În România se dezbate de ani buni introducerea materiei de educație sexuală în școli. De la a vrea la a face este, în schimb, o cale lungă. Acum, acest subiect foarte sensibil împarte din nou țara în două. Vorbă multă, fapte mai puține și pași timizi, chiar pudici. Cine își asumă în final un astfel de proiect de lege? Încă nu e clar, iar acum legea a fost amânată.
Premierul Florin Cîțu a anunțat că va introduce de anul viitor educația sexuală în școli, în cadrul unei materii numite „Educație pentru Viață”, iar părinții își vor putea retrage copiii, la fel cum se întâmplă cu orele de religie. Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu declara că noua materie va aborda subiecte esențiale pentru formarea tinerilor ca adulți responsabili, precum educația sexuală, juridică, rutieră și importanța alimentației sănătoase, discuții esențiale pentru orice vârstă sau generație.
Videos by VICE
Într-o tabără avem ONG-urile, care susțin că educația sexuală prezintă informații de bază despre corpul uman necesare copiilor ca să ia decizii conștiente. În cealaltă tabără, biserica transmite oficial că inocența copiilor se pierde definitiv odată cu această materie, susținută de spaima că ora de educație sexuală îi va face pe copii curioși sau, Doamne ferește, gay! Pe teren mai intră și mass-media, cu opinii haotice, politicienii, profesorii și părinții.
Cel mai recent film al lui Radu Jude, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, câștigătorul de anul ăsta al Ursului de Aur la Berlin, arată probabil cel mai bine disonanța părerilor pe acest subiect. Dacă nu l-ai văzut până acum, îți recomand s-o faci, pentru că încă mai ai șansa să-l prinzi în cinema.
Chiar dacă are „sex” în nume, nu-i doar despre asta
Poate că scandalurile sunt abia la început, dar discuția legată de sexualitate, nu. Toate temerile părților implicate sunt contrazise de cifre, studii și cazuri concrete. Educația sexuală e predată ca materie obligatorie copiilor din majoritatea țărilor europene, excepție făcând câteva țări, printre care cele din Est.
În primul rând este important să definim termenii. Educația sexuală nu înseamnă că în cadrul orei copiii vor învăța „totul despre sex”, ca în serialul american pe care, apropo, l-au văzut cu siguranță majoritatea tinerilor din generația Z, pentru că e trending în acest moment pe TikTok.
Deși are termenul sex în denumire, o astfel de materie implică informații de bază, de la metode de contracepție, boli cu transmitere sexuală, procesele și schimbările corpului, pe care alți elevi din țări civilizate le învață încă din școala generală, sub diferite forme. E o rușine să vorbim despre sex, dar nu e la fel de grav când vorbim de tinere mame care își ratează orice șansă la viață, educație sau carieră din cauza lipsei de informații?
În 2013, când eram într-a unșpea, m-am numărat printre elevii care au beneficiat de educație sexuală în cadrul orei de educație pentru sănătate, predată de profesoara de biologie. Nu a fost un experiment reușit. Ce să vezi, aproape zece ani mai târziu asistăm la o explozie a informațiilor despre sexualitate pe TikTok, în clipurile de pe YouTube, în filmele și serialele de pe platformele de streaming și în multe alte zone pe care părinții nu mai au cum să le interzică.
Surprinzător, știu, dar nu orele de educație sexuală din școli și adaptate fiecărei vârste vor duce la pierderea inocenței copiilor. Ei nu ar afla din școală ceva ce nu știu deja din toate sursele menționate mai sus. Nu o spun eu, o spun studiile. Și, între noi fie vorba, și adulții au nevoie de cursuri de educație sexuală.
Discuțiile legate de sexualitate în spațiul public sunt marcate de rușine, stigmat și prejudecăți, ceea ce conduce la o abordare imatură a subiectului chiar și la maturitate. Lipsa informării corecte are, în final, doar consecințe negative serioase, precum creșterea numărului de mame minore, care a atins un record la nivel național, numărul tot mai mare de avorturi sau dezvoltarea diferitelor forme de abuz psihic, fizic sau emoțional. Înțelegerea consimțământului este crucială de la o vârstă fragedă, în special în urma unei mișcări precum #MeToo.
Cercetători și experți în domeniu au făcut studii pe o perioadă de 30 de ani pentru a demonstra că rezultatele acestor cursuri includ aprecierea diversității sexuale, diminuează numărul de minore însărcinate, previn violența între parteneri și abuzul sexual asupra copiilor, dezvoltă relații sănătoase și îmbunătățesc relațiile sociale și emoționale pe toată perioada vieții.
Educația sexuală nu îi învață pe copii să-și înceapă viața sexuală mai devreme, e vorba despre prevenție și responsabilitate. Accentul e pe educație, nu pe cuvântul care îi sperie pe adulți. De fapt, ora de educație sexuală este mai mult despre „a nu face sex” decât despre „a face sex”.
Ce spun elevii?
În toate aceste zbateri și dezbateri, elevii sunt prinși între ciocan și nicovală. Toți factorii de decizie au omis să întrebe tocmai grupul țintă. Cine ține cont de opinia elevilor? Majoritatea uită că în acest moment ne adresăm unei generații de tineri care învață lucruri despre corpul lor via propriul smartphone înainte să pășească pe holurile școlii.
Așadar, am întrebat mai mulți elevi de liceu din Constanța, prieteni de-ai surorii mele de clasa a zecea, ce părere au despre introducerea orei de educație pentru viață de anul viitor, de unde se informează în general pe teme de sexualitate și ce influență cred că va avea această materie asupra viitorului lor.
Răspunsurile de mai jos au fost luate cu acordul părinților.
„Educația sexuală este o cale sigură de trecere către maturitate.”
Ce înseamnă pentru tine educația sexuală?
Pentru mine, educația sexuală reprezintă introducerea adolescenților în subiecte legate de sexualitate, boli sexuale, relații sexuale și emoțiile provocate de acestea. (Marta, 16 ani)
În primul rând, te ajută să poți înțelege actul sexual din punct de vedere psihologic și, în al doilea rând, cum are loc din punct de vedere biologic. (Lucian, 17 ani)
E o modalitate prin care să învățăm mai multe despre corpurile noastre. (Mara, 17 ani)
Un bun mod de a învăța lucruri despre cum funcționează corpurile noastre, care sunt infecțiile cu transmitere sexuală, teenage pregnancy, avorturi etc., lucruri pe care nu le poți discuta cu oricine. De obicei, sursa de informare e internetul. (Delia, 16 ani)
Educația sexuală este o cale sigură de trecere către maturitate. (Carina, 16 ani)
Pentru mine, se referă la reproducere, relații sexuale și alte aspecte ale comportamentului sexual uman. (Briana, 15 ani)
Unde și cu cine ai avut prima discuție deschisă legată de sexualitate?
Prima discuție discuție de acest gen am purtat-o cu prietenii mei. (Marta)
Cu mama mea, la o vârstă destul de fragedă. Îmi aduc aminte că aveam undeva la nouă-zece ani și începeam să văd foarte multe lucruri legate de sex pe internet. (Lucian)
Prima discuție deschisă a fost purtată cu o prietenă, pe o bancă. Niciuna dintre noi nu știa nimic despre asta. Practic, ne exteriorizam neștiința. (Mara)
A fost cu o prietenă la ea acasă când am făcut o petrecere în pijamale. Amândouă eram neinformate, fiecare spunea ce mai auzea sau vedea pe internet. (Delia)
Majoritatea discuțiilor pe tema asta au fost purtate în grupul de prieteni, pe care l-am considerat un „safe space”. (Carina)
Prima discuție legată de sexualitate am avut-o în clasa a cincea, la ora de dirigenție. (Briana)
Cum crezi c-o să fie dacă bagă educația sexuală în programa școlară?
Cu siguranță ar fi de mare ajutor dacă educația sexuală ar fi inclusă în programa școlară. Asta ar duce și la mai multă inclusivitate pentru persoanele queer, nu ar mai fi un subiect tabu pe care profesorii ar evita să-l discute cu elevii. (Marta)
Ar fi o idee bună, pentru că atunci profesorii nu ne vor preda doar ce vor ei să ne predea și poate vor scădea cazurile de abandon școlar, avorturi etc.. (Lucian)
Ar fi un pas spre o lume mai sigură. (Mara)
Avem nevoie, deoarece așa putem evita teenage pregnancy, aflăm la ce riscuri ne putem expune dacă facem sex neprotejat (boli cu transmitere sexuală), despre contracepție, avort, despre cum ne poate afecta emoțional sexul. (Delia)
Dacă ar introduce educația sexuală dintr-o clasă în care nivelul maturității elevilor să fie unul corespunzător subiectului abordat, cred că rezultatul ar fi optim. (Carina)
Cred că o să fie mult mai bine, deoarece dacă cei mici nu au de la cine învăța lucrurile astea acasă, mai bine la școală, și astfel nu se pot întâmpla neplăceri. (Briana)
De unde îți iei în general informațiile legate de sexualitate?
De pe social media. (Marta)
În mare parte de pe net și de la mama, care este cadru medical. (Lucian)
Informațiile sunt accesibile tuturor, doar că trebuie să te intereseze. Eu le iau de pe internet în cele mai multe cazuri. (Mara)
De obicei, de pe internet sau de la sora mea mai mare. (Delia)
Dacă aș căuta informații cu răspunsuri bine definite de natură fiziologică aș apela la internet ca sursă, dar dacă caut o părere despre latura emoțională a sexualității, aș apela cu siguranță la prieteni și familie. (Carina)
De cele mai multe ori, vorbesc lucrurile de genul ăsta cu persoane mai mature decât mine, cum ar fi sora mea. (Briana)
Ce-ai spune că ai aflat despre sexualitatea ta până acum?
Nu am idee despre sexualitatea mea momentan. (Marta)
Am aflat multe lucruri excepționale care îmi vor putea face prima experiență sexuală mult mai plăcută. Cât despre sursele de informare pe care le-am avut, eu le consider cât se poate de sigure. (Lucian)
Sinceră să fiu, nu pot spune că am aflat nimic nou, am crescut cu o ideologie a părinților mei pe care m-am mulat foarte bine. (Carina)
„Mi-aș dori să se vorbească liber despre posibile agresiuni sexuale, cum le pot evita adolescenții, ce să facă dacă se ajunge la așa ceva și cum să se ajute pe sine sau cei din jur. ”
Ce-ai vrea să știi tu despre sex, sexualitate și alte lucruri din zona asta?
Mi-aș dori să se vorbească liber despre posibile agresiuni sexuale, cum le pot evita adolescenții, ce să facă dacă se ajunge la așa ceva și cum să se ajute pe sine sau cei din jur. Mi-aș dori să fie un subiect tratat bine în școli. (Marta)
Aș vrea să cunosc mai mult despre pericolul unei boli venerice deoarece acestea te pot distruge fizic, cât și psihic. (Lucian)
Absolut tot! Să existe un fel de manual pentru toate clasele. (Mara)
Aș vrea să aflu mai în detaliu despre relațiile interpersonale și moduri prin care acestea să poată funcționa armonios. (Carina)
De ce ți-e teamă când vine vorba de sexualitate?
Îmi e teamă să dau frâu liber sentimentelor. (Briana, 15 ani)
Mi-e foarte frică să nu ajung să fiu rănit emoțional dacă se ajunge la sex și nici eu să nu rănesc, la rândul meu. Mi-e teamă și să nu fiu văzut doar ca o persoană care vrea să facă doar asta. (Lucian)
De sarcini nedorite și incapacitatea oamenilor de a purta o discuție deschisă despre sex și sexualitate. (Mara)
În concluzie, indiferent de numele pe care îl va purta această materie intens dezbătută, elevii sunt deschiși și înțeleg mai bine ca oricine că educația sexuală nu este despre cuvântul interzis, ci despre prevenție, înțelegere, responsabilizare și dezvoltare personală, cu efecte pozitive pe termen lung.