Am trăit pregătirile de Paște în Ucraina, în timp ce Rusia își continuă planul de-a o zdrobi

Paștele din 2022 prima mare sărbătoare care în Ucraina se întâmplă în timpul invaziei Rusiei. Rugăciunile sau speranțele tradiționale pentru mai bine sunt acum pentru pace. Vineri, 22 aprilie, am ajuns în țara vecină ca să văd cum se pregătesc cei de-acolo pentru Paște. În Cernăuți, orașul în care am ajuns, se estimează că ar fi circa 85 000 de refugiați, iar în toată regiunea peste 200 000 de oameni care au fugit din calea războiului.

În Vinerea Mare, am fost printre acești oameni și voluntari. Am vorbit despre necazuri și speranțe și am cules câteva povești. Iată-le, așa cum le-am trăit.

Căminele Universității din Cernăuți au devenit casă pentru 1 500 de refugiați. La un moment dat au fost chiar și de două ori mai mulți, dar între timp unii au plecat în alte zone din Ucraina sau din străinătate. Cristina Creliuc lucrează la Biroul de Relații Internaționale din cadrul Universității din Cernăuți și își împarte timpul între ajutorarea refugiaților și grijile pentru soțul plecat de două săptămâni în zonele fierbinți din apropiere de Kiev.

„Le asigurăm o masă caldă pe zi și mai multe produse – paste, orez, făină mălai, ulei și mâncare pentru copii. Pentru Paște am pregătit pentru fiecare familie câte un pachet cu salam, măsline, cașcaval, paste, orez. Va fi un Paște diferit, dar îl sărbătorim, chiar dacă e război. E o sărbătoare specială”, spune Cristina pentru VICE. „În fiecare zi, noi ne rugăm pentru toți soldații și pentru țara noastră, dar acum cred că în ziua de Paște ne vom ruga special pentru pace.”

Soțul Cristinei este în linia de apărare a Ucrainei și-i mai povestește de ororile războiului. „A văzut foarte multe lucruri care noi nu le putem imagina, aici, la Cernăuți. A văzut diferite tancuri, bombe, orașe distruse, blocuri demolate, școli. Totul a fost bombardat. Mulți refugiați nici nu au unde să se întoarcă acum. Și cu ce pot îl ajut pe el, pe colegii lui și ajutăm și soldații de acolo. Sunt foarte mulți cu el”, detaliază ea. „Împreună cu el sunt acum 60 de colegi și ne străduim în fiecare săptămână sau o dată la două săptămâni să le trimitem mâncare, apă.”

În centrul orașului Cernăuți sunt două corturi imense în care voluntarii de la Remar din Spania îi ajută pe oameni încă de la începutul războiului. Ca un adevărat ritual, în fiecare zi, la orele amiezii, aici se formează rânduri mari de oameni care așteaptă să primească o masă caldă.

Israel Galvez a lucrat peste 16 ani în România și a participat la mai multe acțiuni umanitare. Acum, are aproape două luni de când viața lui s-a mutat în Ucraina.

„Suntem aici de când a început războiul. A durat puțin cât am luat permisele de la Guvern. Avem o lună minim de când lucrăm încontinuu”, povestește el. „Avem circa  1 300 de persoane care trec pe la noi – cel puțin numărate. Știm că sunt mult mai multe, pentru că noi numărăm doar porțiile de mâncare caldă. Dar apoi avem supe, biscuiți pe care nu le mai numărăm. Probabil că numărul e dublu.”

Pentru Paște au fost discuții cu localnicii ca să le poată oferi refugiaților o masă tradițională. În plus, în a doua zi de Paște va fi organizat un mic concert dedicat copiilor celor care s-au refugiat la Cernăuți.

La aceste corturi am găsit oameni din diferite zone ale Ucrainei. Printre ei am întâlnit-o și pe Ana, o pensionară din Nikolaev. Ea și soțul sunt ruși, dar s-au mutat în Ucraina în urmă cu 45 de ani. Poartă mereu o carte de rugăciune la ea. Soțul a rămas în zona frontului, dar ea cu fiul, fiica și nepoții au venit la Cernăuți. Au închiriat un apartament și, pentru că veniturile sunt mici, trece periodic pe la corturile cu masă caldă pentru că altfel nu s-ar putea descurca.

Din regiunea Harkov s-a refugiat și Irina. Este venită împreună cu copilul de 10 ani și în fiecare zi se roagă ca cei rămași acasă să rămână în viață. „Eram într-o zonă mai liniștită, nu în oraș, dar când rușii au început bombardamentul cu rachete și în apropiere ne-am retras aici. Copiii doresc să meargă la grădiniță, la școală, vor o viață normală”, îmi zice femeia și oftează.

La mai puțin de 30 de kilometri de Cernăuți găsești Zastavna, o localitate cu circa 10 000 de locuitori. Acolo, un cămin de bătrâni abandonat a fost renovat, iar acum trăiesc aici 65 de oameni. Au alături și o biserică, la care merg zi de zi, mai ales în perioada de mare însemnătate pentru lumea creștin ortodoxă.

Svetlana este din Kramatorsk, oraș bombardat de armata rusă. Soțul și sora au rămas acolo. Femeia nu-și poate opri lacrimile când se gândește la ei și că nu vor fi împreună. „Va fi un Paște foarte greu”, îmi spune ea. „Suntem însă mulțumiți că primim acest ajutor și putem să ținem această sărbătoare chiar și în aceste vremuri grele.”

Tot în Zastavna am trecut și pragul unui fost cinematograf. Acum este locul în refugiații vin și își iau ce au nevoie. Rânduri cu pantofi, haine puse pe spătarele scaunelor, jucării pentru copii, dar și alte bunuri de larg consum sunt așezate în ordine. Au venit de la oameni din sat, dar și din România, Germania sau Irlanda.

Pentru că a rămas impresionat de modul cum a fost primit, unul din refugiați a scris într-un caiet câteva cuvinte de mulțumire. Acum, sunt sute de astfel de mesaje de la oameni din Bucea, Borodianka, Sumî sau Irpin. Acestea sunt doar câteva localități pe care armata rusă le-a distrus, iar în urmă a lăsat gropi comune și sute de persoane ucise.

Tatiana lucrează ca voluntar la centrul din Zastavna încă din primele zile ale războiului. Dacă sprijinirea refugiaților a devenit o activitate cotidiană, oamenii din regiunea Cernăuți nu au uitat nici de soldații care luptă pe front. Paștele vine și pentru ei. „Am făcut pachete de sărbători pentru fiecare și cadouri cu alimente și alte lucruri au fost date refugiaților. Toată săptămâna am făcut acest lucru”, povestește Tatiana. „Primul ajutor a fost de Florii – 350 de kilograme cu diferite produse pregătite de voluntari și trimise soldaților. Acum toată săptămâna am pregătit cadouri pentru refugiați.”

Pentru frontul de est, unde Rusia și-a regrupat trupele și continuă războiul, au fost trimise militarilor pască, ouă roșii, carne, toate făcute de voluntari și refugiați. Iar în Vinerea Mare, copiii care se adăpostesc în Zastavna au primit coșuri cu dulciuri. O fetiță a făcut și semnul victoriei și al păcii.

La o zi după ce-am trăit toate astea, Rusia a adus aminte tuturor că își continuă invazia și-o face fără să-i pese de urmări. Pe 23 aprilie, sirenele au sunat în Odesa și n-a fost o alarmă falsă. Rusia a lansat mai multe rachete către acest oraș din Ucraina. Două dintre ele au fost doborâte de antiaeriană, dar cel puțin cinci și-au atins ținta. „Singurul obiectiv al atacurilor cu rachete rusești împotriva Odesei este teroarea”, a spus pe Twitter Dmitro Kuleba, ministrul Afacerilor Externe din Ucraina.

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat într-o conferință de presă că acest bombardament a dus la moartea a opt persoane, iar alte aproape 20 rănite. Zelenski a mai spus că, dincolo de atacurile cu bombe, Rusia deportează continuu ucraineni. „Credem că jumătate de milion de persoane au fost deportate din teritoriile ocupate în Rusia sau în teritoriile [controlate de Rusia] din est”, a spus Zelenski. Printre cei deportați ar fi și 5 000 de copii.

Pe 24 aprilie, ortodocșii sărbătoresc Paștele. Pentru Ucraina asta e și-o dată însângerată. În urmă cu două luni, Rusia a pornit invazia cu argumentarea că vrea să asigure independența regiunilor Donețk și Luhansk și să „denazifice” Ucraina. Două luni mai târziu, în care din fericire n-a reușit să cucerească Kiev, e mai cert ca niciodată că Rusia condusă de Vladimir Putin are doar o miză: să blocheze Ucraina din a mai avea acces la Marea Neagră prin cucerirea și controlarea regiunilor din est și sud, inclusiv Odesa (de unde și atacurile din 23 aprilie).