combini cu prietenii,
În rubrica asta, Megan Barton-Hanson acoperă toate lucrurile ce țin de sex, relații și iubire de sine în timpul uneia dintre cele mai ciudate ere din secolul al 21-lea. 
Sex

Nu-i o idee așa proastă să te combini cu un prieten. Mie mi-a ieșit

Ce să faci și să nu faci în relațiile amoroase cu prietenii ca să nu distrugi prietenia.

Permite-mi să-ți mărturisesc din start că nu am o experiență bună cu despărțirile. Sunt o persoană destul de geloasă, așa că odată ce am depășit limita cu o persoană, mi-e greu să mă mai întorc de unde am pornit când lucrurile nu merg. Cu aventurile de-o noapte sunt de obicei în regulă, dar ce e mai mult de atât îmi dă bătăi de cap. Și, hai să fim sinceri, chiar și celei mai chill persoane din lume i-ar fi dificil să ajungă într-o situație de tipul hai să fim doar amici și să stea să asculte cealaltă persoană cum povestește întregului cerc de prieteni cum și-o trage cu noul partener. 

Publicitate

Dar asta nu înseamnă că nu e ok să ai relații romantice cu prietenii. Se zice că nu poți alege de cine te îndrăgostești. Deci dacă ajungi să ai sentimente romantice pentru un prieten, uite câteva sfaturi care te vor ajuta să gestionezi situația:

STABILEȘTE NIȘTE REGULI DE BAZĂ

Am avut în trecut experiențe în care mi-a plăcut mai mult de cineva decât am fost plăcută și știu cât de dureros poate fi. Poate să strice toată prietenia. Așa că regula numărul unu ar fi să puneți cărțile pe masă cât mai rapid posibil. Eu sunt o persoană destul de timidă și mi se pare greu să verbalizez cum mă simt. Cred că atunci când ai fost rănit în trecut, nu vrei să fii persoana care să spună m-am îndrăgostit, dar trebuie să treci de ego și să fii sincer.

Fie că vrei să progresezi și să fiți mai mult decât prieteni și să aveți o relație sexuală, fie că doar vrei sex casual și să vă vedeți și cu alte persoane, spune-o. Chiar dacă te mai vezi și cu alte persoane, anunță toate părțile implicate ca să știe fiecare cum se situează.

Va fi jenant la început, dar măcar te eliberezi de ce simți și nu vor mai exista confuzii. Dacă nu va funcționa la nivel sexual, măcar va fi mai ușor să vă păstrați prietenia intactă. Odată ce v-ați spus exact ce vreți, nu are cum să meargă prost. 

ÎNCEARCĂ SĂ IEȘI LA DATE ÎN AFARA GRUPULUI TĂU DE PRIETENI APROPIAȚI

Sunt norocoasă fiindcă am mulți prieteni diferiți din cercuri variate, dar îmi pot imagina că pentru oamenii dintr-un grup mare de prieteni poate fi puțin dubios să se îndrăgostească de unul dintre ei - mai ales dacă sfârșești puțin nasol.

Ca regulă generală, cred că să ieși la date cu oameni din afara grupului de prieteni apropiați ar fi cel mai logic lucru, dar uneori când știi că n-ar trebui să faci un lucru sau n-ar trebui să-ți placă de cineva la modul ăla, te face să-ți placă și mai mult, nu?

Publicitate

Când am lucrat într-un club de striptease mi s-a spus „nu ar trebui să ai relații amoroase cu membri personalului” și bineînțeles că am ieșit chiar cu portarul. 

ÎNCEPE AȘA CUM VREI SĂ CONTINUE

Dacă sunteți amândoi pe aceeași lungime de undă și vreți să încercați să fiți într-o relație romantică exclusivă, nu vreți să ratați perioada de început. Asta înseamnă: cine drăguțe și efortul de a arăta bine.

Luați-vă timp în afara grupului ca să faceți lucruri împreună, doar voi doi și atât. Poate fi tentant să continuați ca înainte, dar faceți mai bine efortul de a ieși la date-uri ca și cum v-ați fi cunoscut pe o aplicație. 

REZISTĂ TENTAȚIEI DE A PUNE ETICHETE LUCRURILOR

Evident, fiți direcți și sinceri între voi, dar nu e musai să anunțați că duceți lucrurile la un alt nivel în fața grupului. Dacă ești într-o relație romantică cu un prieten, trebuie să o iei ușor, să nu te grăbești să spui suntem într-o relație, fiindcă despărțirile pot fi grele.

Păstrați lucrurile doar între voi până ajungeți într-un punct bun. Astfel veți avea parte și de distracția de a vă furișa la început, care, dacă mă întrebi pe mine, este cea mai mișto parte. 

DACĂ TOTUL SE DUCE DRACULUI, AMINTEȘTE-ȚI DE CE AȚI FOST PRIETENI DE LA BUN ÎNCEPUT

Nu am o experiență bună cu despărțirile. Ia-ne ca exemplu pe mine și Demi Sims. Nu suntem întocmai într-un grup de prieteni, dar facem parte din aceeași industrie și ne vom vedea pe la evenimente, și cred că am terminat relația destul de nasol.

Am fost împreună la Celebs Go Dating și am terminat-o via mesaje. Între timp mi-am cerut scuze și suntem ok acum, dar cred că atunci când începi ca prieteni e mai ușor să rămâneți prieteni. Aveți amintirile alea împreună, respectul și știi persoana respectivă la un nivel mai profund.

Publicitate

Când începi pe o aplicație de dating sau e din prima zi o chestie sexuală, nu prea ai ce să salvezi dacă sexul se duce de râpă și dispare respectul. Pierzi fundația întregii relații. De obicei ajung să simt că dacă nu a funcționat relația, atunci e mai bine s-o las baltă sau mă voi simți dubios când unul dintre noi se combină cu altcineva.

Dar dacă ați avut o prietenie înainte, știi pe ce te bazezi și că v-ați bucurat de compania unul altuia și la alte nivele, nu doar sexual - deci te face să depui efortul ca să o salvezi. 

PĂSTREZĂ-ȚI SUB CONTROL HAOSUL INTERIOR

combini cu prietenii, sex cu prieteni

„Megan din Love Island” (Foto via „Love Island” 2018)

Am cunoscut la un moment dat un tip pe Hinge. Nu a fost o relație în toată regula, ne-am văzut ocazional și cred că i-am spus că-mi place de el, dar el nu era pregătit fiindcă abia ieșise dintr-o relație de lungă durată. Dar de atunci am păstrat legătura și ne-am văzut ocazional. Nu avem același grup de prieteni, lucru care ajută, dar când îmi spune lucruri precum Mă văd cu o tipă nouă, e din Amsterdam… încă e o parte din mine care zice A, pe bune? Și mă face să am vibe-ul ala de Megan Din Insula Iubirii în care mă gândesc: Pot să-l am din nou înapoi dacă vreau?

O parte din tine încă vrea să aibă acea bucată de putere în care te gândești: OK, bine, suntem doar prieteni, dar încă vreau să fiu persoana pe care o place cel mai mult. 

Publicitate

FII CURAJOS

De multe ori, oamenii se tem că verbalizeze cum se simt fiindcă nu vor să strice prietenia, dar trebuie să te gândești că, în cel mai rău caz, puteți rămâne prieteni. Cred că cel mai nasol ar fi dacă ai avea aceste sentimente ascunse și cealaltă persoană ar simți la fel, dar și ea s-ar teme și atunci s-ar combina cu altcineva fiindcă amândoi ați fost în aceeași barcă. 

Cred că trebuie să fii curajos. Dacă nu simte la fel, atunci s-ar putea să fie dubios o perioadă, poate o săptămână, dar o să fiți din nou prieteni și, cel puțin, ai fost sincer. Nu e nimic mai nasol în viață ca regretul, așa că nu-ți fie frică să fii direct și sincer  - altfel vei rămâne cu acel sentiment de dacă aș fi zis ceva.