Lunea trecută, o echipă de șase monitori de la Națiunile Unite au sosit în Siria pentru a verifica dacă armistițiul cu care Bashar Assad a fost de acord când a semnat planul de pace al lui Kofi Annan. E meseria monitorilor să călătorească prin Siria și să se asigure că președintele își retrage tancurile și trupele din zonele urbane (ceea ce încă nu s-a întâmplat) și că nu mai atacă civilii (ceea ce iar nu s-a întâmplat).
Îmi pare rău de monitori, mai ales că sunt doar șase. William Hague avea dreptate când a spus înainte de sosirea lor în Siria, că „un număr atât de mic de persoane nu poate verifica ce se întâmplă în întreaga țară.”
Videos by VICE
Așa că monitorii s-au plimbat prin Siria și nu s-au distrat prea tare. În primele zile, au fost cotropiți de sirieni disperați care le cereau ajutorul și au fost țintiți de către sniperi ai regimului (cred că asta le-a dat de înțeles cam cum a respectat Assad armistițiul).
Cu toate acestea, se pare că atât Națiunile Unite cât și comunitatea internațională încă încearcă să găsească soluții diplomatice, în loc să impună cu forța schimbarea regimului. Națiunile Unite au votat totuși trimiterea a încă 300 de monitori sâmbăta aceasta, iar supraveghetorii vor călători imediat spre zonele afectate de violențe. Asta le va da ocazia să fie martori la recentele bombardamente din Homs, de exemplu:
Cum monitorii nu se vor întoarce acasă prea curând, pentru că au de lucru, să vedem ce ar putea rezolva. Cred că cel mai evident și mai important aspect al prezenței lor aici este că sunt primii occidentali care pot raporta cu vreun fel de autoritate noutăți despre masacrul care se petrece în țară. (A mai avut loc o misiune de monitorizare arabă în iarnă, dar a fost condusă de generalul pro-Assad Mohammed al-Dabi, care e suspectat de crime de război, așa că bănuiesc că nu se pune.)
Dacă monitorii nu pot verifica masacrul civililor sirieni atunci nu poate nimeni să facă asta, iar dacă raportează și ei violențe și violențele nu se opresc, atunci nu mai există niciun fel de opțiuni pentru comunitatea internațională decât trimiterea de trupe înarmate pentru stabilirea unor zone de siguranță. Dar am mai ajuns în situația asta și în trecut – în 1995 în Bosnia, forțele înarmate olandeze au fost prezente în orașul Srebrenica când 8 000 de bărbați și băieți bosnieci au fost uciși de serbi.
Dacă un grup de menținători ai păcii înarmați nu pot opri un masacru, atunci ce poate spera să obțină un grup mic neînarmat? Se pare că până și Secretarul general al națiunilor Unite, Ban Ki Moon, începe să-și dea seama că regimul sirian nu are niciun interes să facă pace:
De la aterizarea în Siria, monitorii au observat un tipar ciudat. Odată ce au sosit într-o zonă, violențele se calmează, doar ca să izbucnească și mai violent în alte zone. Până acum, monitorii s-au concentrat pe sudul țării, așa că zonele din nord, ca Idlib sau Homs, au fost atacate mai intens, în ele având loc masacre sângeroase ca acestea. Rapoartele estimează că de la sosirea monitorilor în țară, forțele regimului au ucis aproximativ 300 de persoane.
Și ce dacă misiunea de monitorizare se dovedește a fi un eșec? Înființăm zone de securitate la granița cu Turcia, intervenim cu armata? Nu. În schimb, comunitatea internațională continuă cu și mai multe sancțiuni. Sancțiuni existau deja, dar ele afectează poporul sirian, nu regimul. Secretarul de stat american Hillary Clinton a cerut Națiunilor Unite să susțină sancțiuni și mai dure, inclusiv un embargo pe arme. Acest lucru a supărat Rusia, care îi vinde Siriei majoritatea armelor.
[liveleak src=’http://www.liveleak.com/ll_embed?f=e5f92894c3d4′ width=’640′ height=’360′]
În restul țării, au fost publicate o serie de videoclipuri care sugerează că în bombardamentele din Homs s-a folosit fosfor. Fosforul e o substanță chimică nesuferită, inflamabilă care nu se poate folosi, conform legii și convenției de la Geneva, în zone locuite de civili.
Luptele din Siria au obligat 300 000 de persoane să se refugieze în Turcia și Liban. Mulți presupun că odată ce refugiații sunt în afara Siriei, sunt în siguranță. Dar în Liban, ei se tem constant că vor fi răpiți sau uciși de forțele lui Assad.
Săptămâna asta a apărut un videoclip bolnav în care președintele Assad și soția lui Asma împachetau mâncare pentru refugiații din Homs. Ca un ucigaș în serie care trimite cadouri victimelor lui.
Știi că lucrurile devin disperate pentru sirieni atunci când soțiile ambasadorilor german și britanic fac împreună un videoclip rugând-o pe Asma Assad să-l convingă pe soțul ei să oprească violențele. Deci e un gest nobil și mai util decât eforturile bărbaților lor, videoclipul nu îi dă Asmei vreun sfat despre cum ar trebui să-l facă pe soțul ei să se răzgândească (și nu se întreabă ce putere de influență are ea, având în vedere aceste mailuri care arată că Assad are ochi pentru alta).
Rămâneți la curent cu ce se întâmplă în Siria urmărind aceste conturi de Twitter:
și această pagină de Facebook: http://www.facebook.com/BritishSyrianRevolution
Pentru videoclipuri, înscrieți-vă la: http://www.youtube.com/user/UgaritNewsEnglish?feature=g-all-u
Urmăriţi-l pe Henry pe Twitter: @Henry_Langston
Anterior: Noutăți despre masacrul din Siria – Săptămâna a zecea
Traducere: Oana Maria Zaharia
