În luna mai a anului trecut, am adoptat un pisoiaș de două săptămâni, cu blănița ca un frac și ochii albaștri. L-am salvat tocmai când voiau să-l mănânce la prânz niște șobolani lângă o fabrică din New York.
Îl ador pe Leo Ram, dar în ultimele luni, drăgălașul de el nu ne-a lăsat să dormim nici pe mine, nici pe partenera mea. Se trezește în mijlocul nopții, pe la 4 sau 5 dimineața, și începe să sape cu zel în așternuturi. Nu caută nimic și n-am idee de ce o face, dar a devenit din ce în ce mai grav. Când îl dăm jos din pat sau îl scoatem din cameră, miaună ca nebunul. Leo Ram e deștept, știe că dacă miaună în același fel pentru foarte mult timp, ne obișnuim cu sunetele și reușim să adormim, așa că schimbă tonalitatea fiecărui mieunat, ca să fie sigur că nu-l putem ignora.
Videos by VICE
Acum câteva săptămâni, după multe nopți nedormite, am stabilit că trebuie să facem ceva în privința lui. Așa că i-am chemat o terapeută de pisici.
Carole Wilbourn, care are șaptezeci și ceva de ani, e un terapeut de pisici autoproclamat. E, probabil, prima persoană care s-a autodenumit terapeut de pisici și prima persoană care s-a gândit la acest concept. Dar, evident, nu e genul de terapeut care le întinde pe pisici pe canapea și le roagă să-și spună problemele.
„Ce fac eu se numește terapie pentru două specii. Dacă înțeleg pisica, dar nu te înțeleg pe tine, n-o să funcționeze. Dacă te înțeleg pe tine și nu înțeleg pisica, ar putea funcționa, în funcție de pisică, dar nu la fel de bine“, mi-a zis Wilbourn cu seriozitate.
„Ajut persoanele care au pisici, iar pisicile îi ajută pe oameni. Iar o pisică fericită mă face foarte fericită”, a concluzionat ea și a pufnit într-un râs molipsitor.
Tratează pisicile de aproape patruzeci de ani și până acum a tratat mii de pisici. „Le-am pierdut șirul”, mi-a zis râzând. Vizitează și tratează pisici la domiciliu din 1978, după ce ea și soțul ei de atunci și-au vândut cabinetul veterinar din Manhattan, unde îi completa consultațiile medicale ale soțului cu o abordare mai psihologică.
Wilbourn, care a studiat psihologia la Universitatea din New York și e practicantă de reiki, crede că tratamentul pentru pisici nu e foarte diferit de cel pentru oameni.
„Și pisicile au emoții, la fel ca oamenii, și merită aceeași grijă”, a zis ea.
Terapeuta de pisici Carole Wilbourn și motanul meu Leo Ram. Imagine: Lorenzo Franceschi-Bicchierai/Motherboard
Săptămâna trecută, Wilbourn a venit în apartamentul meu din Brooklyn pentru o consultație la domiciliu.
„Salut, Leo? O să-mi scot haina, ok? Nu am frac, ca tine“, a glumit ea cu motanul meu. Apoi s-a uitat la fețele noastre surprinse și ne-a zis că îi spunea lui Leo tot ce are de gând să facă în avans, ca să nu-l surprindă.
Purta pantofi negri cu cusături aurii care semănau cu niște fețe feline, o curea cu cataramă argintie în formă de cap de pisică și o vestă tricotată cu fețe de pisici. A arătat spre una dintre ele și i-a zis lui Leo Ram: „Vezi? Asta arată ca tine.”
Wilbourn e o persoană amuzantă și jovială, dar își ia jobul foarte în serios. Când am discutat despre potențiale soluții și strategii ca să putem dormi, a insistat ca atunci când spunem că-l băgăm pe Leo în baie, să nu folosim expresia „îl închidem” – mai ales dacă Leo Ram e în preajma noastră – din același motiv pentru care a continuat să i se adreseze în cele două ore cât a stat la noi acasă.
„Pisicile nu înțeleg cuvintele, dar percep sentimentele”, a zis ea în timpul unei conversații telefonice la câteva zile de la prima vizită, când m-a rugat s-o pun pe speaker ca să audă și Leo conversația noastră.
Pe parcursul vizitei, m-a rugat să pun pe repeat un fișier audio. Înregistrarea de 23 de minute începe cu vocea ei, care spune „Ești cea mai bună pisică, da, tu ești!” – și continuă cu niște muzică la flaut și sunete de pescăruși, valuri, balene și uși care scârțâie.
„E ca o mantră pentru Leo”, mi-a explicat ea și mi-a zis că ar trebui să o punem cât mai des pentru că îi va aminti motanului de terapie și va evoca momentul în care toți eram concentrați pe el la modul pozitiv.
În anumite feluri, Wilbourn întrupează perfect personajul caricatural al „bătrânei nebune înconjurată de pisici”. Dar, contrar stereotipului, s-a conectat la fel de mult cu mine și cu partenera mea pe cât s-a conectat cu Leo. A făcut terapie cu toți trei, nu doar cu motanul meu.
„Iubesc pisicile, dar iubesc și oamenii și vreau să locuiți toți împreună în armonie”, mi-a zis ea. Asta e „metoda Wilbourn “.
„Cu cât vă simțiți voi mai bine, cu atât se va simți și el mai bine”, a adăugat ea.
După ce i-am descris problemele pe care le avem cu Leo Ram, l-a diagnosticat rapid cu „sindromul pisicii singure”. Cu alte cuvinte, Leo are nevoie de un tovarăș de joacă. Conform spuselor lui Wilbourn, de asta ne trezește noaptea, de asta ne deranjează, ne mușcă și ne urmărește – pentru Leo Ram, suntem tot niște pisici ca și el.
Dar nu e vorba doar de lipsa unui prieten pisicesc. I-am explicat lui Wilbourn că atunci când dormim acasă la prietena mea, Leo Ram se poartă mai bine. Explicația ei a fost că, dacă noi suntem mai relaxați pentru că plecăm din oraș în weekend, și Leo e mai relaxat.
„E afectat foarte mult de voi“, a zis ea. „Pisicile se iau după ritmul nostru biologic. ”
Se pare că au nevoie și de o „atmosferă pisicească bună”. În timpul terapiei, atmosfera pisicească a fost, într-adevăr, perfectă. I-a dat lui Leo Ram niște iarbă pentru pisici și câteva jucării noi, pe care el le-a dus imediat în baie, unde își ascunde toate jucăriile (și uneori, fructe). Până la urmă, a adormit tun pe un fotoliu în sufragerie.
Între timp, Wilbourn ne-a scris diagnosticul și recomandările ei pe o foaie de hârtie. Principalul ei sfat a fost să-l punem pe Leo Ram în contact cu alte animale: fie o altă pisică, fie câinele unui prieten. De asemenea, trebuia să-l punem într-un spațiu privat, cum e baia, dacă ne mai deranjează noaptea. Sugestiile mi s-au părut de bun simț, dar ne-a mai zis și să vorbim cu el cât mai mult posibil, să-i recunoaștem prezența când vorbim despre el și să-i punem câte o întrebare.
În noaptea de după ședința cu Wilbourn, eu și partenera mea am dormit mai bine decât dormisem în ultimele săptămâni, și la fel și Leo Ram. În săptămâna următoare, au fost nopți bune și nopți rele. Wilbourn a zis că e nevoie de timp și răbdare, dar că suntem pe drumul cel bun.
Săptămâna trecută, înainte să plece de la noi, Leo Ram o fixa cu privirea pe Wilbourn, care s-a întors spre el și a glumit că nu mai are jucării pentru el.
„Ți-am dat deja destule, ești un băiat tare bun“, i-a zis zâmbind.
Leo a continuat să se uite la ea și, pentru un moment, aproape am crezut că o să-i răspundă, dar n-a făcut-o.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre pisici pe VICE:
Stăpânii sadici își sperie pisicile cu castraveți
Supradoză de drăgălășenii la expoziția de pisici de la București
Cum îți afectează un parazit din pisici comportamentul, sănătatea mintală și apetitul sexual
Cum îți dai seama că pisica ta e perversă?
