Dacă faci o căutare cu termenul „avort” într-o bază de fotografii stock, o să găsești trei feluri de fotografii: femei triste, protestatari care țin pancarte pro-avort sau fetuși, de obicei aproape complet dezvoltat, cu față umană, ochii închiși și eventual un deget în gură.Pe lângă faptul că are o încărcătură morală, asocierea vizuală între acești bebeluși și avort e incorectă din punct de vedere științific, pentru că majoritatea întreruperilor de sarcină se efectuează înainte de 13 săptămâni. Și totuși, mișcările anti-avort folosesc fetușii ca simbol principal din 1970 încoace.
Publicitate
Pentru marea majoritate a istoriei umane, fetușii n-au fost vizibili. Nu știam multe despre cum evoluează în uter, aveam doar niște desene și modele din ceară bazate pe fetuși născuți morți sau conservați în formol.Toate s-au schimbat după publicarea cărții fotografului suedez Lennart Nilsson A Child Is Born, care a devenit o senzație globală după ce a apărut în revista Life în 1956. Nilsson a captat niște imagini macro cu etapele diverse ale dezvoltării umane, de la ovulul fertilizat la bebelușul format complet.Fotografiile color au fost unele dintre primele reprezentări are miracolului vieții și le-au dat privitorilor impresia că se uită direct într-un uter, unde fetusul plutește calm ca un mic astronaut. În realitate, Nilsson a fotografiat fetuși avortați sau proveniți din sarcini pierdute cărora le-a aranjat postura într-o lumină de studio.În același an în care a fost publicată seria de fotografii a lui Nilsson, un spital din Glasgow a folosit tehnologie cu ultrasunete ca să vadă pentru prima oară fetuși. Acum, această tehnologie e principalul instrument cu care verificăm fetusul înainte de naștere.
Publicitate
Aceste ecografii au fost prima noastră fereastră spre uter, cum a scris profesorul José van Dijck în 2001. Înainte, doar mamele puteau ști cum se dezvoltă sarcina – erau primele care simțeau semnele de viață, dacă ceva nu era în regulă.Dar cum aceste examinări noi puteau fi interpretate doar de specialiști, personalul medical a devenit responsabil pentru monitorizarea directă a sănătății fetusului, iar rolul mamei a devenit secundar. Aceeași tehnologie care a făcut fetusul vizibil, a făcut mama invizibilă, a scris Rosalind Pollack Petchesky, expertă în științe politice, într-un eseu popular din 1987.Apoi, fereastra publică spre intimitatea femeilor a devenit politică. Înainte de tehnologia cu ultrasunete, activiștii anti-avort se bazau doar pe argumente religioase sau morale ca să le ia femeilor dreptul la avort. Dar imaginile înduioșătoare cu ecografii prenatale i-au ajutat să-și susțină mai eficient cauza, pentru că le-au declanșat oamenilor instinctul protector față de ceea ce arăta ca un copilaș lipsit de apărare.
Publicitate
Nilsson a fost șocat când a vizitat Londra în anii 1980 și a văzut imaginile lui pe posterele anti-avort. Când a realizat cum erau folosite în străinătate, a refuzat să mai fie republicate din nou. A mai avut o expoziție cu ele doar înainte să moară.Între timp, s-au folosit în media imagini similare. În filmul The Silent Scream din 1984, care trebuia să fie documentar, un doctor arată imagini obținute prin ultrasunete cu un fetus de 12 săptămâni care pare că urlă în agonie în timpul unui avort. E o scenă pseudo-științifică, care i-a șocat pe spectatori și a indus ideea că durerea fetusului e mai importantă decât durerea femeilor care sunt obligate să recurgă la avorturi ilegale.
În eseul ei din 1987, Petchesky a argumentat că mișcarea pro-avort nu a găsit încă o imagine suficient de puternică, una care să poată egala fetusul ca simbol al mișcării anti-avort. Conform Christei Compas, directoare la Humanistisch Verbond – un ONG bazat pe valori umaniste – chestia asta a rămas valabilă până azi. „Mi-ar plăcea la nebunie să existe o imagine care să susțină ideea că femeile au dreptul să aleagă și să își dicteze singure viața”, a zis Compas într-un interviu din 2019.
Publicitate
Faptul că femeile mor din cauza avorturilor efectuate în condiții nesigure nu e de ajuns să stopeze mișcarea anti-avort. Astăzi, mișcările feministe din toată lumea luptă împotriva imaginilor care asociază avorturile cu uciderea bebelușilor. Iar pentru femeile însărcinate, procedura e în continuare asociată cu rușinea și tragedia.Dar, în realitate, multe femei se simt ușurate și simt că au preluat controlul asupra propriei vieți după această procedură. Deci se poate spune că avortul salvează vieți: pe ale lor.Articolul a apărut inițial în VICE Țările de Jos.