18+

​O scurtă istorie a filmelor cenzurate pentru scene reale de sex

Love, de Gaspar Noé. Fotografie de Benoît Debie

După cum ai auzit, probabil, noul film al lui Gaspar Noé, Love, conține o grămadă de scene de sex nesimulate. Mulți care nu se consideră pudici nici cât negru sub unghie au criticat filmul, pe motiv că ar fi pornografie deghizată în artă. Ce nu realizează ei e că, deși sexul pe ecrane șochează publicul, nu e ceva neobișnuit în circuitul festivalurilor.

Mai multe filme foarte lăudate au utilizat această tehnică explicită în ultimii câțiva ani – Nymphomaniac, Starlet și Stranger by the Lake sunt doar câteva dintre ele. Love e cel mai recent film care a aplicat schema asta, dar nu e nici pe departe primul. Ca să fii pregătit pentru provocarea 3D a lui Noé, îți voi face un tur al celor mai transgresive scene de sex din istoria cinematografiei.

Videos by VICE

Un exemplu timpuriu e Cântec de dragoste, un film franțuzesc din 1950 care are 26 de minute (titlul original: Un chant d’amour). Notabil pentru povestea voyeuristă, filmul lui Jean Genet urmărește un paznic de închisoare pe care îl excită să privească un deținut în timp ce acesta se masturbează și care, după un conflict cu respectivul deținut, îl face pe acesta să-i sugă pistolul. A fost interzis nu doar pentru scenele explicite cu masturbare, ci și pentru tendințele homosexuale, care au fost problematice pentru mulți. Din cauza acestei controverse, Genet n-a mai regizat alte filme.

În următoarele decenii, au urmat alte filme europene produse în Danemarca (Gift, 1966), Germania de Vest ( Hotel by the Hour, 1970) sau Suedia (They Call Us Misfits, 1968). Misfits aproape a fost cenzurat până să intervină ministerul Educației. Jens Jørgen Thorsen, a cărui adaptare după romanul lui Henry Miller, Zile liniștite în Clichy , era presărată cu numeroase scene de sex hardcore, a primit susținerea oficială a Institutului de Film Danez pentru următorul lui proiect înainte ca Papa Paul al VI-lea să protesteze împotriva conținutului religios blasfemiator.

America n-a fost atât de tolerantă. Lui John Waters trebuie să-i mulțumim pentru că a adus pe ecrane scene cu felații nesimulate. Pink Flamingos, pe lângă faptul că a făcut-o pe Divine erou de filme cult pentru atâtea generații, a fost interzis în mai multe țări deschise la minte precum Australia, Norvegia și Canada. Când a fost relansat din nou în 1997, la 25 de ani de la prima lansare, a fost cenzurat. Nu le-a plăcut nici scena în care Divine mănâncă un căcat de câine, și nici cea în care suge pula.

Probabil cel mai respectat furnizor de sex real e filmul In the Realm of Senses, un film japonez care a fost făcut doar pentru că a fost recunoscut drept producție franțuzească. Nagisa Oshima a fost în egală măsură lăudat și controversat de-a lungul carierei sale. Din cauza naturii sale explicite, filmul a fost cenzurat și interzis în America, Anglia, Canada, Portugalia și țara lui natală.

În aceeași situație a fost Caligula, ale cărui excese au rămas memorabile din motive complet greșite. E probabil producția cu cel mai mare buget de pe această listă (17,5 milioane de dolari în 1979) și conține o scenă lungă de orgie și numeroase alte scene de sex. Al Pacino și William Friedkin au fost și ei implicați în scandaluri un an mai târziu, cu filmul Cruising, în care Pacino e un polițist sub acoperire care investighează o serie de crime din cluburile gay din New York.

Niciunul dintre acești regizori n-a luat o decizie atât de discutabilă ca Vincent Gallo, al cărui film, The Brown Bunny, culminează cu o scenă în care Chloe Sevigny (fosta iubită a lui Gallo în viața reală) îi face sex oral personajului principal. Filmul a avut premiera la Cannes în 2003, lucru care a stârnit conflicte între Gallo și Roger Ebert, care a numit producția cel mai prost film care a rulat vreodată la Cannes. Gallo l-a făcut pe critic grăsan, Ebert l-a parafrazat pe Churchill, Gallo s-a legat de colonul lui Ebert, Ebert a zis că mai degrabă s-ar uita la un film cu propria colonoscopie decât să se uite la The Brown Bunny .

Nu toată lumea a avut aceeași părere ca Ebert, dar filmul a continuat să fie definit de scena cu sexul oral.

Cât despre contribuțiile benefice pe care le aduce sexul cinematografiei, depinde de fiecare film în parte. Starlet e unul dintre cele mai bune exemple în acest sens; povestea lui Sean Baker despre o actriță porno care locuiește și lucrează în San Fernando Valley a beneficiat de niște cadre cu actrița principală editate foarte inteligent. (La fel ca și Lars von Trier în Nymphomaniac, Baker a optat pentru niște dubluri în scenele de sex.) Când scenele de sex sunt esențiale pentru redarea poveștii, nu își au loc criticile și controversele: Sexul servește redării cât mai adecvate a scenariului, și nu scopurilor personale ale regizorului.

Urmărește-l pe Michael pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Îți place sexul în filme? Citește și:
Urmărește cele mai bune documentare VICE despre sex
„Love”, noul film al lui Gaspar Noé, aduce sexul ȋn 3D
Şase filme porno artistice