Salut. Sunt Radu și nu am mai mers legal cu autobuzul în București de când se vindeau bilete de hârtie. Nu pentru că n-aș avea bani de bilet. Sunt atât de bogat încât mi-aș putea cumpăra chiar două bilete și mi-ar rămâne și bani de o merdenea. Pur și simplu urăsc RATB ca instituție și pe controlorii RATB ca specie. Uite cum îl tratează pe acest nefericit:

Și acum, să-ți explic de ce-i urăsc:

RATB e ca o rudă de-aia nasoală care mai apare din când în când și de care nu scapi decât dacă-i dai bani. Toate știrile cu ei sunt despre cum le-a blocat fiscul conturile și despre cum se milogesc de primărie pentru subvenții. Anul trecut au cerut șase sute de milioane de lei moca și au primit doar 594. Adică, dacă ești bucureștean, deja ai plătit trei sute de lei anul trecut la RATB doar pentru că tu exiști și el există.

Sărăcuții. Au calculat ei că, fără subvenții, călătoria ar costa 12 lei. Ăsta e costul real, cică. Puțin mai mult decât te costă o călătorie medie cu taxiul. Nu îți trebuie prea mult creier să îți dai seama că cifrele astea nu se pupă. Și stai și te întrebi: unde se duc banii?

Nicăieri nu se fură ca la regii de stat. Însă, la RATB se fură la modul ridicol. În trei ani au cheltuit o sută de mii de euro pe cheltuieli de protocol, pișcoturi și cafeluță. Șefii RATB și-au și cumpărat stilouri de aur, de 2 500 de euro bucata, tot din banii tăi. Din șapte milioane de euro de la primărie, 2,8 s-au dus pentru a acoperi cheltuielile cantinei RATB, asociației sportive și casei de odihnă de la Predeal.

În 2011, au cumpărat tramvaie de la firma Astra Vagoane cu 1,6 milioane de euro bucata, deși aveau fabrică proprie, unde le putea face la jumătate de preț. Și astea-s nereguli găsite de corpul de control al guvernului, nu speculații și bârfe: deturnare de fonduri, fals intelectual, abuz în serviciu contra intereselor publice și conflict de interese.

Spre exemplu, anul trecut au achiziționat programe de verificat cardurile pentru controlori cu vreo 5 500 bucata. Nu, nu smartphone-ul pe care e instalat. Ăla costă doar vreo 1 300 lei. Progrămelul ăla simplu pe care orice politehnist mai priceput l-ar da gata într-o săptămână a costat 5 500 de lei de aparat pe care e instalat. Burghezie, nu?

Poate ai o firmă de IT și te întrebi cum ai putea să pui mâna pe asemenea contract glumeț. Ei bine, a fost acordat prin negociere directă, fără anunț de participare. Deci așteaptă să te sune ei.

Furtul ajunge și până la nivel de găinărie. Până și șoferii și șefii de autobază ciupesc motorină.

Sigur ai prieteni hipsteri care au pus pe Facebook un gif de genul ăsta, ca să se plângă de trafic:

S-au făcut și variante românești. Da. Bucureștiul e paralizat de mașini și avem mai multe la mia de locuitori decât ar fi de bun simț. Ce nu înțeleg hipsterii e că e cam complicat să alegi transportul în comun, când transportul comun e complet varză.

Da, Europa vestică e mult mai aerisită și mai puțin aglomerată. Și mult mai mulți oameni aleg să-și lase mașina acasă. Pentru că transportul în comun merge ceas și te poți baza pe el. La noi stațiile de metrou sunt rare și nu ajung peste tot, iar cu autobuzul e ca la păcănele: n-ai de unde să știi când și dacă vine.

Situația a ajuns în așa hal de împuțită pentru că, timp de 25 de ani, transportul în comun a fost o variantă proastă. Pentru că banii care ar fi trebuit să-l aducă măcar în secolul 20 au fost cheltuiți ca mai sus.

M-am săturat de oameni care zic: „Vai, săracii controlori. Doar își fac meseria! Sunt și ei niște suflete!". Serios? Dintre toate meseriile din lume fix pe asta au ales-o? Asta era singura lor opțiune? Să se certe cu niște străini în autobuz opt ore pe zi?

Meseriile scârboase atrag oameni scârboși. Nu am întâlnit în viața mea controlor RATB care să nu fie un scandalagiu, și, ca om care face blatul de ani de zile, cred că i-am văzut aproape pe toți. Merită să le faci viața grea. Asta cu „doar îmi făceam meseria", e și scuza lui Vișinescu, torționarul comunist.

Urăsc că am ajuns ca societate în punctul în care toată lumea și mama lor îți cer să ai un card. La sală, la farmacie, la supermarket, la restaurant, în autobuz. Toți au impresia că ar trebui să ai card-ul lor de plastic în buzunar, în caz de ai nevoie să apelezi la serviciile lor. De parcă stau eu să car după mine o basculantă de carduri, că n-am nimic mai bun de făcut cu buzunarele.

Și trebuie să-l ai tot timpul după tine. Că dacă l-ai uitat acasă, nu e ca și cum poți să-ți cumperi o singură călătorie în vreun fel. Vreau o tranzacție simplă. Eu îți dau bani, tu mă duci. Nu un angajament care să implice ca eu să car un card după mine tot restul vieții.

Acum că am aflat de ce e complet de bun simț să nu dai bani pe călătorie, pentru că oricum dai deja și se duc aiurea, trecem la partea practică. Nu am bilet și se suie controlorii. Ce fac?

În primul rând, știu ce e controlorul și ce drepturi are. Nu e polițist și nici militar. E cetățean simplu, la fel ca și mine. Nu are voie să mă controleze, chit că așa ai crede din denumirea meseriei. Nu are voie să mă bruscheze, nu are voie să-mi blocheze accesul. Hei, nu are voie să-mi facă nimic din ce nu am voie să-i fac și eu. Suntem absolut egali în drepturi. O spun și ei.

„Procedura e clară: în condiţiile în care n-ai titlu de călătorie, trebuie să prezinţi un act de identitate în baza căruia se aplică sancţiune contravenţională. În niciun caz nu ai voie să privezi pe cineva de libertate, aşa ceva nu există. Din punctul nostru de vedere, aceşti angajaţi s-au comportat inacceptabil. Comisia de disciplină va analiza cazul şi cei implicaţi pot fi sancţionaţi cu reducerea salariului sau chiar concedierea. Vom trata cazul cu maximă exigenţă‟, a explicat un reprezentant RATB pentru Adevărul, ca reacție la ultimul scandal în care este implicată instituția.

Până și Cristi Danileț, judecătorul ninja, a explicat că ăia n-au voie să te atingă nici cu o floare. Partea importantă e aia subliniată.

Pe deasupra, ca să fie totul și mai amuzant, legal nici măcar nu sunt obligat să-mi validez biletul.

Deci, concret, vin controlorii, n-am bilet. Ce fac?

1. Zâmbesc. E important să zâmbești. Arăți mai bine când zâmbești.
2. Răspund la orice întrebare a lor cu „N-am‟. Nu uit să zâmbesc.
3. Nu devin agresiv cu ei și nu-i insult. Ca pe câini, asta doar îi întărâtă.
4. Nu încerc să discut rațional cu ei și să îi întrerup din poezia pe care o au de spus. Sunt oameni simpli, nu am cum să-i conving că știu ce vrăjeală vor să-mi vândă și nu sunt interesat să cumpăr.

5. Le spun că cobor la prima și discut cu ei acolo, dacă mai au chef. Că nu vreau să fac circ în autobuz.
6. După ce am coborât, zâmbesc, salut frumos și-mi văd de drum.
7. Dacă, oricând la pașii anteriori, mă bruschează, nu mă lasă să plec, vor să mă controleze sau mă apucă în vreun fel, spun o propoziție care conține „sechestrare" și „plângere penală". Ca prin magie, o să devină mai zâmbăreți decât mine.

8. Dacă în vreun moment mă amenință că vor chema poliția sau jandarmii, zâmbesc în continuare și le zic să o facă. Blufează. În 99% din cazuri nu o să îi cheme și, chiar dacă îi cheamă, până apar ăia, pot pleca liniștit. Nu mă pot reține nicăieri, ții minte? Singura lor șansă e ca fix în stația următoare, unde cobor eu ca să scap de ei, să fie un echipaj de poliție. Și atunci, ghinion. S-ar putea să plătesc o amendă de 50 de lei. Sau se poate să se suie în autobuz cu jandarmi. Iarăși, asta e o întâmplare atât de rară, încât n-am văzut-o încă cu ochii mei. E mai mare șansa să câștig la LOTO, decât să nimeresc una din circumstanțele de mai sus, în care chiar trebuie să plătesc amendă.
9. Nu uit să fiu foarte relaxat și vesel!

E atât de simplu să nu plătesc bilet și să mă doară la bască de asta. Și nu, nu e un protest. Nu rezolv nimic prin asta. Ei în continuare o să ia bani de la mine și o să-i cheltuiască pe prostii. E doar o instituție care își bate joc de mine, ca multe altele. Tot ce pot să fac e să-mi bat și eu joc de ei. Atât cât pot.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și mai multe materiale despre absurdul României:
Inspiră-te de la rapperii români pentru un Valentine's Day perfect
Am vorbit cu un psiholog, ca să aflu dacă corupția este o boală psihică
Designul vestimentar naționalist este o țâță vânătă, de la care au supt prea mulți