Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor crede că trebuie să te speli pe mâini după ce mergi la toaletă. Organizația Mondială pentru Sănătate a cheltuit milioane de dolari pe campanii internaționale, pentru a te convinge să te speli pe mâini după ce îți atingi zonele intime. În fiecare an, ONU face niște mici ilustrații prin care încearcă să convingă lumea despre legătura dintre organele noastre genitale pline de microbi și bolile care se transmit prin urină.
În ciuda tuturor acestor lucruri, am întâlnit un număr surprinzător de oameni care nu văd rostul în a se spăla pe mâini după ce merg la baie. Așa că, în loc să-i judec în tăcere pentru tot restul vieții mele, am decis să-i întreb „de ce?”.
Videos by VICE
Alba, 30 de ani
„Care e scopul? Cele mai multe penisuri sunt curate, nu-i așa? Și fetele nici măcar nu-și ating vaginul atunci când fac pipi, așa că ce rost are? Eu sincer cred că nu se spală nimeni pe mâini atunci când nu e nimeni prin preajmă. Sună mai logic să te speli pe mâini după ce ieși de la metrou, având în vedere că orașul este plin de mizerie și microbi. Dar sună ridicol să te speli pe mâini după ce te duci la WC.”
Martín, 28 de ani
„De obicei mă spăl pe mâini înainte să merg la WC pentru că sunt mereu murdare din cauza muncii mele. Mă spăl pe mâini după doar dacă dau pe lângă. Și, ca să fiu sincer, nu îmi fac griji că aș putea să mă îmbolnăvesc.”
Cristina, 22 de ani
„Refuz să cred că oamenii se spală pe mâini atunci când sunt singuri acasă. Pielea de pe organele tale genitale este mult mai puțin expusă decât restul corpului tău; este protejată mai bine. Așa că, în teorie, ar trebui să fie mai curată. Cred că oamenii o fac pentru că așa li s-a spus la școală. Singurele momente în care este important să te speli pe mâini sunt înainte să mănânci și înainte să dormi.”
Lucía, 22 de ani
„Nu am timp să mă spăl constant. De fapt, eu cred că ne spălăm și curățăm mult prea mult – nu poate fi în regulă pentru sănătatea noastră. Societatea noastră este prea sterilă și nu este naturală deloc.”
Silvia, 33 de ani
„Cred că este diferit atunci când te caci – chiar dacă nu-mi ating fundul, sinceră să fiu. Dar, în cazul ăsta, mă spăl pe mâini uneori. Acasă n-o fac, doar când sunt în oraș.”
Victor, 27 de ani
„Am fost mereu puțin neglijent și timp de ani de zile nu m-am spălat niciodată pe mâini. Încă mai cred că nu o fac – nu mereu, cel puțin –, dar încerc să am mai multă grijă acum. Câteodată chiar mă spăl pe mâini în toaleta restaurantului după ce mănânc. De fapt, nu îmi scuturam niciodată penisul după ce îmi făceam nevoile, asta până când fosta s-a enervat de câteva ori pe mine.”
Antonio, 23 de ani
„Mă spăl foarte rar pe mâini. Dar uneori, când ești beat și grăbit pentru că ești disperat să te piși, jetul poate ricoșa și te poți stropi. Când se întâmplă asta, eu sunt primul care dă fuga la chiuvetă să se spele. Dar în situații obișnuite, de zi cu zi, îmi ating cinci milimetri de piele, care este oricum curată. Refuz să irosesc resurse valoroase – apă, săpun, hârtie igienică, electricitate – și să fac rău mediului înconjurător doar pentru că am atins o parte mică a penisului meu incredibil de plictisitor. Iau mai mulți microbi dintr-o strângere a mâinii decât dacă merg la baie. Dar mă spăl mereu înainte să mănânc. Asta este foarte important.”
Jordi, 30 de ani
„Se știe că spălatul pe mâini este o chestie pe care o facem ca să ne integrăm în societate. În dimineața asta, în timp ce foloseam pisoarul, un coleg care tocmai își terminase treaba, a început să se spele temeinic pe mâini. Când am terminat, am făcut și eu același lucru ca tipul ăla – care continua să-și spele și să-și usuce mâinile de parcă tocmai ieșise dintr-o mină – ca să nu creadă că sunt ceva derbedeu jegos. Așadar, iată-mă, irosind săpun, apă și un prosop de hârtie, doar pentru că n-am chef să-mi explic obiceiurile în fața colegilor mei.”
Sara, 26 de ani
„Oamenii care se spală pe mâini o fac pentru că așa au văzut în filme. Câteodată o fac în fața unor oameni care tocmai s-au spălat pe mâini – presupun că e din respect pentru alte persoane. Nu o fac pentru mine, ci pentru ei.”
Articolul a apărut inițial pe VICE ES.