Femei din România mi-au zis care sunt metodele lor de a trece peste o despărțire

Mi-am făcut o prietenă nouă. E fosta iubită a unui prieten, care s-a despărțit recent de un alt iubit cu care a fost după relația cu prietenul meu. Complicat, nu? Important e că noi am rămas amice - hoes before bros sau ceva de genul - și ea m-a căutat de curând pentru un umăr pe care să-și plângă soarta crudă care a despărțit-o de băiatul ăsta, după o iubire pasională pe care mai bine nu o ai, că știi deja că va fi toxică. Dar, na, tu insiști. E o fată grozavă, dar trece printr-o perioadă nasoală. Îi e dor de ăla, nu știe dacă a luat decizia bună și încearcă să-și lingă rănile. Partea proastă e că, în procesul ăsta de vindecare, fata nu poate să stea singură deloc.

Toată treaba asta m-a făcut să mă gândesc că fiecare dintre noi, oricât de șmecher s-ar da, trece greu prin despărțiri. Unii au dezvoltat deja metode care să facă perioada de vindecare mai suportabilă și mai eficientă. Eu, de exemplu, sunt genul de om care plânge și se învinovățește. O iau pe mama la discuții, îmi sun câțiva prieteni apropiați și le vorbesc despre, până le sângerează urechile. Stau în casă și mă uit la seriale și aia e. La un moment dat, ies din hrubă și soarele îmi pare mai de treabă.

M-am gândit să mai întreb și în jurul meu cum trec femeile peste despărțiri, dacă au niște metode deja consacrate sau își fac strategii noi cu fiecare despărțire. Mi-am dat seama că m-ar ajuta să mai prind și eu vreo șmecherie, că m-am săturat de Seinfeld și That 70's Show.

Ionela, 26, economist

„Fusesem împreună aproape trei luni. Eram a zecea, deja aveam 17 ani. Bă, relația a fost mișto, ne plimbam de mâna prin oraș, mergeam la cafeneaua unde mergea tot liceul după ore. În weekend, mergeam la baraj, locul lui preferat, unde-mi povestea chestii. Ce vremuri… Despărțirea cred că am vrut-o eu, după care mi-am dat seama că-mi plăcea de el și n-a mai vrut el. Băiat deștept. Cred că am suferit mai mult timp decât a durat relația. Îl vedeam în fiecare zi la liceu, eram în clase diferite și asta după ce eu chiar plănuisem să mă transfer în clasă cu el. O nebunie!

Era și curentul ăla emo la modă, strămoșul balenei albastre. Nu-l suportam, dar cred că a rămas ceva din el în subconștientul meu de adolescentă neînțeleasă, că am luat un Bic, am creat atmosferă cu Celine Dion și m-am zgâriat mai mult decât rănit - adică sinucidere. La mine a fost, mai degrabă, epilat gone bad.

În timpul ăsta vorbeam și pe Yahoo Messenger cu fetele, pe care le-am sunat plângând și s-au grăbit să vină la mine. Când le-am deschis ușa, era o scenă dramatică mai ceva ca-n Rosalinda: eu - plânsă, cu lama de ras în mână, muzică, tot ce trebuie. Până mi-a zis una dintre ele nu știu ce și mi-a oftat corpul cu un pârț. Am început să râd în hohote. A funcționat foarte bine. Adică nu poți să te mai iei în serios: «Aoleo, Fănică, pârț, Fănică, întoarce-te la mine, pârț pârț». N-ai cum. Mi-a trecut de tot cred că după vreun an în care ne-am mai văzut."

Diana, 25, account executive

„O să îţi povestesc despre o relaţie din adolescenţă, cea mai puternică legătură de până acum. Avem 18 ani, iar el era mai mare cu patru-cinci ani. A fost o relaţie foarte intensă, pasională, în care nu analizam prea mult ce fac, îmi urmam intuiţia. Despărţirea s-a produs după un an şi jumătate. Cumva s-au întâmplat mai multe lucruri din partea amândurora care au determinat finalul, dar el a încheiat-o. Mi-a părut rău, am suferit, îl iubeam foarte mult la vremea aia. Cred că la mine «trecerea timpului» a funcţionat. Nu am avut o strategie pusă la punct. Nu cred că există. Trebuie doar să te iei cu altele, să faci chestii pentru tine etc.

Acum, dacă mă despart de cineva sau invers, mă gândesc că aşa a fost să fie. Merg pe ideea că totul se întâmplă cu un motiv şi am încredere în univers. Şi partea amuzantă e că dacă mă gândesc în urmă, realizez că nu m-aş fi potrivit pe termen lung cu niciunul din tipii cu care am fost."

Lăcră, 32, economist

„La 17 ani m-am îndrăgostit de un băiat mai mare decât mine cu doi ani. Am avut o relaţie de opt ani din care șase ani am trăit împreună. Eu - genul de om sociabil cu mulţi prieteni, el - genul de om care era în fiecare zi cu cartea-n mâna, fără prieteni. O relaţie mişto timp de trei ani. I-am făcut cunoştinţă cu prietenii mei şi s-au înțeles atât de bine, încât începuse să iasă cu ei, însoţiţi de alte domnişoare. Atunci am aflat pentru prima dată ce înseamnă suferinţa din dragoste. Ştii sentimentul ăla în care simţi că îţi arde sufletul? S-a întâmplat o dată, de două ori, de trei ori. Nah… primul meu bărbat, credeam că lumea se sfârşeşte la el. La 24 de ani m-a cerut în căsătorie. În mintea mea el era alesul. Petrecere, planuri, caută restaurant, caută naşi, până când am aflat că ieşea cu o domnişoară de 18 ani. Şi uite aşa toate planurile s-au dat peste cap. În septembrie aveam nuntă, iar la sfârşitul lunii martie am hotărât să mă despart de el. Am plecat de acasă şi m-am mutat la o prietenă.

Primele zile îmi era ciudat fiind obişnuită cu el, dar ştiam că nu îl mai vreau. Am început să ies cu fetele, să mă distrez, lucru pe care nu l-am făcut în timpul relaţiei. Nu voiam pe nimeni şi nimic, doar să fac tot ce îmi doresc eu. Mi-am dorit foarte mult să trec peste această relaţie şi am reuşit într-un timp foarte scurt. Probabil toată suferinţă a fost consumată în timpul în care încă mai eram cu el."

Ana, 26, jurnalist

„Ultima relaţie oficială a durat un an. Eu aveam 23 de ani şi el 27. Ne completam perfect. A plecat în străinătate şi lucrurile s-au schimbat. I-am spus că este mai bine să ne despărţim pentru că distanţa ne-a schimbat pe amândoi. A înţeles şi mi-a dat dreptate.

Câteva luni nu am intrat în contact cu el. L-am şters din lista prietenilor de pe Facebook. dar, i-am păstrat numărul de telefon. Mi-am văzut de activităţile cotidiene şi am interacţionat cu alţi potenţiali parteneri. A funcţionat într-o anumită măsură.

Când s-a întors, ne-am revăzut. Pentru o perioadă ne-am comportat precum un cuplu (deşi nu mai exista o relaţie oficială). Din punctul meu de vedere, nu există o reţetă pentru a trece peste o despărțire. În alte situaţii am întrerupt orice contact cu fostul iubit."

Laura, 21 ani, graphic designer

„Totul s-a întâmplat când aveam vreo 16 ani jumate și am cunoscut un tip super fain. Țin minte că l-am văzut într-o seară la un eveniment, aveam câțiva prieteni comuni și, cumva, am început să vorbim super mult până când artificiile au avut loc. Și au durat undeva pe la vreo șase-șapte luni. Am strâns multe amintiri frumoase, iar cel mai tare a fost că am învățat foarte multe lucruri unul de la celălalt în doar câteva luni. Dar, cum toate lucrurile frumoase se termină la un moment dat, asta s-a cam întâmplat și cu noi.

Cumva, mi-a părut rău că am luat decizia asta. Am fost tristă o perioadă, ca orice om după prima iubire. De exemplu, în primele zile am stat numai în casă și m-am uitat la toate filmele de fete triste. Dar, din fericire, după al treilea film, m-am luminat și mi-am dat seama că ar fi cazul să încetez cu prostiile astea și să fac ceva chiar productiv.

Am trecut peste pentru că am început să îmi ocup mintea cu tot felul de activități: m-am reapucat de muzică, am început să ies din rutina orașului cu câte un trip până la mare sau munte cu prietenii, mi-am luat cu câine. Am mai avut despărțiri și am aplicat cam aceeași strategie."

Valeria, 30, PR

„Am fost împreună opt luni, atunci când aveam eu 29 de ani. Relaţia nu era rea, la modul că dădeam mişto împreună, însă nu eram compatibili. Apăreau conflicte şi jucam pe rând rolul de colericul satului şi mimoza hipersensibilă - deci, haos. Despărţirile au fost dese şi dubioase. Ne împăcam că na… aveam bluze asortate şi şireturi la fel. Până când ne-am despărţit de tot.

M-am bucurat pentru mine, numai că nu am făcut-o până la capăt. Eram furioasă pentru că mi-a zis chestii şi eu nu i-am zis destule. Eram ofticată că mă făcuse să mă simt grasă (60 de kilograme la 1,78), deloc specializată în artă amorului contemporan şi, mai presus de toate, nebună!

Ca să-mi treacă furia, după despărţire, de fiecare dată când aveam ocazia, îi spuneam și adevărul, fără nicio remușcare: ce-a făcut sau face greşit, cum şi motivul pentru care cred eu că e tot greşit la el. E nevoie de vreo cinci răcoriri d-astea şi să zicem că se rezolvă. Mi-a trecut, dar mai era nevoie și de un cui. După modelul cui pe cui se scoate. Dar unul poleit, de bună calitate. Ca şi cum ai da cu şerbet de portocale după ce ai mâncat saramură de crap. Şi s-a întâmplat şi asta.

Reţeta trebuie ajustată de fiecre dată. Adică adevărul trebuie spus la vremea lui, cu grijă cu care separi albușul de gălbenuş pentru frişcă. Altfel, se taie. Dacă nivelul de chestii true se lasă cu tiroida şi fierea paradite, ia-ţi geanta şi spune-i că te-a chemat maică-ta să duci gunoiul. Nu merită!"