Alte 11 întrebări la care să răspundă Politehnica după ce termină cu primarul de Mogoșoaia

Primaria Mogosoaia scandal matematica politehnica

La ceva kilometri de București se lucrează intens la faza pe matematică. În Mogoșoaia, dilema te ține cu sufletul la gură: două treimi din 15 înseamnă 9,99? Nu de alta, dar la vot zece din cei 15 consilieri locali au fost de acord cu un proiect. Dincolo de votul cu influențe politice, uite că pe lângă Gheba și Moisil, în panteonul matematicienilor români, și-a făcut loc și un nume nou: Paul Precup, în timpul liber primar în Mogoșoaia și în timpul serviciului geniu al cifrelor. Fii atent de ce.

Două treimi din 15 dă, oricum ai lua-o, zece. Doar că el a calculat altfel, iată mostra: „Prima operație care se face, este 2/3. Adică 0,66. A doua operație este ori 15. Care îți dă, GHICI, 9,99. ÎN LUMEA REALĂ.” Primarul a făcut demonstrația cu creta pe tablă. Altfel spus, s-a luat în serios.

Videos by VICE

Dar stai. De ce-și bate capul un primar cu matematici? Ei bine, ca să-i iasă votul, desigur. Nu mai fi un non-mogoșoian ignorant. Primarul are nevoie de voturi. Mai precis, de voturile a două treimi din consiliu. Sunt 15 consilieri și doar zece au votat, după cum a scris Buletin de București. Proiectul trecea cu votul a 11 consilieri, adică majoritatea calificată. A, și majoritate calificată înseamnă asta: „primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracției/procentului stabilite/stabilit prin lege sau regulament la totalul membrilor consiliului local stabilit în condițiile legii” – se arată asta în Ordinul de Ministru nr. 25/14.01.2021 alineatul 2, litera k.

N-am avut o relație prea bună cu matematica, dar chiar și eu m-aș fi ambalat s-o reinventez, dacă ar fi vorba de circa un miliard de euro. Oh, wow, ce? Da, fix așa. Mai mulți politicieni liberali dețin terenuri în Mogoșoaia și sunt de acord cu exproprierile controversate: cedează primăriei 39 la sută din terenul arabil, iar diferența de 61 la sută o primesc în intravilan, după cum a scris G4Media. Sunt 626 de proprietari pe zona vizată – circa 1 200 de hectare de teren, adică aproape jumătate din cât teritoriu are comuna. Dintre aceștia, 350 și-au dat acordul și au cedat 39 la sută, iar 276 au refuzat. Au devenit astfel proprietari expropriabili – despăgubirea ar însemna fixarea unui preț de 1,7 euro pe metru pătrat. Prețurile sunt, în general, de 15–20 de ori mai mari decât propunerea primăriei.

Uite și câteva nume de proprietari: Alina Ștefania Gorghiu cu Cristian-Dan Iancu și Primăria Mogoșoaia au 17 mii de metri pătrați. Mihai și Doina Gorghiu (părinții Alinei) și alte două persoane dețin 17 500 mp. Daniel Dăianu deține 9 975 mp. Ionel Scrioșteanu și soția alături de alte patru persoane au 34 525 mp. Tudor Mihai Cristian, fiu al primarului, și Primăria Mogoșoaia au zece mii de metri pătrați.

Pe sutele de hectare expropriate, Primăria Mogoșoaia vrea să construiască sectorul zero al Bucureștiului. Stai, nu râde încă. Planul presupune și ca Mogoșoaia să sară de la nici opt mii de locuitori cât are acum la circa 80 de mii de locuitori. Plan beton. Și uite de ce e relevantă matematica precupiană tocmai dezvoltată mai sus.

Universitatea Politehnica a zis că primarul are dreptate. Dar nu datorită matematicii, ci din cauza textului prost din lege, unde zice așa: „primul număr natural care este mai mare”. Cum 2/3 înseamnă 0,66, adică poți rotunji la 0,67 – conform textului din lege – și când înmulțești cu 15 îți dă un 10,05. Deci incorect. Ceea ce e oricum stupid pentru oricine știe un pic de matematică. Numărul tot 11 rămâne, doar că primarul și ai lui s-au agățat de rotunjimi. Sau rotunjiri? În fine, hai să vezi alte întrebări la care să răspundă Politehnica. 

Primaria Mogosoaia scandal matematica politehnica
Cum arată interpretarea matematicii în viziunea mogoșoiană. Screenshot via Educație Privată din documentul trimis către Politehnica

Întrebările care îi macină pe români și Politehnica le poate clarifica

  1. S-a scumpit cu adevărat benzina dacă eu tot de 50 lei bag?
  1. Conform ratelor de inflație, și a incertitudinii de natură geopolitică, ce înseamnă să împrumut o sută douăjde mii până mâine și cât ar trebui să dau înapoi? 
  1. 2-2×2 încă face scandal între părinți pe grupurile de WhatsApp și ce vreau eu să știu: cât de boomer ești în funcție de ce rezultat îți dă? 
  1. Care este răspunsul corect la întrebarea: cât face asta în banii noștri?
  1. Cât scot din crypto dacă cumpăr în dip și vând în dump și ce plm înseamnă să shortezi? 
  1. E adevărat că dacă pun 1 la pauză și X la final, dar mă scoate Sepsi Sfântu Gheorghe, e o formă de xenofobie aici? 
  1. Care este rația reală între milogeală și câștig când bagă nebunul ăla de Revolut promoția de-mi dă 50 de lei pentru fiecare prieten invitat? Și, dacă tot suntem aici, cum adică primește și el, primesc și eu?
  1. E posibil să fie dificil pentru fizică să vină cu un răspuns corect, dar ce spune ipoteza de lucru a lui Einstein cu privire la viteză și timp când chelnerul zice: să știți că mâncarea mai durează? 
  1. Conform regulilor de aplicare a sistemului metric asupra obiectelor din jurul nostru, ce înseamnă, de fapt, când cineva zice că bagă doar capul? 
  1. Cât economisesc la curent electric, dacă sparg toate becurile din casă cu dopurile de la spumant în noaptea de Revelion și de câți ani am nevoie ca să simt economia? Și dacă tot sunt aici: ajută la ceva să strige cineva la mine „fi-ți-ar capu’ al dracu’ de prost” după ce fac asta?
  1. Câte Ferrari-uri s-au înmatriculat în România de când s-au lăsat de fumat toți ăia care au zis c-o fac încă de la 1 ianuarie?