A înghițit sute de baloane pline cu cocaină și a zburat din Curaçao în Olanda cu stomacul plin de droguri de trei ori. Odată, s-a dus în Jamaica și a zburat înapoi cu o valiză plină cu droguri. Nepoata mea, Sharon (aliasul ei în Curaçao), s-a întors din călătoriile ei. I-am făcut o vizită s-o întreb ce-a mai făcut.
Sharon s-a întins pe canapeaua neagră din piele și s-a declarat surprinsă că mă interesează subiectul. „Nu înțeleg ce e așa de interesant la faptul că cineva înghite baloane cu cocaină.” E jumătate olandeză și jumătate surinameză, dar a crescut într-un orășel din vestul Olandei. Când avea treisprezece ani, a început să petreacă mult timp pe străzile din Amsterdam. „În satul de unde eram eu erau doar olandezi. Nu-mi plăcea chestia asta. Voiam să iau legătura și cu persoane de culoare, care arătau ca mine.” În Bijlmer, un cartier multicultural din afara Amsterdamului, și-a făcut câțiva prieteni care i-au dat cocaină de fumat (crack) și au învățat-o să jefuiască oameni pe stradă. Mama ei a încercat s-o scoată pe Sharon din lumea infractorilor, dar n-a reușit. Mi-a dat de ales: fie mă întorc în Suriname, fie mă trimite la un internat foarte strict. Am ales internatul, pentru că știam că o să iau bătaie pentru ce am făcut dacă aș fi mers în Suriname. A fost exmatriculată de la internat, a intrat la școala de corecție și până la urmă a ajuns în închisoare pentru jaf. N-a mai pus niciodată piciorul în satul în care a crescut.
Videos by VICE
Citește și Mi-am băgat cocaină în anus, ca să nu o faci tu
A mers prima oară pe insula caraibiană Curaçao în 2001. Planul era să ridice o servietă plină cu droguri și să zboare cu ea în Olanda. „Dar oamenii de acolo nu erau prea organizați, așa că am renunțat la plan și am mai rămas pe insulă o vreme.” Pe insulă, oamenii o întrebau constant dacă voia să facă trafic cu coca pentru ei. Sharon era o țintă ușoară: nu era din Curaçao și nu avea familia în zonă. „Mulți oameni te rugau să faci trafic pentru ei dacă erai olandez. Dar eu am refuzat mereu. Până când am dat peste o prietenă pe care o știam de acasă. M-a rugat să trafichez pentru ea și am hotărât s-o ajut.” Dă din umeri. „Toată lumea făcea asta pe atunci. La fiecare zbor, erau zece-douăzeci de oameni cu stomacurile pline de cocaină. În Curaçao, până și bunicile vindeau droguri.” A înghițit un balon, să vadă cum e. A mers ca uns. Apoi și-a mai băgat pe gât șaptezeci. Fiecare balon conținea zece grame de cocaină și a primit trei sute de lire pentru o sută de grame.
„Cocaina era înfășurată în plastic, învelită în latex, sigilată cu bandă adezivă specială și apoi înfășurată în alt strat de plastic și latex. Era foarte bine împachetată. Unii oameni nu pot s-o înghită. Exersează cu bucăți de morcov”, îmi povestește și râde de oamenii ăia, ca și cum i-ar considera niște tăntălăi. Ea înghițea toate baloanele unul după altul. Mai lua câte o gură de banană sau de apă. Dar baloanele cu cocaină nu sunt întotdeauna împachetate așa de bine. O prietenă de-a lui Sharon a murit la vârsta de nouăsprezece ani, după ce un balon i s-a spart în stomac. „Dar aia era cocaină pură. Eu am înghițit cocaină fiartă. Aia nu te ucide. Sau, cel puțin, așa mi s-a zis. Dar am văzut mulți oameni duși la urgențe din cauza asta.” Ea verifica fiecare balon înainte să-l înghită. Îl scufunda într-o găleată cu apă. Dacă se ducea la fund, trebuia reîmpachetat. „Nu e așa de complicat. ” Sharon s-a descurcat mereu bine cu traficul de droguri. Oricum voia să meargă în Olanda și ăștia îi cumpărau biletul până acolo.
Prima dată când a transportat coca, n-a fost stresată. A stat la coadă în aeroport cu alți oameni despre care știa că au stomacul plin cu cocaină. A trecut lejer de vamă. „Sunt foarte atenți la persoanele care nu mănâncă, pentru că își închipuie că nu poți mânca dacă ai stomacul plin de baloane. Dar eu am mâncat ca de obicei. E important și să nu pari speriat. Nu te purta ciudat, nu fi stresat. Mi-au pus multe întrebări, dar am răspuns relaxată. I-am întrebat dacă vor să mă dezbrac ca să mă verifice. ” Din fericire, nu a căcat niciodată baloanele în timpul zborului, pentru că altfel ar fi trebuit să le înghită din nou. „Nici nu vreau să mă gândesc cum le miroase respirația unora dintre traficanții ăștia! Îhhh! “, zice Sharon și râde de se zguduie din tot corpul. Elimina baloanele de cocaină cu ajutorul unui laxativ pe bază de ciocolată. După ce le elimina, le preda dealerilor imediat. „Dacă nu faci asta, dai de belea.” Nu mi-a dat detalii despre ce fel de belea, a zis că nu i s-a întâmplat niciodată. A reușit mereu să dea baloanele (cât jumătate de deget) afară în maximum două ore. „N-am făcut vreodată hemoroizi sau ceva. ” Știe de un băiat care avea optsprezece ani pe vremea aceea și căruia i s-au blocat baloanele în tractul intestinal. Au trebuit să-i taie stomacul și chirurgul a predat baloanele – dar nu și puștiul – poliției. Chiar și în astfel de cazuri, doctorii trebuie să păstreze relația de confidențialitate dintre doctor și pacient.
Sharon a cheltuit majoritatea banilor câștigați pe haine. Se răsplătea cu haine de câte ori ducea o misiune la bun sfârșit. Și nu toate misiunile s-au încheiat așa. A fost prinsă în 2007. Nu înghițise drogurile, ci le pusese într-un dildo gol pe dinăuntru, pe care și l-a introdus în vagin. „Aveau raze X. Am crezut că o să-mi scaneze doar stomacul, dar au făcut poze și mai jos. ” S-a întâmplat în aeroportul din Curaçao și n-a fost singura prinsă. Nu te duc la închisoare dacă transporți mai puțin de trei kile. Vorbești cu polițiștii și apoi poți pleca. N-am fost niciodată la secție. ” Peste zece zile, s-a prezentat la tribunal. Pentru c ă mama ei a dat o grămadă de telefoane la Departamentul de Justiție, Sharon a avut voie să plece înapoi în Olanda. „Mi-a părut rău de mama, a trebuit să cumpere ea biletul de avion. ” I-au tăiat pașaportul în două ca pedeapsă și i s-a interzis să mai zboare cu avionul timp de un an. Mama ei a profitat de ocazie ca s-o îndrepte pe Sharon pe calea cea bună și a adus-o înapoi în orășelul natal. Sharon s-a lăsat de droguri, dar a început să mănânce excesiv. Acum are peste 120 de kilograme.
Citește și Un dealer de cocaină din Amsterdam mi-a explicat cum fraierește turiștii
Sharon se uită la videoclipuri muzicale pe televizorul cu ecran lat. Pe ecran se perindă rapperi pe plaje frumoase, câini de talie mare și femei superbe. Se plictisește în Olanda. „Vremea era mult mai frumoasă acolo. ” Își petrece zilele pe Facebook sau la televizor. S-a uitat recent la serialul Orange is the new black. „Dar închisorile americane sunt foarte diferite. În Olanda e lux. ” Îi e dor de vremurile de demult, dar nu și de traficul de droguri. „Sunt prea bătrână pentru chestia asta acum.” Sharon nu crede că măsurile de siguranță ar fi mai dure în aeroporturi în ziua de azi. „Toate verificările alea n-au niciun rost dacă ai înghițit drogurile. N-au ce să-ți facă. Te verifică, te pun să te dezbraci, îți scot pantofii, îți verifică bagajul, dar nu găsesc nimic dacă ai cocaina în stomac. ” Dar câinii detectivi au un miros excelent. Iar scanările se fac și cu raze X acum, deci sunt detectate orice obiecte străine din corp. Poți refuza să fii scanat, dar atunci ești obligat să accepți „o scanare completă obligatorie”. Dacă tot te suspectează că transporți droguri și după verificarea completă, devii suspect oficial și ești reținut până când produci „excremente curate ” de trei ori.
Sharon înhață o farfurie cu paste cu ton și murături. Cu gura plină, îmi povestește despre când a încercat să transporte o geantă cu droguri din Jamaica. „Mituiseră vameșii. În Olanda, un alt curier mi-a preluat servieta și am trecut împreună prin vamă. N-a trebuit să fac nimic.” Pentru că Jamaica nu e considerată o țară cu risc înalt, zborurile sunt mai puțin verificate. A fost o familie întreagă care a trecut veselă, cu droguri în bagaj. A câștigat din excursia asta trei mii de euro. Dar Sharon e de acord că e tot mai greu să faci contrabandă. „Zborurile din Columbia și Curaçao sunt verificate foarte sever în prezent. Și nu cunosc cele mai recente metode. Nu mai fac asta.” Și îmi dau seama că vorbește serios. Ar vrea doar să se întoarcă în Curaçao pentru carnaval. Așază pe masă farfuria goală și se întinde pe canapea. „Ce mai vrei să știi? Ți-am zis că nu e interesant.” Cască. În fundal se aude muzică rap caraibiană și ea închide ochii. La un moment dat ar vrea să fie manichiuristă, poate o să vrea să facă și un copil. O prietenă i-a spus că mai nou își poate micșora stomacul cu asigurarea de sănătate. „După ce fac asta, o să port numai haine sexi. ” Și n-o să mai aibă loc pentru baloane cu cocaină în stomac.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre traficul de droguri:
Cum am învârtit un deal cu droguri de 200 de milioane de dolari
La închisoare pentru trafic de droguri: Noul rege al cocainei
Studiul ăsta arată cum cumpără oamenii droguri pe internet