Gala finală a penibilului: Dăncilă, Meleșcanu sau Antena 3

teodor melescanu

În rubrica Nu ne mai facem bine, VICE face o trecere în revistă a celor mai penibile momente sau personaje din cursul unei săptămâni de campanie electorală. La final, tu, cititorul, vei fi invitat să alegi, într-un mod cât se poate de transparent și democratic, care a fost cel mai penibil dintre penibili.

Gata, s-a terminat. Cu alegerile, cu Dragnea, cu rubrica asta, cu tot. Din păcate, ultima săptămână de campanie a fost relativ anemică în comparație cu precedentele. Sau poate am devenit eu blazat și imun la cringe. Totuși, obiectiv vorbind, s-au întâmplat și câteva chestii suficient de penibile încât să merite spațiu editorial în revista de tineret VICE. Așadar, iată cele mai ridicole personaje și momente ale săptămânii:

Videos by VICE

Dăncilă rămâne un corp gazdă

În urmă cu un an, un coleg de la VICE demonstra cu argumente imbatabile că Viorica Dăncilă nu este o persoană reală, ci un corp gazdă al cărui unic scop în viață este de a servi interesele unor entități parazitare precum Liviu Dragnea. Și, în caz că mai existau dubii, acestea s-au evaporat în cursul ultimei săptămâni de campanie, când s-a dovedit, odată pentru totdeauna, că Viorica Dăncilă e literalmente incapabilă să ia o decizie pe cont propriu.

Studiu de caz: miercurea trecută, în timpul unei vizite la Bacău, doamna de fier a Teleormanului s-a bătut cu pumnul în piept că pe 26 mai va vota atât pentru europarlamentare, cât și pentru referendum:

„Aşa cum am spus de fiecare dată, sunt un susţinător al statului de drept, al independenţei justiţiei”, și-a justificat Dăncilă surprinzătoarea decizie de a participa la referendumul convocat de Iohannis. Reacțiile taberei PSD-iste n-au întârziat să apară, cea mai vehementă dintre ele fiind cea a lui Mircea Badea, care a avut un mic meltdown pe Facebook:

„Imbecila planetei va participa la cvorumul hitleristului cretin.”

La nu mult timp după, Dăncilă a anunțat prin telefon la Antena 3 (adică televiziunea a cărei vedetă o făcuse „imbecila planetei”) că s-a răzgândit și nu va mai vota la referendum. Cică ar fi „reanalizat contextul politic” și a concluzionat că referendumul nu are o miză decât pentru interesul lui Iohannis și „pentru dărâmarea Guvernului”. Bravo, fată isteață. De asemenea, a precizat că „a transmis mesajul ăsta mai multor colegi de partid”, să știe și ei ce au de făcut la urne. Da, ea le-a transmis, sigur n-a fost invers.

Teodor Meleșcanu e mai neschimbat decât Iliescu

Îl mai ții minte pe Teodor Meleșcanu, băiatul ăla din cauza căruia n-au votat o grămadă de români din Diaspora la alegerile prezidențiale din 2014? Oare ce mai face? Probabil a dispărut complet din politică. Nu ai cum să supraviețuiești unui moment atât de jenant. Haha, glumesc, omu-i în continuare ministrul de externe al României și, ghici ce, la alegerile de duminică, lucrurile s-au petrecut exact ca acum cinci ani: diaspora a stat la cozi cu orele, iar mulți români nici măcar n-au apucat să voteze.

În cursul zilei de ieri, Meleșcanu a fost presat din toate părțile să facă în așa fel încât toți românii care au stat la coadă cu orele să apuce să voteze. Doar că, ce să vezi, era necesară o ordonanță de urgență, ordonanță care bineînțeles că nu putea fi dată în ziua alegerilor. Meleșcanu, perspicace cum îl știm, a declarat că statul român și-a „atins limitele pentru modul în care se poate asigura votul în străinătate” și că ar fi nevoie de o nouă legislație care să prevadă votul electronic sau prin corespondență. No shit, Sherlock! Concluziile sunt excelente, dar nu s-o fi prins de chestia asta din 2014, când s-a întâmplat fix același lucru? S-a prins, dar vezi tu, procesul legislativ durează, nu poți schimba regulile jocului așa, peste noapte, în cinci ani de zile. Excepție fac legile justiției și codurile penale, acolo da, se poate face totul pe repede-înainte.

Reacțiile pierzătorilor

O plăcere vinovată de-ale mele e să mă hrănesc cu lacrimile liderilor PSD (și ale aliaților săi) de fiecare dată când aceștia pierd alegeri pe care erau siguri că le vor câștiga la scor. Așa s-a întâmplat și aseară, când suferința de pe chipul lui Dragnea mi-a adus aproape la fel de multă bucurie în suflet ca momentul în care mi-am luat pisică. Știu, nu-i frumos să te bucuri de răul altuia, dar când vine vorba de personaje atât de toxice, e foarte greu să te abții.

În fine, reacțiile taberei PSD-ALDE-Antena 3 au fost previzibile, dar încântătoare.

„A fost o furtună a urii”, „vina mea este că am acceptat să fiu președinte al partidului”, „eu nu mă tem de nimic, dacă mă temeam eram preș, eram slugă”, au fost doar câteva dintre declarațiile unui Dragnea transfigurat de durere.

Practic, șeful PSD ți-a transmis aseară că e prea bun pentru țara asta. Nu-l merităm nici noi, românii urâcioși, nici partidul. Așa că nu mai candidează nici la președinție, să se descurce Firea sau Tăriceanu mai departe, el are altele pe cap acum.

Tăriceanu, întristat că ALDE n-a prins nici măcar un singur loc în Parlamentul European, a zis că se mai gândește dacă intră-n cursa prezidențială sau nu. Dar cea mai importantă declarație a sa a fost următoarea:

„Ne-am fixat un obiectiv de număr de voturi, era calculat pe o participare la vot care ar fi urmat să fie între 30 – 35%, participarea record ne diminuează ponderea.”

Practic, Tăriceanu recunoaște, involuntar, că el și partenerii săi social-democrați pot câștiga niște alegeri doar atunci când românii-s apatici și nu se duc la vot. Adică fix cum s-a întâmplat în 2016, când PSD și ALDE au câștigat puterea la masa verde, cu doar trei milioane și ceva de voturi.

Amuzant a fost și Marian Oprișan, baronul PSD de Vrancea, care s-a grăbit să-i ceară demisia lui Dragnea, deși el însuși a pierdut în fața PNL-ului județul pe care-l controlează de atâta timp. Râde ciob de oală spartă.

Dar cea mai ridicolă a fost aripa media a PSD-ului, adică Antena 3, în ale cărei studiouri s-a spus aseară că cel mai mare perdant al alegerilor ar fi nu Dragnea, nu Tăriceanu, ci Klaus Iohannis, pentru că referendumul i-ar fi avantajat mai mult pe PLUSR-iști decât pe PNL-iști. Reacție de fotbalist sau antrenor român care nu știe să piardă și la finalul unei înfrângeri dezastruoase dă vina pe teren, arbitri, Dumnezeu sau adversar, care și-a dorit mai mult victoria.

Așadar, stimate cetățean, te invit să votezi pentru ultima oară penibilul săptămânii: Viorica Dăncilă, Teodor Meleșcanu sau liderii PSD-ALDE. Măcar după alegerile astea să iasă bine PSD și ALDE, că la europarlamentare nu prea s-a putut.

Editor: Gabriel Bejan

https://www.facebook.com/viceromania/