Muntele Everest e mai accesibil ca niciodată. Echipamentul tot mai bun și ajutorul ghizilor neobosiți au dus la o invazie turistică asupra muntelui. În 2016, peste 36 000 de persoane au ajuns în regiune, ceea ce înseamnă o creștere cu 34 de procente a numărului de vizitatori în comparație cu 2015.
Interesul crescut pentru muntele Everest a reprezentat și o creștere economică pentru Nepal. Cățărătorii cheltuie între 30 000 și 100 000 de dolari într-o incursiune pe creasta muntelui. Dar mai mulți oameni înseamnă și mai multe deșeuri umane. Da, vorbim despre căcat – o grămadă de căcat.
Videos by VICE
Peste 11 793 de kilograme de excremente umane sunt deversate anual la tabăra de la baza muntelui Everest. Rămân acolo, în niște butoaie albastre cu colac de veceu, până când șerpașii reușesc să le transporte la Gorak Shep, albia înghețată a unui lac care a devenit groapa de gunoi improvizată a Everestului. În 2014, guvernul nepalez a hotărât că turiștii trebuie să plece de pe munte cu opt kilograme de gunoi sau să plătească o taxă de gunoi de patru mii de dolari, dar excesul de excremente umane e o problemă cu totul diferită.
„Problema m-a lovit pe plan emoțional”, mi-a povestit Garry Porter, cățărător și inginer pensionar al companiei Boeing.
„Fusesem în cea mai fantastică țară din lume, avusesem parte de o călătorie extraordinară și apoi i-am văzut pe oamenii ăia cum ne cărau căcatul. Ăsta era tributul pe care îl lăsam nepalezilor?”
Acum șapte ani, Porter a hotărât să rezolve problema excrementelor de pe Everest și a fondat Imagine: Mount Everest Biogas Project, care se bazează pe ingineri și arhitecți voluntari ca să găsească o soluție pentru cea mai spinoasă problemă a Everestului. Era cazul să se ocupe cineva de asta. O analiză din 2012 a două surse de apă de lângă Gorak Shep, finanțată de National Science Foundation, a descoperit că una dintre ele nu respecta standardele apei potabile emise de World Health Organization.
„Nu poți deversa încontinuu excremente lângă sursele de apă fără să te aștepți să ai probleme ecologice”, a zis Porter.
Soluția lor? Convertirea excrementelor în energie cu ajutorul unui bazin de fermentare cu biogaz.
Bazinele astea nu sunt foarte elegante, dar își fac treaba. „Nu e vreo tehnologie super inovatoare”, a avertizat Porter. Sunt bazine pline de bacterii care se hrănesc cu deșeuri organice. Produc gaz metan și un fertilizator special. Gazul metan poate fi captat și folosit pentru alimentarea cu energie. Poate fi folosit pentru orice, de la cabanele de pe muntele Everest, până la laptopuri, pentru că da, există internet și pe Everest.
În teorie, proiectul de alimentare energetică a Everestului cu excremente e foarte plauzibil. Dar muntele îngreunează situația. Ca bacteriile să poată prospera, e nevoie de căldură, iar temperaturile din tabăra de la baza muntelui sunt adesea sub zero grade. S-au mai folosit astfel de bazine de fermentare cu succes în Nepal, India și China, dar la temperaturi mai joase, a zis Porter. Dacă această tehnologie ar putea fi adaptată pentru unul dintre cele mai inospitaliere climate din lume, ar putea fi aplicată apoi și în alte zone muntoase care au probleme cu deșeurile umane.
Echipa avea nevoie de o modalitate de a păstra bazinul cald 24 de ore pe zi, cu echipament local. Porter consideră că e foarte important ca proiectul să rămână în întregime nepalez. „Vrem să îl construim noi, după care să îl predăm nepalezilor și să funcționeze în continuare de la sine”, mi-a zis el.
Soluția a fost un sistem cu energie solară de 8,5 kilowați, similar cu cele instalate de oameni pe acoperișuri, pe care echipa l-a achiziționat din Katmandu. Conectat la două baterii de 48 de volți, sistemul creează un exces de electricitate capabil să încălzească bazinul peste noapte.
„Suntem pregătiți să implementăm designul, dar trebuie să strângem niște bani”, a zis Porter, fără să-mi poată oferi o estimare a costurilor. Proiectul e încă în stadiul de prototip, dar echipa a reușit, printr-un parteneriat între Universitatea din Seattle și cea din Katmandu, să dovedească faptul că bazinul poate transforma excrementele umane în gaz metan într-un laborator.
Echipa se gândește deja la pașii următori. Porter nu va permite ca fertilizatorul să fie folosit până când nu-l va fi testat ca să se asigure că nu conține agenți patogeni umani precum virușii. Dacă agenții patogeni supraviețuiesc în bazin, fertilizatorul nu va putea fi folosit pentru recolte.
Mount Everest Biogas Project a lucrat cu două organizații nepaleze, Sagarmatha Pollution Control Committee și Sagarmatha National Park Buffer Zone Managament Committee, ca să se asigure că designul se conformează standardelor și poate fi reprodus de localnici.
„Întrebarea noastră e când putem începe, pentru că turiștii au un comportament lipsit de respect față de munte”, a adăugat Porter.
Unii alpiniști cred că muntele a devenit recent mai puțin un loc de pelerinaj pentru aventurieri și mai mult o capcană pentru turiști bogați. Dar, indiferent ce a devenit Everestul, imaginea lui de azi a fost construită, la propriu, pe spatele forței de muncă șerpașă, care e invizibilă și anonimă. Lor vrea să le facă dreptate proiectul Mount Everest Biogas.
Respectul lui Porter pentru muntele Everest e evident și inginerul e convins că proiectul lui va avea succes.
„Vreau să-l protejez, ca să rămână acolo pentru copiii mei și copiii copiilor mei. Vreau să-i arăt recunoștința mea pentru tot ce mi-a oferit”, a zis Porter.
