Viața bate vlogul

Povestea Dariei Jane, vloggerița din România care și-a făcut schimbare de sex la 19 ani

Daria simte că a devenit cine este cu adevărat odată ce și-a făcut operația în Thailanda.
daria jane, vloggerita, transgender, trans, operatie de schimbare de sex
Fotografie din arhiva personală a Dariei

Viața bate vlogul este o emisiune în care vloggeri români își împărtășesc poveștile de viață, adică îți arată că oricâți urmăritori au și oricât de multă faimă au căpătat, sunt tot oameni și trec prin bullshit-uri ca și tine: de la părinți alcoolici și bullying la droguri și avort - subiecte care sunt în continuare considerate tabu în societatea românească. Anul trecut ai văzut primul sezon, pe câțiva chiar ți i-am prezentat aici - Alpaca Legion, Miru și Radu Constantin. Acum, că a început al doilea sezon, o să vezi în fiecare miercuri poveștile de viață ale unor vloggeri ca Max, frații Munteanu, Dia și Pain de la 5Gang, precum și alți oameni mișto.

Publicitate

Sezonul se deschide cu Daria Jane, cu care am stat de vorbă - la distanță, că doar suntem în epidemia de coronavirus. Daria are 21 de ani, e din Botoșani și e femeie transgender. La 19 ani a plecat împreună cu mama ei în Thailanda să-și facă operație de schimbare de sex și spune că de atunci simte că, în sfârșit, e ea însăși. De trei ani se află într-o relație cu un băiat și în vară va absolvi Facultatea de Marketing la București.

Am vorbit cu ea, să văd cum se simte o fată trans în țara în care în 2018 se făcea un referendum pentru modificarea definiției familiei și a căsătoriei în Constituție.

VICE: Când și cum ai realizat că tu ești, de fapt, femeie într-un corp de bărbat?
Daria: A evoluat treptat. Încă de când eram mică, aveam toate simptomele specifice unei persoane trans, dar trăind în Botoșani, nimeni nu-și dădea seama că se va ajunge atât de departe. Mă jucam doar cu păpuși, stăteam doar cu fetele și mă identificam cu ce fac ele. La pubertate, când au început să fie diferențele mari între băieți și fete, mi-am dat seama în ce categorie mă încadrez.

Și ce-ai făcut după ce-ai ajuns la concluzia asta?
Când aveam 16 ani, i-am spus mamei și evident a fost foarte șocată. Eram cu ea pe un vas de croazieră și-am plâns amândouă. Așa mi-am făcut coming out-ul care a stricat toată vacanța. Mai ales că mama și-a dorit întotdeauna băiat, dar m-a acceptat repede și ca fată. Evident că am mers prima oară la psihiatru și am primit diagnosticul de disforie de gen. Între timp, intrasem și pe grupuri de Facebook de trans și-am cunoscut oameni ca mine. Am înțeles atunci că nu sunt singura care trecea prin drama respectivă.

Publicitate

Când a venit momentul în care ți-ai zis „da, vreau să fac operația”?
A fost acolo dintotdeauna. Din momentul în care am știut că sunt trans, m-am dus cu gândul spre operație. Având organul respectiv, nu puteam nici să trăiesc normal. La 17 ani începusem și tratamentul hormonal, dar operația ni se părea o utopie. În Thailanda nu fusesem niciodată până la momentul respectiv. Dar eram hotărâtă de pe atunci, în ciuda oamenilor care-mi ziceau să mă mai gândesc.

Ai avut prieteni sau cunoștințe care n-au mai vrut să vorbească cu tine din cauza asta?
Nu, chiar am fost norocoasă. Nu numai rudele apropiate, dar chiar și cele de la țară m-au susținut. M-au respectat de la început, cu pronumele potrivit. În schimb, la școală am avut cele mai mari probleme. Bullying next level. Am făcut liceul în inima capitalei și cum intram pe poartă, gardienii făceau caterincă, eram împinsă, scuipată. Îmi turnau în plină iarnă sticle cu apă în cap. Mă duceam la profesoare să raportez chestia asta, iar unele chiar mi-au zis „dar care e problema?! E normal ca oamenii să reacționeze așa când tu ești așa”. Dacă mergeam la director, mă lua pe mine la rost. „De ce te îmbraci în verde? De ce ți-ai luat fustă?”.

Trebuia să par foarte dură și puternică la școală. Dar când ajungeam acasă, plângeam. A doua zi o luam de la capăt. A fost o perioadă horror, dar noroc de familie și prieteni, că altfel nu știu cum aș fi terminat liceul.

Publicitate

Care a fost cel mai greu lucru când ai făcut operația de schimbare de sex?
Schimbarea fizică. Credeam că mă duc, pac fac operația și în două săptămâni sunt ca nouă în România. N-a fost așa. După operație, am avut o problemă cu sonda urinară. Eram foarte inflamată la uretră, încât nu puteam să urinez. A trebuit să-mi reinsereze sonda și să-mi amân biletul de avion cu încă trei săptămâni. Am stat 37 de zile acolo, din care 35 am stat doar în pat în cele mai mari dureri posibile. Cadrele medicale erau profesioniste și s-au ocupat de mine, dar a fost foarte greu. Când am venit în România, vreo două luni n-am putut să merg bine, să alerg. Chiar și la facultate, nu puteam sta bine pe scaun.

Pe la cât ajunge o operație de tipul acesta?
Variază în funcție de clinică și locație. În Thailanda, operațiile bune sunt între opt și zece mii de euro. În Belgia 40 de mii și în America, între 30 și 60 de mii de euro. În Thailanda e mai ieftin într-adevăr, dar rezultatele sunt cele mai bune. Prin 2017 auzisem că-n Bangkok se făceau cinci-zece operațiii (sex reassignment surgery) pe zi.

Care a fost prima ta reacție când te-ai văzut după operație?
Mi-a plăcut foarte mult, a fost o senzație de relaxare și împăcare. În sfârșit, corpul meu arăta cum trebuie să arate dintotdeauna. Îmi amintesc că-mi plăcea atât de tare încât stăteam dezbrăcată în casă foarte mult și mă uitam în oglindă ca nebuna. Dar în prezent, sunt super obișnuită cu zona respectivă și nici nu-mi vine să cred c-a fost altceva acolo.

Publicitate

Care a fost cel mai greu lucru după operație?
Recuperarea postoperatorie, clar. Am fost nevoită să port absorbante patru luni după operație, în fiecare zi. De asemenea și dilatarea din perioada respectivă. Asta presupunea introducerea unui obiect medicinal (dilatator) în noul vagin pentru a menține adâncimea și flexibilitatea pe parcursul vindecării. Am făcut asta de două ori pe zi în primul an, câte jumătate de oră. După perioada respectivă nu mai e nevoie neapărat, actul sexual se pune ca dilatare.

Cum a fost cu date-urile după operație?
Nu știu exact câtă experiență am. Obișnuiam să stau pe Tinder înainte de operație și le spuneam băieților „uite, trebuie să fac operația și după o să fiu normală”. Tipii erau destul de receptivi, chiar dornici să vadă cum e experiența de a fi cu o tipă trans înainte de operație. Dar eu nu puteam asta.

După ce-am făcut operația, l-am întâlnit pe actualul meu iubit și suntem împreună de trei ani. Când ne-am cunoscut pe Facebook, el nu știa că-s trans, dar a aflat ulterior de la o prietenă comună. A fost foarte șocat și nu mai voia să audă de mine. Dar apoi ne-am apropiat ca prieteni, ne-am cuplat, chiar dacă n-a fost ușor pentru că a fost judecat de oamenii din jur.

Ce reacții aveau oamenii față de el, cuplat cu o tipă trans?
Surprinzător, prietenii lui au fost supportive și n-au făcut caterincă de șantier. Online a fost mai greu pentru că prin platforma mea de Youtube, oamenii au ajuns la el. Mai primește mesaje de hate, dar e miserupist. Cu ai lui a fost amuzant. Mama lui la început nu știa că sunt trans și i-a plăcut de mine. Dar m-a căutat pe internet și nu i-a picat bine când a aflat. „De ce tocmai cu ea, când poți fi cu oricine altcineva?”, îi tot spunea. Dar când a văzut că suntem serioși, situația a devenit normală. Acum avem o relație foarte ok cu familiile.

Publicitate

Urmăritorii tăi de pe Youtube cum au reacţionat odată ce ți-ai făcut operația?
La momentul ăla aveam canalul în engleză, aveau vreo 13 mii și mă urmăreau mai mult oameni din afară. După ce-am făcut operația și m-am obișnuit cu noua viață, la insistențele prietenului meu, am zis să fac canalul în română. Reacțiile au fost foarte pozitive, video-ul are și acum peste un milion de vizualizări. Probabil au mai fost threats online și comentarii cu multă ură, dar le-am blocat, pe multe nici nu le-am citit până la capăt. It's the way I deal with hate.

Ai resimțit vreo diferență între cum sunt văzute persoanele trans în România și în străinătate?
În România e mai ușor să trăiești ca persoană trans. În multe țări din Occident sau chiar în America, există multe persoane trans care ies în mass-media și vorbesc, iar oamenii sunt obișnuiți să existe în societate. Iar acolo, cei care chiar sunt rău intenționați sunt mult mai atenți la chestiile astea și te lovești de transfobi. Aici sunt puține persoane care-și dau seama că sunt trans.

Care e întrebarea pe care o primești cel mai des?
„De ce ai ales să fii fată?” și-o urăsc cu pasiune. Oamenii nu înțeleg cât de profundă e problema transexualității. Mulți o rezumă doar la o alegere, dar eu le explic că nimeni nu alege pur și simplu să treacă prin atâtea chinuri sociale și fizice. La bază este o nevoie, nevoia de a trăi în pace cu propriul sine. Mai sunt mulți care spun „cum să ne vorbească o persoană ca tine despre acceptare, când tu nici măcar nu te-ai putut accepta pe tine”. Gândirea asta e foarte superficială. Când analizezi, îți dai seama că a începe și a finaliza o tranziție înseamnă a te accepta așa cum ești (adică trans) și a lupta pentru a trăi ok cu tine.

Publicitate

Mai sunt oameni de 40-50 de ani care-mi scriu. Au familie, soț sau soție și copii și îmi scriu cu regret că cea mai mare greșeală a vieții lor este că nu și-au acceptat sentimentele la timp. Mulți spun că e prea târziu acum și trăiesc cu durerea asta de pe-o zi pe alta.

Vorbești despre acceptare, nu asta înseamnă să accepți și persoane care își exprimă personalitatea diferit față de tine? Mă gândesc acum la conflictele pe care le-ai avut cu persoane trans din comunitatea LGBTQ+ de la noi.
Nu am avut conflicte cu nimeni, mi-am exprimat mereu părerile bazate pe experiențele personale. Nu am dat curs acuzațiilor care mi s-au adus sau persoanelor care au încercat să mă atace. Accept pe oricine, dar asta nu înseamnă că și susțin sau sunt de acord. Ca să concluzionez, nu m-am îndepărtat de comunitatea trans, ci de persoane toxice cu care nu rezonam. În prezent, mai am și prieteni trans, puțini ce-i drept, dar am.

Ce te-a făcut să vorbești despre asta în online?
Eu sunt aia cu unpopular opinions în general și zic pe față ce gândesc. Când am văzut că nu există transă în online pe Youtube, am zis why not be me. Și Ștefan, prietenul meu, m-a încurajat.

Ce i-ai zice unui tânăr/tinere care trece printr-o astfel de schimbare, dar îi e frică să-și facă coming out?
Să o facă cât mai repede posibil, fiindcă așa evoluează și trăiește autentic. Este super ok să-ți faci introspecția, să nu te arunci repede în concluzia că gata, ești trans, dar atunci când ești sigur, spune-o cu voce tare. E o eliberare, indiferent de câte greutăți te așteaptă după. E doar o perioadă. Satisfacția de a trăi autentic cu tine însuți sau însăți e mult mai mare.

Publicitate

Episodul cu Daria Jane:

Poți urmări serialul „Viața bate vlogul” pe PRO TV.

Pe Alexa o găsești pe Facebook, Instagram sau blogul ei.

Editor: Iulia Roșu