electric castle 9 foto festival muzica oameni cupluri cultura bontida banffy 3
Electric Castle 2023 n-a fost lipsit de ploaie. Dar n-a fost o problemă. Fotografie: Remus Țiplea / VICE România
Festivaluri·România·Străinătate

Foto de la Electric Castle care-ți arată că festivalurile se trăiesc mai bine în minim doi

Ediția a noua de Electric Castle s-a terminat, ai avut deja timp să te recuperezi și e o ocazie numai bună să te uiți prin fotografiile astea și să-ți faci planul pentru la anul.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
fotografii de Remus Țiplea

Biletele pentru Electric Castle din 2024 sunt deja la vânzare. Probabil te uiți deja prin fotografiile pe care le încarcă cei de la festival pe Instagram sau Facebook și aștepți un aftermovie ca să mai retrăiești un pic din atmosfera de-acolo. Contribuim la treaba asta cu imaginile de mai jos trase de Remus Țiplea și fiul lui Vlad care au fost printre oamenii de la festival și i-au surprins în cupluri – de toate felurile.

Publicitate

Sigur, pe moment n-a fost bine primită anularea lui Peggy Gou, apoi și The Chemical Brothers a zis că nu mai poate ajunge din cauza unei probleme de sănătate. Dar un festival nu stă doar în câțiva artiști. Și, la o adică, la ediția asta au fost câteva sute.

Per total, Electric Castle #9 a avut în cele cinci zile circa 232.000 de participanți. A avut și un record negativ, dar care, din păcate, probabil va fi depășit în următorii ani: a fost ediția cu cele mai mari temperaturi. În contextul ăsta, peste 50.000 de litri de apă au fost consumați în festival, iar înghețata a fost pentru prima oară în topul produselor vândute.

Totodată, a mai fost ceva la Electric Castle de anul ăsta care ți-ar fi putut aduce aminte de ediții mai vechi: ploaia. N-a fost ca pe vremuri, cu record de precipitații și mii de oameni cu pelerine și cizme, dar a fost. 

Spre deosebire de experiența din 2022, anul ăsta aproape n-au mai fost cozi la transport. Ce-i drept, a fost anunțată o suplimentare a autobuzelor și trenurilor încă dinainte să fie deschise porțile festivalului.

electric castle 9 foto festival muzica oameni cupluri cultura bontida banffy 8

Rămân în urma ediției de acum și imaginile cu Iggy Pop căruia corpul îi arată vârsta, dar nu și ce-a făcut pe scenă. De cealaltă parte, rămâne notabilă și coborârea lui Macklemore printre oameni. A mers în Cluj la cumpărături și-a intrat în vorbă cu diverși oameni pe care i-a întâlnit, inclusiv o femeie care face de mână marionete.

Publicitate

„Ea habar n-avea că o să urc pe scenă în fața a 45.000 de oameni în câteva ore. Ador asta. Suntem toți doar oameni, muncim, facem lucruri, vindem artă și sperăm că ne conectează cu ceilalți”, a scris el într-o postare pe Facebook unde a încărcat și poze făcute în plimbarea asta.

În 2023, a revenit la castel și Morcheeba, un nume mai vechi din istoria festivalului, la fel și Pendulum. Și ca o premieră, Vița de Vie a cântat cu Filarmonica de Stat Transilvania. Și, desigur, au mai fost pe scenă Nothing but Thieves, George Ezra, Tash Sultana și Dub Pistols. Pe lângă toți aceștia, au mai fost și EC Talks la care a participat și Irvine Welsh. În fine, s-a adunat ceva lume – și în fața scenei, și pe scene.

Pe mai departe te las cu fotografiile astea. Poate te regăsești în ele. Poate chiar ești unul dintre acești oameni sau poate sunt cunoscuți. Biletele pentru Electric Castle #10 sunt la vânzare deja. Dacă ai tatuaj deja, e bine. 

Fotografii cu oameni de la Electric Castle 2023

electric castle 9 foto festival muzica oameni cupluri cultura bontida banffy 4

Fotografie: Vlad Țiplea / VICE România

electric castle 9 foto festival muzica oameni cupluri cultura bontida banffy 12.jpg

Fotografie: Vlad Țiplea / VICE România

electric castle 9 foto festival muzica oameni cupluri cultura bontida banffy 10.jpg
electric castle 9 foto festival muzica oameni cupluri cultura bontida banffy 11.jpg
electric castle 9 foto festival muzica oameni cupluri cultura bontida banffy 9.jpg
electric castle 9 foto festival muzica oameni cupluri cultura bontida banffy 5.jpg
electric castle 9 foto festival muzica oameni cupluri cultura bontida banffy 7.jpg
electric castle 9 foto festival muzica oameni cupluri cultura bontida banffy 6.jpg
electric castle 9 foto festival muzica oameni cupluri cultura bontida banffy 2.jpg
electric castle 9 foto festival muzica oameni cupluri cultura bontida banffy 1.jpg
electric castle 9 foto festival muzica oameni cupluri cultura bontida banffy 13.jpg