Cele mai penibile momente în care Mihai Gâdea și Antena 3 au făcut propagandă pe față pentru PSD

Zilele astea, Antena 3 a făcut din nou istorie în România printr-un moment care a fost apogeul penibilului și ghiolbăniei. Mihai Gâdea, directorul postului, s-a ridicat în picioare, a venit la singurul membru PNL invitat la emisiunea Sinteza Zilei și i-a zis nervos: „Pupați-o în cur pe Kovesi… Pupați-o, domnule, în cur pe Kovesi” după un schimb scurt de replici.

E super amuzant cum s-a găsit fix șeful televiziunii care prezintă piese de teatru ca proteste violente să țină discursuri altora despre morală și pupincurism. E atât de amuzant, încât mi-am dat seama că n-ar strica să vezi o scurtă istorie a modului în care jurnalistul și televiziunea sa au făcut materiale elogioase despre aproape toți liderii PSD în ultimul an.

Videos by VICE

VIZITA „SURPRIZĂ” LA GABRIELA FIREA, CARE AVEA DEJA LAVALIERA MONTATĂ

Mihai Gâdea a început seria asta de interviuri-portret, axate pe pupincurism pentru liderii PSD, prin vizita „surpriză” la doamna Gabriela Firea, primarul Capitalei. E un fel de cult al personalității, dus la un nivel la care să fie accesibil și pentru fanii de telenovele turcești și emisiuni tabloide.

Totul începe cu întâlnirea dintre Gâdea și Ligia Enache, actuală consilieră a lui Firea, fostă producătoare a emisiunii domniei sale de la Antena 3. Dap, data viitoare când zice cineva că „Antena 3 e aici!” la un eveniment PMB, știi că vorbește serios și că probabil jurnaliștii s-au făcut funcționari și consilieri.

„Să o surprindem pe Gabi la lucru! E un eveniment foarte important pentru bucureșteni, e o ședință dedicată Paștelui. E plin de consilieri personali!”, exclamă veselă Ligia Enache.

Firea spune c-a fost surprinsă, dar are lavaliera pusă și chiar funcțională. Deci ori își înregistrează ilegal angajații ca Securitatea, ori știa că vine Gâdea.

Gâdea aduce discuția în zone foarte periculoase legate de problemele cele mai grave ale administrației publice din București: „Ce frumos e aici. Se vede Cișmigiul, în care acum au înflorit copacii.” Firea, clar pusă în dificultate de această afirmație incisivă a jurnalistului, îi explică de ce ambasadorii care vin în vizită sunt și ei impresionați de priveliștea primăriei, probabil după ce sunt traumatizați de traficul infernal de la aeroport spre Centru.

„Mă lăsați să mă așez pe scaunul dumneavoastră să văd cum se vede Bucureștiul?”, spune domnul Gâdea deloc servil. Apoi, Gabriela Firea îți arată demonstrativ cum îl sună pe prim-ministrul Sorin Grindeanu, ca să vezi că are putere ca primar. Ce să mai, totul e frumos, icoane peste tot. Apropo, foarte multe dintre evenimentele organizate de Primăria București a lui Firea plătesc niște căruțe de bani publici către trustul din care face parte Mihai Gâdea.

VIZITA LA OLGUȚA VASILESCU, UNDE LIFTUL A PICAT DIN CAUZA TEHNOCRAȚILOR

Unul dintre momentele cele mai penibile din seria asta de interviuri a fost când Mihai Gâdea a vizitat Ministerul Muncii. L-a întâmpinat un om de acolo și l-a dus la lift. Bossul Antena 3 întreabă dacă e sigur liftul, că a auzit că au căzut niște oameni cu el.

„Era pe guvernarea tehnocrată și nici liftul n-a mai suportat”, spune angajatul Olguței, care nu este prezentat. Cum să faci astfel de glume când PSD-ul s-a ocupat de administrarea clădirii ăleia de pe vremea lui Ceaușescu, iar tehnocrații n-au guvernat nici măcar un an?! Până și Gâdea e puțin oripilat de glumă și întreabă de victime. Omul Olguței Vasilescu continuă cu hlizelile: „La fel ca și cu tehnocrații, practic doar spaima a fost”. Probabil spaima corupților care au scăpat neschimbați din funcții.

Și doamnei Vasilescu îi pune domnul Gâdea niște întrebări foarte incisive legate de motivele pentru care vor scădea salariile tuturor din România, precum: „V-ați acomodat?” sau „Ce se vede aici de la dumneavoastră pe geam? Ce frumos se vede palatul regal.”

În rest, e fix ca la școală comunistă când veneau vizitele de partid. Toți directorii stau drepți, în timp ce Olguța și Gâdea îi așteaptă să spună poezia. E amuzant că, după ce s-a scandalizat lumea că Firea purta lavalieră în primul clip de propagandă Antena 3, acum Gâdea le întinde oamenilor microfonul din lavaliera lui.

Singura concluzie relevantă din ce spune Vasilescu este: „Angajații de la ministerul muncii sunt printre cei mai prost plătiți angajați dintre celelalte ministere.” Dap, a profitat de ocazia că avea o emisiune de promovare la Antena 3, ca să se plângă că alți PSD-iști iau mai mulți bani decât ea. Înțepăturile ei mergeau mai ales către Ministerul Justiției.



Spre final, doamna Vasilescu îți arată cum este un supraom care se sacrifică pentru binele meu, al tău și al craiovenilor:

„Eu mănânc, de ani de zile, o singură masă, la ora 16, când se termină programul de muncă. Așa m-am obișnuit din primărie. Nu aveam timp. Este o cantină la ministerul de Interne de unde mai putem să luăm câte o friptură. Îmi iau fetele o supă de acolo. Ajung acasă în jur de 22, chiar 24 dacă mai am și o emisiune.”

Și doamna Vasilescu are des emisiuni, pentru că este invitată aproape seară de seară la Antena 3 sau RTV unde-ți explică de ce salariul tău nu a scăzut, doar ți se pare. E un fel de Mugur Ciuvică al foilor și markerelor.

Talentele de reporter de investigație ale lui Mihai Gâdea ies la iveală și când aflăm că doamna Vasilescu nu și-a uitat originile:

Olguța Vasilescu: „Am multe haine pe care mi le fac singură. Ne luam reviste, copiam tiparele. Chiar mă pricep.”
Mihai Gâdea: „Aveți unele și pe dumneavoastră acum?”
Olguța Vasilescu: „Nu.”

VIZITA LA CARMEN DAN, UNDE A APĂRUT UN JANDARM CÂNTĂREȚ DE LA ANTENA 1

Cum intră în minister, Gâdea îl recunoaște pe Nicolae Lăcătuș, un jandarm care, să vezi surpriză, a fost la Antena 1, invitat la doamna Simona Gherghe, pentru a cânta. Sigur că nu a fost pus primul la intrare doar pentru această vizită surpriză de promovare a PSD-ului, nu?

„Tu cânți bine”, spune Mihai Gâdea în urma unui efort mnemonic. „Cântai înainte de intra la Jandarmerie? Cu ce piesă să te caut eu pe tine pe YouTube?”

Ministrul de Interne Carmen Dan îl întâmpină imediat pe Gâdea veselă, vorbesc despre cum toată clădirea respiră istorie. E un fel de lecție școlară, pe care o recită Dan pe dinafară pentru Gâdea. Îi arată biroul Elenei Ceaușescu, unde aveau loc întâlnirile PCR. Se vede că Antena 3 are un public bătrân pasionat de chestiile astea.

Cel mai amuzant e că merg amândoi la fel, cu mâinile împreunate. E greu să-ți dai seama dacă Gâdea o copiază pe ea sau invers.

Din nou, întrebările lui Gâdea sunt toate de premii Pulitzer:

Gâdea: A fost cumva o aspirație de-a dumneavoastră să deveniți ministru de Interne?

Carmen Dan: Nu, așa s-a întâmplat.

E amuzant cum pe fundal vezi niște jandarmi în uniformă care așteptă, blocați de filmarea asta de propagandă din joburile lor reale de la Ministerul de Interne, pentru care îi plătim eu și tu. Te mai întrebi de ce nu se ocupă nimeni de prinderea criminalilor când vezi că ministrul face pe Wikipedia pentru Antena 3.

La final, vezi că acei jandarmi erau eroi răniți. Cumva își urcă Gâdea și Dan un pic imaginea pe spatele lor, în timp ce vorbesc despre răni.

VIZITA ÎN CARE I-A BIFAT GÂDEA PE GRINDEANU ȘI TUDOSE (TOT SURPRIZĂ)

Se știe că, în țara condusă de infractorul Liviu Dragnea, cei mai puțin importanți oameni sunt premierii, în ciuda a ceea ce spune Constituția. De-asta a și schimbat doi dintre ei peste noapte. Și de-asta nu au fost la fel de demni de vizite d-astea mai serioase făcute cu Mihai Gâdea.

Șeful Antena 3 pur și simplu i-a bifat pe ambii împreună cu cabinetul. Cum ar veni, a intrat peste ei cât erau în ședință, fără cult al personalității, fără portrete complexe. Apoi a pus o întrebare-două fiecăruia, la care nu au răspuns, și i-a lăsat să-și spună mesajele de propagandă, gen totul e bine. Mă rog, nu-ți imagina că le-a pus altfel de întrebări decât astea:

Gâdea: „Bucuroși de oaspeți?”
Grindeanu: „Bucuroși. Ne-ai făcut o surpriză.”
Gâdea: „Discutați chestii secrete?”
Grindeanu: „Nu.”

Mihai Gâdea face imediat o analiză fină a crizei guvernamentale care-i zguduia guvernul lui Grindeanu, fără să-l laude: „Aici pare că se lucrează mai mult decât ne-am fi așteptat noi. Afară că sunt tot felul de dispute politce, atacuri. Când am intrat în clădirea guvernului, pare că lucrurile stau un pic altfel aici.” Grindeanu răspunde previzibil: „Încercăm să ne facem treaba, cea legată de planul de guvernare.”

O ia din nou la vorbă pe Carmen Dan, pe care o întreabă de protestele polițiștilor, care au rămas la fel în 2018 ca-n 2017: „Să înțeleagă că facem tot ce putem face, că nu ne-am abătut nici măcar un milimetru din ce ne-am propus prin programul de guvernare”.

Și Tudose a vorbit despre niște chestii legate de economie, de care se ocupa pe vremea aia. Evident, tot ceva cu programul de guvernare, repetat biblic. Partea amuzantă e că Guvernul Grindeanu și membrii săi, inclusiv Carmen Dan și Mihai Tudose, au fost dați jos la vremea respectivă tot de PSD pentru incompetența în respectarea planului de guvernare.

BONUS: VIZITA ÎN VIDELE, ÎN CARE VIORICĂ DĂNCILĂ E COMPARATĂ CU SCAUNE ȘI BUFNIȚE

Reportajul Antena 3 în vizită la Viorica Dăncilă, la Videle, este o capodoperă de propagandă. Și vine ca o replică la materialul făcut de cei la Recorder tot acolo, în care localnicii spun despre Carmen Dan și Viorica Dăncilă: „Ce dacă n-au făcut nimic? Ținem cu ei, că sunt ai noștri!” De data asta nu s-a mai băgat Mihai Gâdea personal. Probabil e prea lung drumul până la sediul PSD Videle.

Reportajul începe cu un bătrân care spune ceva legat de „Darmen Can”. Serios, n-au putut nici măcar să-l învețe cum să zică „Carmen Dan”. Echipa Antena discută și ea cu sătenii, la fel ca Recorder, dar despre lucruri mai livrești, de exemplu despre cum orașul Videle are multe bufnițe și cum bufnițele sunt păsările înțelepciunii. Evident că unul dintre ei o compară pe doamna premier cu ele. Să aibă grijă cei de la Antena 1 și Antena 3, că CTP și-a luat deja amendă după ce-a comparat-o cu un pavian. CNA a amendat și postul Digi24, deci ar fi cinstit s-o facă și cu Antena 3.

Apoi, ți se arată parcursul politic și social al Vioricăi Dăncilă prin scaune. Da, boss, prin scaune, nici dacă lucram în stand up comedy nu puteam să inventez așa ceva. Pare că și reporterul abia se abține să nu râdă în timp ce o numește iar și iar prima femeie prim-ministru al României și o compară cu niște scaune ieftine de plastic, genul pe care le vezi la cârciumile din sat de lângă magazinele universale/abc-uri.

Poate cel mai nasol lucru e că se încheie reportajul cu scaunul roșu de premier al Vioricăi Dăncilă, pus fix în locul din Piața Victoriei unde, până acum câteva săptămâni, s-a protestat constant împotriva corupției și abuzurilor guvernului PSD.

Urmărește mai multe din aberațiile, curiozitățile și uneori chiar lucrurile vag interesante scrise de Mihai pe contul lui de Facebook.

https://www.facebook.com/viceromania/