O tânără în Ibiza.
Nu e greu să prezici reacția la declarația: „Am crescut în Ibiza.” Cea mai comună presupunere e că toată adolescența am dat pe gât MDMA, că am sorbit sangria în față la Amnesia și că am trăit, în general, ca un phoenix indestructibil al petrecerilor.
„Părinții tăi încă trăiesc acolo?” mă întreabă lumea. „Au un club?”
Videos by VICE
Realitatea nici că poate fi mai departe de atât: mama e profesoară și tatăl meu vitreg e avocat. Există viață și în afara San Antonio, unde sunt situate majoritatea cluburilor: Oamenii au joburi normale; au mașini, beau suc de portocale dimineața, fără să-l amestece neapărat cu gin; oamenii merg la școală și, dacă sunt oameni ca mine, sunt ambițioși și conștiincioși.
Portul din Centrul Vechi. Fotografie de David Sim via Wikimedia Commons
Stephen Armstrong a scris Insula Albă: Istoria Extraordinară a Capitalei Mediteraneene a Hedonismului în 2005, când Ibiza avea deja reputația de cea mai populară insulă a petrecerilor, dar înainte ca Spania să fie lovită de criza financiară cu o forță atât de puternică încât străzile erau pline de clădiri neterminate, iar rata șomajului a crescut cu peste 25 de procente și cu peste 50 de procente printre tineri.
„Ibiza s-a schimbat mult, dar încă mi se pare un loc magic, a zis Stephen. E greu de definit, și nu sunt religios, dar am un sentiment special când intru cu mașina de la aeroport spre insulă. Mă simt foarte liniștit. Ca și cum pot simți insula. Oamenii merg acolo să se regăsească, să se bucure de deschidere.”
E fascinant să auzi o astfel de perspectivă și pot empatiza total cu ea – deși nu în relație cu locul în care am crescut. Sentimentul de libertate, de a putea fi tu însuți fără să fii judecat, sentimentul că aparții de ceva, de a ști că ai scăpat din cătușele tinereții – asta am simțit când, la vârsta de 18 ani, am părăsit Londra pentru Ibiza.
Când eram adolescentă, detestam mentalitatea de orășel mic a prietenilor mei din Ibiza și tânjeam să mă aflu într-un oraș mare, aglomerat și plin de cultură, unde simțeam că aparțin.
Lidia are 25 de ani. Am fost colege în școala generală și ne-am despărțit când ea a plecat la facultate la Barcelona. Acum, pentru al treilea an la rând, lucrează full-time în aeroport pe timpul verii, locuiește cu mama ei și speră să economisească destui bani cât să-și plătească masterul. E o femeie incredibil de talentată, bilingvă, ambițioasă și muncitoare – și ce e mai important e că trăiește într-un loc unde e perfect acceptabil – ba chiar de așteptat – să locuiești cu părinții la douăzeci și ceva de ani, până când găsești un bărbat cu care să te căsătorești (căruia să-i gătești și să-i faci curat). Dacă descrierea mea face societatea să pară demodată, să știi că așa e: e o realitate complet diferită de viața descrisă în ghidurile de vacanță și documentarele BBC.
Ibiza e un loc fantastic pentru vacanțe, dar viața reală nu e niciun paradis pentru suflete singuratice, nici un cuibușor al alcoolului și narcoticelor. Stephen mi-a explicat de ce generația noastră are perspective atât de polarizate despre Ibiza. „A devenit un loc scump de mers în vacanță, ceea ce înseamnă că ce are insula de oferit nu e accesibil tinerilor turiști”, mi-a zis el. „Mai mult, în locul ăsta mergeau părinții tăi să facă sex – de ce ai vrea să mergi acolo?”
Are dreptate. Când eram la școală, majoritatea colegilor aveau părinți care experimentaseră primul val de hedonism din Ibiza. Cei care nu crescuseră pe insulă au venit în anii ’60 și ’70 ca să trăiască visul. În adolescența mea, toți ăștia încă purtau blugi rupți și tatuaje tribale și fumau iarbă în grădinile lor îngrijite. Ce li se părea cool copiilor lor de 13 ani: conservatorismul sub forma unei frizuri perfecte și a unui tricou polo curat. Rebeliunea se manifestă în multe feluri.
Vezi documentarul nostru Big Night Out: Ibiza
Antonio are un mic bar numit Jazz în Figueretas, una dintre cele mai aglomerate zone turistice de pe insulă – dar și o regiune unde locuiesc multe familii cu venituri mici. Barul e întunecat și liniștit, cu meciuri de fotbal pe un ecran, bere ieftină și mulți clienți de-ai casei cu care Antonio iese să fumeze câte o țigară și să vorbească despre vreme în fața barului.
Afacerea lui e total diferită de barurile din San Antonio și nu seamănă nici cu clădirile mari construite de-a lungul șoselelor care găzduiesc cluburile pentru care a devenit faimoasă Ibiza. El vede adevărata parte a insulei și crede că, dacă nu se schimbă ceva, Ibiza și-ar putea ruina singura sursă financiară care i-a rămas.
„Politicienii trebuie să se implice mai mult dacă vor să schimbe fața turismului”, a zis el. „Să readucă atmosfera de ocean, cu plajă și flamenco. Să facă insula mai puțin elitistă prin înființarea unor piste de biciclete – oamenii cred că motocicletele sunt mai bune pentru că sunt mai rapide și poate că asta contribuie la problemă: vor ca totul să fie cât mai rapid, în loc să facă un pas în spate și să se relaxeze. ”
Încetinirea ritmului n-ar fi un lucru rău, dar felul în care călătorim și ne mișcăm diferă atât de mult de experiențele părinților noștri încât probabil n-o să existe niciodată un altloc care să unească o generație întreagă în același fel. Avem acces la zboruri de întoarcere care costă o liră, stăm în hosteluri la prețuri minime și aflăm totul despre un loc încă înainte să ne planificăm călătoria. Pe TripAdvisor sunt 340 milioane de persoane în fiecare lună, în căutare de sugestii de locuri grozave de vizitat.
Poate că n-a mai rămas nimic de descoperit, a zis Stephen, când am vorbit cu el despre prietenii mei și despre cum privim noi călătoriile. Chestia asta e valabilă pentru multe locuri, dar nu și pentru Ibiza – unele dintre cele mai bune aspecte de descoperit se ascund în lumina zilei, dar dacă le găsești și le iubești, salvează-le pentru vacanță. Petrece câteva săptămâni pe an bucurându-te de frumusețe, cultură, mâncare și pace. Dar nu te muta acolo.
Să locuiești în Ibiza înseamnă să locuiești pe o insulă cu peisaje incredibile și veri pline de vibrație, dar înseamnă și să îți petreci iernile tânjind la cultură și distracție, să te îngrijorezi în legătură cu jobul și să n-ai abilitatea de a sări într-un tren sau autobuz care să te ducă mai departe de câteva orașe distanță.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Citește mai multe despre Ibiza:
Doi DJ celebri te învață să te descurci prin Ibiza
Bodyguarzii din Ibiza au văzut înjunghieri și orgii cât pentru o viață
Fotografii cu cele mai mari cluburi din Ibiza, înainte de deschidere
