Pe la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, pe când eram în liceu, au apărut filmele horror care nu erau tocmai ce ai numi acum „înfricoșător”.
La cotitura dintre milenii, paranoia tehnologică a maestrului horror, canadianul David Cronenberg, și acțiunea plină de testosteron din filmele Aliens, au dat naștere la un nou curent, pe care eu l-am denumit nu-horror. Un mix de filme cu monștri, acțiune sci-fi și animații generate pe calculator. Filmele aveau scenarii grele pe subiecte mai puțin paranormale, cum ar fi călătoriile în spațiu cosmic și internetul. A reprezentat începutul unui nou mileniu al tehnologiei și aparent, astea erau noile noastre terori high-tech.
Videos by VICE
Filmele care au pus bazele genului nu-horror au fost: The Faculty, Event Horizon și Blade. Exemple ale sub-genului în momentele lui de glorie au fost: Thir13en Ghosts, Resident Evil, Jason X, The House of the Dead, Dracula 2000, Ghost of Mars și How to Make a Monster.
În era 2000, sora muzicală a genului horror, „metalul”, trecea printr-o perioadă similară. Formațiile Korn, Mudvayne, P.O.D. și Linkin Park întindeau coarda în termeni de „metal” până când aceasta s-a rupt de tot și a devenit în mod ironic sub-genul „nu-metal”.
Nu-metalul a fost numit cel mai groaznic gen muzical al tuturor timpurilor și nici era filmelor nu-horror nu este menționată cu drag.
Citește și: Regizorul filmului „Human Centipede” e foarte mândru de munca sa
Conform lui Steffen Hantke, un doctorand în film, fanii horror din anii 2000 s-au speriat de faptul că genul lor prețios se destrăma. În 2010, Hantke a scris în cartea lui, American Horror Film: The Genre at the Turn of the Millennium că „din punctul de vedere al unui pesimist, ultimul deceniu a fost cel mai prost din istoria filmelor horror americane.” El a subliniat și faptul că blogul de filme Bloody-Disgusting.com a moderat o discuție în 2005 pe subiectul: „Crezi că s-a terminat era filmelor horror?”
Mare parte din indignarea entuziaștilor era direcționată către satirele pentru adolescenți ca Scream și I Know What you Did Last Summer și în plus, către o suprasaturare de remake-uri proaste după filmele horror japoneze. Cu toate acestea, cea mai mare vină o are acest sub-gen penibil cu influențe sci-fi, pe care eu îl numesc nu-horror.
Uite aici o scurtă istorie:
Pe la sfârșitul anilor ’90, extratereștrii lui Robert Rodriguez din filmul The Faculty și festivitatea sângeroasă din spațiu, pe care e bazată Event Horizon, a ajutat să propulseze mișcarea nu-horror.
The Faculty începe ca un thriller paranoic în stilul „invazie extraterestră“, dar acțiunea are loc într-un liceu, ca să atragă publicul adolescent. La sfârșitul filmului, monstrul se dovedește a fi o combinație de extraterestru din Alien și planta ucigașă din Little Shop of Horrors, iar animația pe calculator preia frâiele. Event Horizon, într-un fel, este la pol opus. Filmul pornește ca o operă în spațiu la o scară mare, dar apoi intră în universul filmelor horror, cu demoni, tortură și imagini fugitive din iad.
În următorii anii, lucruri de genul călătorii în spațiu, statistici computerizate și intercalări cu extratereștri au devenit comune în filmele aparent de groază. Plus, în 1999 a apărut Matrix, care a dictat mișcarea din filmele horror de la momentul respectiv. De exemplu, filmul lui Uwe Bol din 2003, House of the Dead chiar include câteva secvențe cu gloanțe care se mișcă în reluare (tehnica regizorală din Matrix).
Matrix este la fel de înfricoșător ca unul dintre filmele emblematice ale sub-genului nu-horror: Jason X din 2001, în care Jason Voorhees se trezește pe o navă spațială, după ce a fost înghețat 445 de ani și apoi începe să omoare astronauți sexi. Nu e un film de groază, dar e un divertisment de calitate.
Anul 2001 a fost cel mai înfloritor pentru nu-horror. Thir13en Ghosts este cel mai semnificativ exemplu. Filmul oferă un decor și design luminos, pe care îl găsești mai degrabă pe Broadway, cu costume din perioada Batman al lui Joel Schumacher, secvențe video a la Slipknot și un stil Ghostbusters, o combinație între sci-fi și horror.
Scenariul este unul întortochiat, în care o casă steampunk omoară oameni, dar înăuntru sunt și fantome care și ele te pot omorî, iar supraviețuitorii le văd doar cu ajutorul unor ochelari high-tech, care te ajută să vezi fantomele ca în They Live, iar singura soluție este să le capturezi într-un document scris de diavol pe pereți.
Nu prea te prinde scenariul și nici încercările eșuate de a te speria. În schimb, după ce urmărești un film ca ăsta, la fel ca și restul filmelor din cultura anilor 2000, îți aduci aminte doar de un haos color cu țipete și agitație.
Din cauza bugetelor mici, filmele horror vor experimenta mereu cu efecte speciale ieftine, care par învechite după ce filmul dispare de pe marile ecrane. Deoarece sunt destinate adolescenților, filmele horror mereu vor profita de trendurile culturale de moment, iar rezultatele sunt ridicole. Deci, nu-horror s-ar putea să nu fie doar o eră penibilă și unică a filmelor, dar să expună și limitele lipsite de estetică ale regizorilor care te bombardau cu zgomote, culori și imagini fără sens.
Perioada lor a luat sfârșit odată cu apariția filmelor non nu-horror, cum ar fi the Blair With Project și readaptarea sângeroasă a lui Verbinski pentru filmul the Ring. În sensul ăsta, de-a lungul anilor, au apărut filme din afara sferei Hollywood, cum ar fi High Tension, Wolf Creek și The Descent, care au injectat noi idei. Poți să spui ce vrei despre perioada ostentativă a porno-ului de tortură, dar filme ca Saw și Hostel au ajutat la formarea unei noi ere de filme îndrăznețe, cu bugete mici.
Zilele astea, în loc să arunce în public cu toate electrocasnicele din casă, regizorii lucrează la o scară relativ microscopică, pentru a crea filme ca The Witch și Green Room, care par să prindă.
Dar, în același timp, un alt film Resident Evil o să apară în cinema la anul, deci poate sub-genul nu-horror încă nu a murit.
Urmărește-l pe Mike Pearl pe Twitter.
Traducere: Diana Pintilie
Urmărește VICE pe Facebook:
Citește mai multe despre filme horror:
Ăsta e cel mai tare film horror din ultimii ani
Poveștile românilor cu primul film horror care i-a marcat îți arată ce înseamnă frica
Filmele de groază din anii ’80 mi-au aruncat în aer imaginația și m-au învățat să desenez
