Calendarul bengalez s-a resetat pe 15 aprilie, marcând începutul anului 1420. Dar valul de confruntări și certuri politice fac țara să pară că s-a întors în anul 1420 și după calendarul gregorian.
Pe 6 aprilie, sute de mii de bărbați și băieți s-au răspândit prin capitala Dhaka pentru a cere, printre altele, spânzurarea ateilor. Mobilizarea în masă a musulmanilor a fost stârnită de un grup de bloggeri atei care cică au jignit Islamul atât de tare încât ar trebui pedepsiți cu moartea.
Videos by VICE
„Nu e loc în țara asta pentru atei!” Așa suna unul dintre sloganele mai prietenoase pe care mi le-a spus unul dintre suporterii organizatorilor, Hefazet Islami, un musulman sunit din al doilea oraș ca mărime din țară, Chittagong.
Demonstranții islamiști au făcut o listă cu 84 de bloggeri pe care îi doreau arestați sau spânzurați. În februarie, un blogger ateu pe nume Rajib a fost înjunghiat și ucis la o lună după ce bloggerul Asif Mohiuddin a fost și el aproape omorât din cauza credințelor sale.
În Asia de Sud, există doar şase milioane de utilizatori de internet într-o națiune de 160 de milioane. Deci e foarte posibil ca majoritatea mulțimii să nici nu fi citit blogurile ofensatoare. Ura direcționată spre bloggerii atei pare a fi o mască pentru oportunism politic, având în vedere că anul următor vin alegerile în Bangladesh.
Cel mai mare partid al opoziției, Partidul Naționalist Bangladesh (PNB) a susținut ceea ce organizatorii au numit “marșul cel lung”, pentru a protesta împotriva guvernului de la conducere care se autodescrie drept secularist.
Scepticismul religios nu e ceva nou; a existat online în Bangladesh timp de ani de zile. Și postările de pe blogul lui Asif spun foarte clar că nici el, nici colegii lui bloggeri nu sunt anti-religioși. Dar anumite declarații blasfemiatoare și influența valorilor occidentale i-au iritat pe unii locuitori, ceea ce era exact dorința partidului opoziției.
În acest ținut fără internet, în care majoritatea populației e analfabetă, „marșul cel lung” a fost stârnit de ceva mult mai public decât niște bloguri. Bloggerii fuseseră responsabili pentru mobilizarea unei mișcări a tinerilor protestatari din Bangladesh numită Shabagh. Luna trecută, un criminal de război musulman a fost condamnat la închisoare pe viață pentru crime, violuri și torturarea civililor în timpul luptelor pentru independență prin care a trecut țara în 1974, pentru a se elibera de statul religios Pakistan.
Protestatarii Shabagh au obiectat că sentința a fost prea blândă, având în vedere că Abdul Qader Mollah fusese găsit vinovat de moartea a peste 30 de oameni și că viața în închisoare s-ar putea să nu fie chiar așa de rea pentru un politician.
Guvernul condus de prim-ministrul Sheik Hasina, e prins la mijloc, sperând să le facă pe plac musulmanilor, dar în același timp, fiind conștient că poziția lui seculară nu va adopta niciodată măsuri atât de drastice. Într-un interviu pentru BBC, Hasina a reafirmat dreptul ca oamenii să nu fie ofensați de atacuri religioase.
Așa funcționează politica într-o democrație fără instituții de stat. Grupurile de elită își mobilizează mulțimile pentru a prelua puterea.
Mulțimile de grupuri islamiste conservatoare care au invadat capitala venind din Madrassas reflectă acest lucru. Tribalismul feudal a cuprins statul în măsura în care instituțiile precum educația au avut de suferit, lăsând locul instituțiilor private, precum școlile religioase care sunt folosite pentru a stârni și manipula anumite grupuri de interes.
Ceea ce înseamnă că guvernul e condus de mulțimi. Se apropie alegerile și teama guvernului de a nu pierde puterea o să-l facă să stopeze pe oricine care poate scoate în stradă un număr mare de oameni. Opoziția privește Islamul ca pe un banner imens în numele căruia marșează împotriva presupușilor lor inamici: bloggerii „care își bat joc de popor.”
Așa se nasc și miturile. Ateismul bloggerilor a fost exagerat în mod senzațional în ziarele conduse de opoziție. Și mai ciudat de atât, unii musulmani au transmis știrea că pe lună apare fața unui preot.
Setea de putere oferă multe pârghii Islamului politic. Așa cum și în Indonezia grupurile islamiste minoritare precum Ahmadhiyas s-au confruntat cu furia grupurilor sunite. Liberalii au fost șocați după marșul lui Hefazet Islami, pentru că cerea interzicerea amestecării bărbaților și femeilor în public. La protest au fost și câteva femei. Una dintre ele, despre care un jurnalist a raportat la marș, a fost atacată. Ca suporter al partidului islamist conservator, Jamaat-e-Islami și-a declarat atitudinea față de femei: „Vreau o soție cinstită care să vrea să poarte burka.”
(Fotografii de Jospeh Allchin)
Traducere: Oana Maria Zaharia
