De ce e frumos să lucrezi de Crăciun în România

În ultima săptămână dinainte de Crăciunam avut nevoie să ajung în două zile diferite în cinci locuri din București. N-am luat transportul în comun, așa c-am experimentat la prima mână traficul ăla infernal de prânz despre care nici nu știam că există. Și chiar nu există. În oricare altă perioadă din an e liber, se poate circula decent, mai puțin după 15 decembrie până după Crăciun.

Anul ăsta, mai mult decât în alții, mi-a fost confirmat că mai bine muncești de Crăciun, că așa e ca și cum ai lua-o pe-o scurtătură când toți ceilalți fac coloană pe linia de tramvai. Și da, admit că nu-i pentru toți.

De ce crezi că preferă oamenii Uber în locul taxiurilor?

Din 2013 până în prezent am muncit mereu de sărbătorile astea de iarnă. În primul an n-am vrut, dar așa am rămas singur în București și, chiar dacă a trebuit să lucrez, am apreciat zilele libere mai bine decât ar fi făcut-o alții. Așa c-am ajuns să scriu această scrisoare deschisă (sau manifest? Nu știu, sunt prea multe forme de indignare) într-o zi liberă.

E o chestie cu care nu mă pot împăca: aglomerația. Urăsc să stau la coadă. Urăsc să fiu într-o grămadă de oameni ca să pun mâna pe nu știu ce. De-aia evit pe cât pot chestia asta și o fac doar atunci când chiar am ajuns la finalul opțiunilor. Din fericire, de Crăciun pot să evit mereu să trec prin așa ceva. Nu fac pregătiri, nu cumpăr și dacă am nevoie de un cadou încerc să mă documentez nițel pe net și să caut o alternativă într-un magazin, unde să nu pierd mai mult de un sfert de oră.

De Crăciun am început să muncesc în urmă unui program stabilit cu două săptămâni înainte. Pe-atunci eram la Adevărul și obiceiul în familia mea era să mergem la țară. Cum nimeni nu era liber să muncească în perioada aia, am zis că de ce să n-o fac eu. Am rămas singur în oraș trei zile, departe de rude, părinți sau prieteni care m-ar fi bătut la cap să ieșim. Am băut o bere în a doua zi de Crăciun cu un prieten mai apropiat și aia a fost.

Am repetat chestia asta în următorii ani până în punctul în care am ajuns să-mi rafinez programul și să cumpăr dinainte câteva sticle cu vin și mâncarecare n-are nevoie de prea mare preparare sau nu murdărește prea mult vase. Așa a ajuns enervarea mea pe aglomerație să-mi ofere un fel de oază de liniște într-un oraș care altfel e plin de oameni.

Iar în zilele astea libere, dacă mergi prin București, îți dai seama că orașul ăsta poate fi bun și pentru pietoni. Nu știu ce să zic de târguri, oricum nu mi-au plăcut vreodată. Minusul ar fi magazinele închise, dar te învârți și găsești un non-stop, un butic de cartier sau un mall căruia nu-i pasă de sărbători.

Cred că ce m-a enervat încă din copilărie la perioada asta, și am ajuns să-mi dau seama abia când am tratat-o ca una obișnuită, e că oamenii îi dau prea mult înțeles. De la clasicele „să fim mai buni” la „e o dată pe an”. Realitatea e că în fiecare an e cam la fel și nu ratezi nimic. Dacă greșești ceva, lucrurile merg la fel, iar dacă ratezi ceva, oricum recuperezi la anul.

E însă nebunia asta cu comerțul și de asta mă bucur c-am scăpat. Asta îi împinge pe oameni să valorifice Crăciunul mai mult decât orice, apoi e aportul religios. Când muncești în perioada asta e ca și cum ți-ai lua „work from home” sau ca un weekend în care ai tras paiul scurt și tragi tu ca locomotiva.

Nu zic că e o rețetă pentru toți, dar munca îți dă cea mai bună scuză să eviți ceva ce-i un disconfort. Pentru mine e un disconfort să întâmpin rude (la țară), să le aud poveștile care nu mă ajută cu nimic și să văd cum femeile din familie muncesc patru-șase ore pentru mâncare. Rețetele alea tradiționale consumă timp cum consumă un alcoolic sticla de votcă și la final te alegi cu un maldăr de vase.

Pentru mine, orice zi de lucrat de-acasă în zile libere începe cu cafea și laptop deschisă. Muzica pe care o ascult eu și poate să fie oricât de tare, cu ignorat colindători și cu ieșit din casă undeva pe la amiază doar ca să văd ce-i în oraș și să-l țin minte gol. Când faci jurnalism de acasă, în special la un cotidian, n-ai decât să bagi știri, să primești unele „necesare” de la editorul zilei (adică alea despre care el crede că fac trafic) și să stai pe Facebook să vezi ce fac alții.

Nimănui nu i-ar fi păsat în urmă cu 10 sau 20 de ani ce făceai de Crăciun, dar acum trebuie să pui pozele alea pe Facebook. Așa ești o mică rotiță într-un mecanism mai mare al sărbătorilor frumoase, care n-au niciun sens dacă ești chinez sau sărbătorești pe rit vechi.

Cum treaba asta cu munca de sărbători a început la mine acum patru ani, am avut ceva timp să citesc o grămadă de articole despre ce fac alții, străini, de sărbători. Germanii au un monstru care sperie copii, preluat și de americani, nordicii au zeii lor la care ăia mai bătrâni se închină, iar europenii mai cu bani sau americanii rup magazinele și vânează reduceri. E suficient să arunci un ochi pe magazine online ca să vezi cum fac prețurile ca la păcănele.

Încă mă mai cert cu mama, așa, amical, că nu am niciodată mai mult timp de petrecut cu familia. Realitatea e că aș avea, dar „timpul” ăsta e relativ și când ești într-un mediu cu mai multe persoane nu mai e niciodată vorba de timpul tău și de tine, ci de ceilalți și ca fiecare să se simtă bine. Bătrânii să se simtă bine că nu mai au multe zile, copiii că primesc cadouri, adolescenții oricum urăsc perioada că n-au prieteni pe lângă ei și ăștia între două vârste încearcă să se izoleze într-un mediu cât de cât sigur. Sunt oameni care vor să zboare cât mai mult cu avionul, pentru că acolo nimeni nu-i deranjează.

Ei, asta e și Crăciunul: fugi de niște probleme, niște griji, într-un mediu în care sunt mai puține, mai simple și poate uiți de restul. Și ca să te simți bine cu tine, cumperi ceva produse, dacă îți permiți, și aștepți să primești aprecieri pentru ce gătești și aduci. În timp ce eu sunt departe de toate astea și chiar dacă muncesc am zile libere.