imuno-deficiență”, spune Glatt. Sfatul ăsta e valabil și pentru persoanele care fac chimioterapie sau au vreo condiție medicală care le slăbește sistemul imunitar. De asemenea, și cei cu puncte de intrare pentru bacterii, cum ar fi răni deschide sau tatuaje noi, ar trebui să se abțină, spune Glatt. Pentru majoritatea oamenilor, probabil că nu există mai nimic cu care să nu putem face față.

În sensul ăsta, căzile din hoteluri sunt similare cu tastaturile de la bancomate sau suprafața telefoanelor mobile: mai bine nu te gândești la microfauna de bacterii, dacă nu ai de ales să folosești una. Iar într-un fel, e ok să nu te gândești la asta, deoarece rareori provoacă boli grave. Căzile din hoteluri sunt locuri minunate pentru bacterii, dar majoritatea microbilor pot fi distruși de un sistem imunitar sănătos. Epidemiile de boli serioase sunt rare.

Dacă, după o zi lungă la drum, vrei să te înmoi în apă caldă în hotelul de la intrarea în oraș, probabil că nu o să pățești ceva. Iar dacă vrei să te asiguri, caută rapoartele locale de inspecție și folosește benzi ieftine pentru a determina cât de grijuliu e personalul cu igienizarea căzilor.

https://www.facebook.com/viceromania/