N-ar trebui să mai facem mișto aiurea de cocalari

Foto via piţipoance.ro

În România, ca în orice altă ţară democratică, au circulat zeci de curente culturale în rândul tinerilor de-a lungul anilor. Am avut punkeri, rockeri, depeşari, hipioţi şi multe altele. Dar astea toate au fost comunităţi relativ mici, nişte enclave din oraşele unde pătrundeau casete sau transmisii radio din Occident. După anii ’90, ele au rezultat în nişte contraculturi care rar au depăşit o sută de mii de membri activi. Toate în afară de un singur curent care pare să domine majoritatea ţării, încă de după Revoluţie: cocalarismul.

Mulţi o să se supere că includ cocalarismul între contraculturi – el a devenit atât de răspândit, că este considerat mainstream-ul de la noi. Dar a apărut fix ca o ripostă a masei populaţiei de oameni simpli şi fără pretenţie de educaţie superioară, a copiilor de CAP-işti care au frecat menta toată ziua pe uliţă şi care nu vor să li se impună valori din afară. E modul lor de a se lupta cu spiritul frenetic al elitei urbane din România de a adopta orice modă din afară, cu nevoia noastră nebună de sincretism care azi ne împinge să avem piste de biciclete pe străzi care abia au trotuare şi zgârie-nori de zeci de etaje fără parcări. Mania asta a fost foarte bună pentru oraşele mari precum Bucureştiul sau Clujul, care au recuperat în unele sensuri mai bine de patru decenii de dezvoltare pe care le pierduseră din cauza Cortinei de Fier. Au lăsat însă mult în urmă oraşele mici şi comunităţile rurale, care reprezintă mai mult de jumătate din populaţia ţării, oricât am transforma satele în oraşe pe hârtie, ca să fim acceptaţi de UE.

Nimeni nu ştie exact de unde vine termenul de „cocalar.” Iniţial era folosit pentru a descrie unul dintre numeroasele clanuri de romi nomazi, apoi era folosit ca insultă pentru cei care căutau prin gunoaie şi, treptat, a căpătat sensul de „şmecher” în comunitatea lor. Dar pentru că etnia romă a fost mereu privită prost la noi, termenul a ajuns o etichetă peiorativă care i s-a lipit pe frunte cu scuipat oricărui individ vulgar, fie el român, rom, chinez sau arab, care umblă cu părul făcut ca Smiley, haine kitschoase şi o atitudine de buricul târgului.

Toţi ne luăm de ei pe internet, facem glumiţe pe seama lor când nu se uită, dar eu o să-ţi dau câteva motive pentru care n-ar mai trebui să facem mişto de ei.

STILUL TĂU VESTIMENTAR E LA FEL DE SUPERFICIAL CA AL LOR

Principalul motiv pentru care sunt luaţi la mişto cocalarii este modul în care se îmbracă, de la costumele alea care mi se par luate de pe morţi, la cămăşile cu sclipici şi tricouri cu simboluri japoneze. Dar ei nu se îmbracă aşa de nebuni. Ca orice contracultură formată în medii sărace precum cea hip hop din SUA sau cea zef din Africa de Sud, şi cocalarii se regăsesc în elemente din zona infracţională a societăţii.

Cum la noi nu exista crimă organizată mediatizată înainte de Revoluţie, ei au căutat moda asta din grupări externe precum Mafia italiană sau Yakuza niponă. N-ai cum să nu fii avut în satul, orăşelul sau cartierul în care ai copilărit un băiat şmecher poreclit „Corleone”. Aveam în şcoala generală cocalari care nu erau în stare să citească Domnul Goe, dar îmi povesteau cu lux de detalii fiecare scenă din Naşul. Apropo, echivalentul filmului ăluia în zilele noastre pentru cocalarii din toată lumea este Lupul de pe Wall Street. Dar gândeşte-te că tu îţi iei stilul vestimentar după nişte trupe care sunt cool în contracultura ta, fie ea indie, rock, hip-hop sau electro, deci nu prea le eşti cu nimic superior la capitolul ăsta.

ATITUDINEA LOR AROGANTĂ E DE ÎNŢELES

Dacă vestimentaţia cocalarilor e motiv de mişto, nesimţirea lor e motiv de draci. Cu cât ai primit o educaţie mai bună, cu atât urăşti faptul că-i vezi cum îşi epatează maşinile cumpărate pe banii părinţilor care fac foamea la cules de căpşuni. Le urăşti glumiţele grobiene, râsul de urangutan şi superioritatea lor nemotivată.

Pe de altă parte, dacă ai fi copilărit şi tu în Scorbutul de Deal, unde singurele tale surse de informare din copilărie sunt verii malaci din comuna vecină sau emisiunea lui Kapatos şi-n care singurul tău divertisment e să te îmbeţi rangă şi să vezi cu câţi centimentri i-au mai crescut sânii Lizucăi de peste drum în serile în care nu te bate tac-tu, atunci ai fi ajuns fix ca ei. De fapt, şi acum eşti în unele sensuri fix la fel de arogant ca ei. Vrei dovadă?

Păi gândeşte-te numai că tu în liceu făceai mişto de cocalarii şi piţipoancele care-şi făceau poze-n budă pe Hi5, dar acum îţi umpli fără jenă Facebook-ul şi Instragram-ul cu selfiuri cu mecla ta, că e „altceva”. Sau ia orice status d-ăla grobian în care cocalarul se laudă cu bicepşii, echipa favorită de fotbal sau şmecheria lui şi gândeşte-te că şi tu faci la fel când share-uieşti un articol despre Roşia Montană, un citat de Palahniuk sau o relatare din Ucraina. Încerci să te dai mare şi să pari important, interesant sau unic. E nevoia umană de validare.

CLUBURILE TALE ERAU ALE LOR

În orice cârciumă mai răsărită de ţară, în orice periferie de oraş mare, în orice casă de pariuri, în orice cazinou plin cu păcănele, în orice cămin cultural transformat în discotecă o să găseşti cocalari. De-asta îţi place în centrul Bucureştiului, pentru că nu sunt ei acolo, că-ţi oferă un mediu pe cât posibil septic să-ţi desfăşori contracultura ta. Dar nu uita că înainte să fie Kulturhaus se numea Twice. Şi multe altele dintre cluburile din Capitală erau iniţial localuri de cocalari. Unele încă mai sunt, doar că vin nişte cocalari îmbrăcaţi mai la modă, decât în alea de periferie.

EI SUNT MAI MULŢI CA TINE ŞI VOTEAZĂ

Cumva mi se pare în defavoare noastră, a celor care-o ardem experimental, activist sau inovator, a celor care ne considerăm cetăţeni europeni, culţi, intelectuali chiar şi a celor care-şi zic în sinea lor că-s hipsteri, rockeri sau rapperi, să ne luăm în continuare de cultura lor. Am funcţionat mereu pe principiul că la noi în ţară nu merită să mergi la vot, pentru că votează în masă pensionarii ăia din zonele rurale şi că singura noastră speranţă va fi când o să moară electoratul ăla needucat care se vinde pe-o găleată.

Dar ghici ce, electoratul ăla care reprezintă vreo 70% din populaţie are copii şi niciunul nu vrea să plece de tot din România. În oricâte ţări s-ar duce să muncească, să facă bani, ei tot aici o să-şi facă viloacă, tot aici o să vină cu maşina second-hand din Germania, tot aici o să facă firme şi afaceri şi mai ales, tot aici o să voteze. O să se uite la aceleaşi emisiuni de căcat şi o să creadă aceleaşi tabloide.

Deci dacă nu găsim un mod de a comunica cu latura asta a populaţiei, de a reforma educaţia la modul în care s-o faci practică pentru ei şi nu neapărat la norme UE, atunci o să mai urmeze încă o generaţie de sacrificiu şi încă una.

Vezi și:
„Cocalar Cosmos” pune România în centrul Universului
Miliardarii britanici sunt mai cocalari ca ai noștri
„Punk” e cel mai scârbos cuvânt din lumea muzicii