Visele par adesea enigmatice și mulți oameni le ignoră dimineața. Dar în timpul tranzițiilor dureroase – despărțiri, divorț, pierderea celor dragi – visele pot deveni atât de vii, atât de reale, încât și cei mai mari sceptici găsesc alinarea în viziunile nocturne.
De la finalul anilor 1970 până la mijlocul anilor 2000, psihologa Rosalind Cartwright a realizat o serie de studii despre visele celor proaspăt divorțați. Pentru un experiment, a invitat șaizeci de persoane care erau în toiul unui divorț – aproape jumătate erau deprimați – să petreacă trei nopți în laboratorul de somn de două ori, o dată la începutul procesului de divorț și din nou 12 luni mai târziu. La începutul proiectului, o treime din membrii grupului deprimat au spus că au avut vise despre foștii. Până la finalul anului, cei care au visat despre partenerii lor la final se pare că și-ar fi revenit și la nivel practic și psihologic; stările lor erau mai pozitive, finanțele erau mai stabile, chiar și viețile amoroase erau mai satisfăcătoare. Fiindcă au visat despre divorț, se pare că i-a ajutat să treacă peste el.
Videos by VICE
În alt studiu, Cartwright s-a uitat mai atent la conținutul viselor divorțaților și a încercat să vadă ce anume le-a făcut pe unele mai terapeutice decât altele. De data asta, a urmărit în timpul primelor cinci luni de la separare visele a 29 de femei, dintre care 19 începuseră studiul deprimate. Cele care erau pe drumul de recuperare, a descoperit ea, aveau tendința să interacționeze mai activ și asertiv cu foștii în vise. O femeie l-a văzut pe fostul soț făcându-se de rușine la o petrecere și s-a bucurat că nu mai era cu el. Alta și-a exprimat furia la adresa fostului și a noii sale iubite.
Aceste vise au fost vii și întortocheate; aveau personaje diferite și aduceau în scenă bucăți din trecutul și prezentul visătorului. Visele celuilalt grup, între timp – cei care au rămas în depresie – au fost mai simple și lipsite de emoție, iar visătorul avea un rol mai pasiv. Într-un anumit vis, o femeie a acceptat tacit ca fostul să iasă la o întâlnire cu o nouă femeie. În altul, o femeie divorțată și-a privit fostul cum se uita la niște pantofi.
Visele ne pot ajuta și să facem față problemelor universale din viață, cum ar fi momentul când îți moare cineva drag. Procesul de doliu este dezordonat și individual, dar pentru majoritatea oamenilor, munca doliului continuă în somn; în visele vii și de neuitat, morții se întorc la noi. Într-un studiu din 2014 dintre aproape trei sute de îndurerați de la un centru din New York, 58 la sută au putut să-și amintească cel puțin un vis despre persoana care murise. Deși visele nu sunt mereu plăcute, ne asigură de obicei un fel de confort; le-a ajutat pe persoanele îndoliate să-și accepte pierderea și i-a pus în contact cu spiritualitatea și o stare generală de bine. Adesea visele arătau persoana decedată tânără și fără boli, bucurându-se de plăcerile vieții de apoi sau cu un mesaj de speranță pentru cei vii.
După ce psihologa Patricia Garfield și-a pierdut tatăl, a decis să ia interviu altor femei cărora le murise recent cineva important și a descoperit că putea să atribuie viselor anumite stadii ale doliului. Natura viselor de doliu se schimba în timp ce îndureratul se împăca cu pierderea. La început, decedatul părea să învie și să vorbească despre circumstanțele morții lui. Aceste vise „de reînviere” au fost deranjante și au inflamat sentimentul de vinovăție al supraviețuitorului pentru că acesta a „permis” persoanei să moară.
La șase săptămâni după ce a murit tatăl lui, Philip Roth l-a visat că s-a întors pe pământ, furios că a fost îngropat în costumul greșit. „Tot ce se vedea prin giulgiu era nemulțumirea de pe fața lui moartă”, a scris Roth în memoriile sale, Patrimony. Visătorul s-ar putea supăra că decedatul l-a păcălit sau i-a cauzat durere, sau visul ar putea fi plăcut pe moment, dar să ducă la un sentiment de pierdere după trezire. Visele ca astea, deși dureroase, pot ajuta oamenii să înțeleagă că decedatul chiar nu mai este printre noi.
În timpul fazei următoare, pe care Garfield a numit-o dezorganizare, decedatul ar putea reapărea ca să-și ia la revedere sau să dispară într-o călătorie obscură. Un văduv dintr-un studiu al lui Garfield, a visat că mergea la aeroport cu soția. Când au ajuns, ea a luat-o înainte, i-a făcut cu mâna și i-a spus că va veni și el la ea, dar mai târziu. Bărbatul a interpretat visul ca pe o permisiune să continue să-și trăiască viața și chiar să se recăsătorească. În stadiile finale – odată ce ai acceptat pierderea – ai putea avea vise plăcute în care decedatul este tânăr și bine din nou sau oferă cuvinte de confort sau sfaturi.
Visele unei tinere, o cercetătoare de somn pe nume Deidre Barrett, care a avut grijă de bunica ei în timp ce murea de cancer, merg pe tiparul ăsta. Cele mai timpurii vise reflectau un psihic plin de vinovăție. Într-unul, bunica sa i-a spus că ar trebui să mai treacă o dată prin moartea ei – poate de data asta fata o să înțeleagă. În altul, i-a spus să cheme poliția fiindcă nu murise de cancer; fusese otrăvită. Când a început să se simtă mai bine, a visat că era din nou copil. Bunica i-a făcut o baie caldă și i-a spus că o iubește și i-a explicat că se duce în Rai. „De atunci m-am împăcat cu moartea bunicii mele.”
Acest articol este adaptat din noua carte, Why We Dream: The Trasformative Power of Out Nightly Journey (Eamon Dolan/Houghton Mifflin Harcourt).
Articolul a apărut inițial pe VICE US.
