Declicul s-a întâmplat la Colectiv
Bacteriile au fost ascunse sub preș
Un spital cu probleme mult mai vechi
Directorul de atunci, Vitalie Stan, a fost unul dintre cei arestați – însă „dosarul silicoanelor” nu a mai avansat în vreun fel. Doctorul Stan „s-a retras în practica privată, pentru că activitatea, atât medicală, dar în special cea administrativă în sistemul de stat era prea solicitantă”, conform site-ului World Estetica, unde activează acum.
Momentul ieșirii publice
Raportul a dispărut între timp de pe site.Pe Camelia Roiu continuau să se pună presiuni.„Până să ies public, am vorbit cu prietenii despre asta, ei au vorbit cu alții, și informația a ajuns cumva la Cristi Dănileț. Nici nu cred că aveam Facebook pe atunci, când a postat ceva de genul: «S-o salvăm pe doctorița Camelia Roiu…». Inițial, mi-am zis: «Dar cine i-a permis ăstuia să îmi dezvăluie numele?»”, povestește medicul.„În cazul răniților din incendiul din data de 30 octombrie 2015, infecțiile nosocomiale au fost prezente la unii dintre pacienți. În majoritatea cazurilor, tratamentul adecvat al infecțiilor nosocomiale a determinat o evoluție favorabilă. Cele mai multe decese au fost înregistrate în cazul pacienților cu leziuni pulmonare grave, care cresc riscul de mortalitate de 8-10 ori”, se arată într-un raport al Ministerului Sănătății, citat de PressOne.
Forțarea unei renovări
Comisiile de disciplină
Dificultatea protecției legale
Problema este sistemică
Dacă ți se pare că mesajul e la fel de valabil și acum, ai dreptate. În realitate, în sistemul de sănătate, ori devii ca ei, ori pleci. Ori, dacă rămâi, ești tratat ca un ciudat.„Mi-au pus mulți întrebarea de ce rămân, mi s-a spus că e ceva toxic pentru mine. Probabil rămân ca să termin ce-am început, e ca o luptă din care vreau să ies cumva cu capul sus, să se schimbe ceva. Am și vrut să plec, la un moment, la alt spital, am pus pe cineva să se intereseze acolo, la șefa de secție, și când a auzit despre cine e vorba, a zis pas. Mi-a zis cineva: «Te-ai nenorocit pe viață, nimeni n-o să mai vrea să te angajeze nicăieri, o să fii o paria…». Probabil că așa e”, este convinsă acum Camelia Roiu.„În sistemul sanitar lucrurile nu mai pot continua ca până acum. Suntem într-un moment de cotitură, iar problemele acestui sistem reclamă soluții durabile, cu efecte concrete și un plan pe termen lung. Trebuie să punem punct corupției, risipei banilor publici și nepăsării”, scria, în mai 2016, pe Facebook, președintele Klaus Iohannis.
Ce e de făcut?
Camelia Roiu este convinsă că medicii sunt și ei vinovați de ce se întâmplă în sistemul de sănătate.„Noi am acceptat mita, în loc să ne asociem, să ne facem sindicate, să ne cerem drepturile, să ne susținem meseria. Și acum, deși s-au mărit salariile, încă se primesc plicuri. Iar sistemul nu poate să susțină salariile mărite, pentru că suma pe care o primește spitalul de la casa de asigurări a rămas aceeași, deci automat îți rămân bani foarte puțini pentru medicamente, pentru materiale… Mai e și problema că «domnul profesor», până moare, nu lasă pe nimeni să opereze, el trebuie să aibă toți pacienții, să aibă cei mai mulți bani. Ei sunt în Parlament, ei își votează legile, sunt în toate partidele și hotărăsc tot. S-a tot schimbat vârsta de pensionare, sunt acolo pe viață. Puteau să decidă, din Parlament, că salariul unui medic este de două-trei mii euro, dar cum să stabilească așa ceva când ei câștigă 50 mii?M-au întrebat mulți dacă aș mai vorbi, dacă ar fi s-o iau de la început. Probabil că da, aș face la fel. Am avut momente în care mi-am zis:«Ce am făcut, cine m-a pus, mi-am distrus viața, mi-am distrus liniștea.» Dar a fost singura soluție, pentru că altfel înnebuneam, nu puteam să văd atâta moarte, atâta minciună, și să nu spun nimic. Era deja mult prea mult. S-a întâmplat în ani de zile, degradarea sistemului s-a făcut treptat. Mie îmi pare rău că nu suntem mai mulți”, este convinsă Camelia Roiu.Acest articol a fost realizat cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, Biroul pentru Europa de Sud-Est.„Avem cea mai mică rată a infecțiilor intraspitalicești din Europa, de 1,34 %, ceea ce e complet neadevărat, pentru că media europeană este de 5%. Niciodată nu vom putea spune că în lumea asta există un spital fără infecții, dar e clar că la noi ele nu se raportează. (…) Până la urmă e vorba de responsabilitatea fiecăruia, a fiecărui spital.“
Editor: Gabriel Bejan