Când mă întreabă lumea de unde sunt, nu spun doar Chișinău, adaug și Ciocana. E un cartier frumos. Despre el au apărut poezii („Soarele când își deschide geana/El vede mai întâi Ciocana”) și cântece. Stau de ceva ani acolo, iar de prin 2009 trec pe lângă peretele unui bloc care până recent a fost acoperit de un graffiti mare cât două etaje. Desenul și mesajul se schimbau mereu: ba un „Basarabia Pământ Românesc”, ba un Che Guevara, ba un „Jos comuniștii!”. Din păcate, locatarii au revopsit. Dar peretele a fost doar un câmp de bătălie între unioniști și oponenții lor, dintr-un război al graffurilor care continuă (poate mai puțin spectaculos, ce-i drept) pe alte garduri și pereți din Chișinău.
Eu sunt un simpatizant al mișcării unioniste. Am crescut la țară cu ideea că rușii și comuniștii i-au luat pămînturile bunelului, iar la Chișinău am învățat într-un liceu unde se preda Istoria Românilor în timp ce în școlile de stat copiii învățau scorneli comuniste. De 1 Decembrie la careu cântam Treceți batalioane române Carpații și Hora Unirii. Am fost la multe proteste, marșuri și concerte unioniste. Dar protestele anticomuniste din 2009, când clădirile Parlamentului și ale Președenției au fost devastate, schimbarea celor de la putere și multele speranțe neîmplinite care au urmat mi-au consumat entuziasmul politic și ideologic și treptat, am ajuns sceptic.
Videos by VICE
Chiar și așa, spectaculosul perete de la Ciocana mi-a rămas mereu în minte și m-a făcut să observ și alte imagini similare în toate cartierele Chișinăului, cum ar fi harta României Mari tăiată cu un X roșu sau mesajul „Moldoveni deci Români”, în care cineva a înlocuit „deci” cu „nu”. Mi-au stârnit curiozitatea. Am început să cercetez cine face asta anul ăsta pe 9 mai, la un protest unionist împotriva sărbătorii rusești Ziua Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei (adică al Doilea Război Mondial). Veniseră cu mare pompă de la Moscova doi „cântăreți” pentru care sărbătoarea era precum Crăciunul pentru Hrușcă. Am dat la protest de un fost coleg de liceu, unul dintre veteranii campaniei de graff-uri, care mi-a povestit: „ Eu m-am apucat prin 2007, dar erau unii și înainte de mine. Eram puțini și trebuia să ne facem auziți cumva”.
Așa am realizat că, spre deosebire de unioniștii din anii 90, de adunările populare de atunci și de marile proteste comuniste ale unionistului Iurie Roșca, generația asta este foarte puțin influentă, dacă nu impotentă politic. Din anii ăia a rămas doar amintirea unor poeți incompetenți și a unui politician trădător. Ăstăzi, în fruntea mișcării unioniste nu mai sunt scriitori și politicieni, ci tineri care cred într-o idee. Evident, nu au trusturi media și tribuna Parlamentului la dispoziție. Așa că le rămâne strada: stâlpi pentru abțibilduri, pereți pentru graff-uri, marșuri și poate un părculeț pentru un mini-concert patriotic.
Dar una e să să strigi câteva ore la marș în weekend „Basarabia e România” și alta-i să scrii noaptea același lucru pe-un perete. Avantajul tag-urilor este că sunt anonime. În Chișinău trăiesc mulți etnici ruși, majoritatea oponenți înverșunați ai ideii unioniste. Un tânăr cu harta României Mari pe tricou riscă și-o ia. Deși au fost puține astfel de cazuri, tensiunea este mare. De-asta taguiesc după miezul nopții, până cel târziu la cinci dimineața. Ca o măsură adițională de siguranță, sunt mereu cel puțin doi, ca măcar unul să stea de veghe cât timp celălalt dă cu sprayul. Se tem și de poliție. Un unionst mi-a povestit că, o dată a ajuns la comisariat, dar i-au dat drumul pentru că „n-aveau de ce să se lege”, iar a doua oară soluția a fost: „am făcut-o pe prostul și am scăpat”. Graff-urile sunt, totuși, ilegale.
Chiar și așa, grafferii o fac cu bun-simț civic. Preferă gardurile care înconjoară șantierele de construcții, clădirile vechi, cenușii și abandonate. Și vor să educe populația, „pentru că statul nu face nimic”. Nu m-aș fi gândit la graffuri ca la un instrument de educație, dar logica lor este următoarea: omul așteaptă zilnic troleibuzul în stație, vede iar și iar mesajul unionist și după principiul „un lucru repetat de suficiente ori va deveni adevărul”, crede și el că Basarabia e pământ românesc. Sau căută pe net și prin cărți care-i treaba cu Unirea și descoperă „adevărul”.
Am încercat să aflu câți grafferi unioniști sunt în Chișinău, iar răspunsurile au variat de la 25 la 60. Începătorii se declară mai mulți, veteranii mai puțini. Probabil au standarde mai înalte. Cert e că numărul lor a crescut din 2006, când Noii Golani au lansat campania Basarabia Pământ Românesc (BPR), după protestele din 2009, când clădirele Parlamentului și Președinției au fost astfel tăguite și mai ales din 2011, când a fost organizată la București o „școală de simțire românească”, unde s-a ținut și un workshop de graffiti. De altfel, unul din grafferii mi-a zis că tocmai după acest workshop s-a apucat de tag-uri.
Evenimentul a fost organizat de Acțiunea 2012, un grup de ONG-uri și asociații pro-unioniste, care au dat multă coerență și coordonare mișcării, ce se vede și în campania graffiti. Acum există un mesaj comun, chiar dacă sunt și singuratici necunoscuți care taguiesc de capul lor. S-a trecut de la mesajul „Basarabia Pământ Românesc” la „Moldoveni deci Români”. Mi s-a explicat: „Noul mesaj vrea să depășească vechea ceartă ‘moldoveni sau români’ și ajutălumea să înțeleagă că nu există opoziție reală între cele două identități. Mesajul BPR prindea bine doar la cei care erau deja simpatizanți ai mișcării. Unui moldovenist, în schimb, îi sună ca slogan de ocupație.”
Grafferii unioniști își iau vopsele de la București, unde sunt mult mai bune decât la Chișinău. Calitatea lor contează când știi că altcineva va încerca să-ți șteargă tag-ul. Cineva mi-a spus: „Anti-unioniștii au vopsele atât de proaste, încât chiar atunci când încearcă să acopere mesajul original, se vede oricum dacă bate soarele.”
O bună parte dintre unioniști și mai ales dintre grafferi sunt ultrași FC Zimbru Chișinău. M-am dus la un meci și din cauza unui tricolor fâlfâit, galeria s-a rupt în două: Oastea Fiară – „ai noștri” și Ultra Boyz – „rușii”. Au stat departe unii de alți și nu și-au sincronizat scandările. I-am întrebat: „Băi, da’ nu v-ați putut înțelege să faceți ceva în comun?”. Cică au mai încercat, dar nu prea reușesc.
N-am reușit să aflu clar cine sunt inamicii grafferilor. Unii zic că ar fi doar locuitori din blocurile desenate, alții că ar fi o campanie la nivel de oraș condusă de fratele unui deputat comunist. Sau că e mâna Comsomolului – tineretul comunist, a Ligii Tinerilor Ruși, a partidului Patrioții Moldovei și a altor grupuri asemănătoare. Chiar dacă nu știu exact cine le sunt oponenții, grafferii unioniști își protejează tagurile. Un prieten mi-a spus: „Pe lângă cele noi pe care le dăm, uneori verificăm graffurile vechi. Dacă au fost șterse sau modificate, le restabilim. Nu-i suficient să desenezi, trebuie să ai grijă de ele.”
Între timp, războiul graffiti-urilor continuă. Pe ascuns, noaptea, cu vopsele mai bune sau mai proaste, pe pereți sau garduri (iar Chișinăul nu duce lipsă de blocuri cenușii, clădiri părăsite și șantiere de construcție îngrădite), cele două tabere luptă mai departe pentru a ocupa vizual spațiul public. Până la urmă, miza-i serioasă: Unirea pentru unii și statalitatea Moldovei pentru ceilalți.
Citește și alte articole despre Republica Moldova:
Întrebarea zilei: Ce cred moldovenii despre unirea cu România?
La Chișinău se vând legume udate cu fecale
La Chișinău, arta înflorește în forme erecte
