Până ajungi în camera de hotline, sunt cateva indicii care-ți arată ce se petrece în sediul Internet Watch Foundation din Cambridgeshire.
Biroul organizației are toate semnele distinctive ale oricăui alt loc de muncă modern: câteva premii într-un dulap de pe hol; o masă de ping pong în camera de recreere; decorațiuni ieftine de Crăciun care atârnă de câteva birouri. Dar să ajungi la camera de suport – epicentrul biroului – trebuie să treci de mai multe uși, să-și depozitezi toate echipamentele electronice și de înregistrat (inclusiv telefoanele) în fișete încuiate, să suni la sonerie și apoi să aștepți să ți se deschidă.
Videos by VICE
Cei 13 analiști trebuie să-și desfășoare munca în spatele ușilor închise datorită unei dispense juridice speciale care le permite să acceseze activitatea ilegală din online. Sincer, nu ai vrea să intri accidental și să vezi ce se petrece pe ecranele lor.
The Internet Watch Foundation (IWF) a fost lansat pe 10 decembrie 1996, spune Chris – manangerul liniei – în timp ce-mi arată biroul și sala de ședințe. Chiar dacă au trecut două decenii de atunci, misiunea lor de bază rămâne aceeași. Conform celui mai recent raport anual, IWF au identificat aproape de 80 de mii de URL-uri cu imagini cu abuz sexual infantil în 2017, cu 37 la sută mai mult decât cele 57 335 pe care le-au scos anul precedent.
„Noi suntem hotline-ul britanic pentru identificarea, localizarea și ștergerea imaginilor cu abuzuri sexuale infantile”, explică Chris, adăugând că asta este una dintre 52 sau 53 de hotline-uri care fac genul ăsta de muncă în lume. „Primul lucru de care ne ocupăm sunt raportarea inbound. Membrii publicului ne trimit site-uri și URL-uri. Apoi revizuim conținutul și hotărâm dacă este în limitele acceptate sau dacă este ilegal.”
Echipa nu lucrează doar cu rapoarte publice, caută și ei proactiv genul ăsta de conținut. După uciderea brutală a doi elevi britanici – Tia Sharp și April Jones – fostul prim-ministru David Cameron a ținut un summit pe Downing Street în aprilie 2014 ca să vadă ce se poate face ca să ofere protecție copiilor. De atunci, analiștii de la IWF au folosit aceste informații ca să caute prin cele mai întunecate colțuri ale internetului și să șteargă ei însiși materialele cu abuzuri.
Cu un Memorandum de Înțelegere adoptat sub Legea Ofenselor Sexuale, Chris și echipa lui de analiști profesioniști au protecție legală să poată vedea acest conținut ilegal. „Odată ce stabilim că ceva este ilegal categorisim imaginea sau videoclipul”, explică el.
Imediat cum începe Chris să explice ce sunt aceste categorii, se deschide ușa de la sala de ședințe. Intră cineva cu o tavă cu senvișuri. Chris face pauză în mijlocul frazei și așteaptă să plece. „Chiar și oamenii care lucrează aici pot fi epuizați de terminologie”, îmi spune el, după ce se închide ușa.
Fără să intre în detalii grafice, Chris spune că imaginile și videoclipurile cu abuzuri sexuale infantile sunt categorisite cu A, B sau C. „Conținutul din categoria A are de a face cu violul și tortura sexuală a copiilor”, spune el. „Categoria B înseamnă activitate sexuală non-penetrativă cu un copil și/sau masturbare solitară”. Categoria cea mai puțin severă este C: imagini indecente cu copii.
Odată ce este completă această departajare, cu ajutorul unui software și tehnici speciale, analiștii localizează țara în care este stocat fizic conținutul. Odată ce e gata, echipa lucrează cu agențiile de securitate internaționale să se asigure că ce au descoperit este rapid investigat și scos.
Chris este manager la hotline-ul IWF de șase ani și jumătate și de atunci a văzut o creștere în conținutul cu abuzuri sexuale online. „În primul rând, de-a lungul timpului, internetul a devenit mai accesibil în jurul globului”, spune el, „și din ce în ce mai multe dispozitive reușesc să facă fotografii și videoclipuri, iar asta contribuie la aceste statistici. Acum și copiii au telefoane mobile – pot face poze, se pot filma singuri și trimite oricui în care au încredere, dar acele imagini ajung disponibile și-n online.”
În 2017, analiștii de la IWF au evaluat o pagină web la fiecare patru minute; la fiecare șapte minute, acea pagină arăta un copil abuzat sexual. Ca să se asigure că cei din prima linie nu-s lăsați singuri să facă față impactului, organizația oferă mai multe pachete de servicii care să-i protejeze.
Ziua de muncă a analiștilor durează doar șapte ore jumate, în timp ce pauzele pot fi luate oricând este nevoie – cu un minimum necesar în fiecare zi. Fiecare dintre ei trebuie să meargă la o ședință de consiliere cel puțin o dată pe lună.
„Te afectează, este o muncă grea”, spune Henri*, unul din analiști, când vine în sala de ședințe. „Dar, deși toți suntem foarte diferiți, singurul lucru pe care îl avem în comun este rezistența noastră. Putem zice că este oribil (conținutul) – dar știm că-i putem face față și să continuăm.” Își compară munca cu cea a unui pompier sau a unei asistente sau doctor: este neplăcut și dureros, dar înveți să mergi mai departe.
Cu o bază în psihologie criminalistică și medico-legală, Henri s-a alăturat echipei IWF acum 11 luni. După ce a cercetat abuzul sexual infantil într-un mediu academic, a vrut să facă ceva mai practic ca să ajute la stârpirea problemei de la bază.
„Sunt anumite imagini pe care le vezi mereu”, continuă Henri. „Sunt anumite poze și clipuri care par mai populare printre pedofili… Ceva ce mă șochează mereu este că aproape poți vedea cum cresc copiii în fața ta. Poți vedea un copil la cinci ani într-o zi, a doua zi la 13 sau 14, apoi 16 sau 17. E groaznic să te gândești că au fost abuzați de-a lungul vieții atât de mult. Mi-a luat un timp să mă obișnuiesc cu asta – să văd pe cineva cum crește prin abuz.”
Bineînțeles, Henri o spune clar, poți intra pe un computer și să le salvezi. „În schimb, putem face mai bine să investigăm în detaliu și să scoatem conținutul, să evităm să fie iar victime și să sperăm că într-o zi vor fi salvați.” Acestea fiind spuse, când Henri și colegii săi dau peste conținut ilegal, caută mai multe indicii care ar putea să spună cine este copilul sau agresorul – iar asta poate duce câteodată la salvarea unui copil.
„Am avut de curând un incident când unul dintre analiștii noștri a dat peste un video și a făcut un raport”, spune Henri. „Deși mult din ce vedem este material reciclat, mai sunt și imagini și clipuri noi.” Videoclipul în discuție era cu o fată de 12 ani și se vedea că era britanică. Cu ajutorul expertizei, analistul a notat câteva trăsături identificabile. „A dat mai departe raportul la Agenția de Crimă Națională, așa cum facem cu toate victimele”, spune Henri, zâmbind pentru prima oară. „Au reușit să intervină și să o salveze câteva zile mai târziu.”
Fix din acest motiv rapoartele făcute la IWF sunt atât de importante: câteva butoane apăsate și ai putea literalmente să schimbi viața unui copil. În 2017, publicul britanic a adus aproape 60 de mii de imagini și clipuri suspecte în atenția hotline-ului. Deși nu toate rapoartele erau în limitele necesare (vârsta cuiva nu este atât de evidentă pentru un ochi neantrenat), cam 35 la sută dintre ele au fost considerate abuzuri sexuale infantile ilegale.
Cercetările realizate în 2017 au descoperit că 76 la sută dintre bărbații cu vârstele cuprinse între 18 și 24 de ani ar raporta o imagine indecentă cu un copil online. Cea mai mare barieră în prevenirea lor este că nu știu cum și ce să raporteze. „Este foarte benefic ca oamenii să ne trimită rapoarte”, spune Henri. „Este important dacă dai peste astfel de imagini să le raportezi – și o poți face anonim. Nu avem nevoie de detalii de contact, deși ești binevenit să le dai dacă vrei să primești feedback. Cu un singur raport – chiar dacă ai fost îndeajuns de ghinionist să dai peste el – ai putea să salvezi un copil de la abuz sexual.”
Acolo își începe treaba site-ul de raportare de la IWF. Atâta timp cât este legal, ce ai pe computer nu e treaba nimănui. Dar internetul nu face mereu ce îi cerem. IWF nu îți cere să fii vigilent, să te apuci să cauți singur genul ăsta de lucruri – departe de asta; să facă asta ar fi ilegal. Dar dacă dai accidental peste ceva ce suspectezi că ar fi abuz sexual infantil în timp ce stai pe net, asigură-te că îl raportezi înainte de a închide fereastra. Cine știe unde ar putea ajunge.
*Numele a fost schimbat din motive de securitate.
Articolul a apărut inițial pe VICE UK.
