Sigur ai crescut la țară. O zic fără să jignesc, dimpotrivă. La mine, unul din cinci cunoscuți au făcut-o, așa că știu că probabilitatea este mare ca și tu să-ți fi petrecut vacanțele la bunici, mai de bună voie sau mai silit de ai tăi, care căutau și ei să mai scape de tine și să nu le mai faci pagubă. Sau poate că ai fost chiar crescut de bunici, până la o anumită vârstă, și-atunci știi cu atât mai bine ce vreau să zic.
Îți amintești foarte bine cum reușeau ăi’ bătrâni să-și ducă zilele c-o pensie de doi lei și tot ce aveau în gospodărie, una care reușea să-i hrănească și pe ei, și pe musafirii nepoftiți ca tine. Ideea e că ceea ce ni se părea nouă atunci trai la limita subzistenței a devenit, zilele astea, o fiță. Asta pentru că este vorba despre niște occidentali plini de bani și, probabil, plictisiți, care vor să trăiască cu ce le oferă pământul, într-un fel de a fi aproape hipiot.
Videos by VICE
Termenul este self sufficient living și se referă fix la ceea ce vedeai tu la bunicii tăi de la țară. Să devii independent de sistem, să-ți cumperi o bucată de pământ, să-ți construiești singur o casă și o gospodărie, în care să-ți cultivi și să crești tot ceea ce ai nevoie pentru hrană: legume, fructe, găini, capre, oi etc. Totul să fie făcut în casă, iar banii să devină inutili. Cei care au îmbrățișat ideea spun că ăsta-i viitorul.
Cum au devenit bunicii tăi model pentru vestici
Ca să vedem asta, ne întoarcem cumva în trecut, când omul era agricultor, cioban și vânător și nici nu visa la alimentele ambalate din supermarket. Fermierii ăștia moderni spun că asta-i soluția ca să nu te mai îmbolnăvești singur cu alimente poluate, crescute forțat și fără gust, și ca să faci față unor vremuri de instabilitate economică care se arată.
Nu e vorba de o independență totală. Îți dau un caz care s-a tot mediatizat, al unui englez care și-a deschis un fel de centru din ăsta ecologic și auto-sustenabil, ca s-o zic pe românește, după ce-a cumpărat o bucată de pământ în Ibiza. Nu e chiar Tărtărești, dar fie.
Citește și: Fotografii cu viața la țară, așa cum n-ai mai văzut-o niciodată în România
Omul și-a ridicat o casă din resturi și materiale reciclabile, deși probabil că avea bani și pentru una normală, a ales panouri solare și instalații eoliene pentru apă caldă și electricitate, și-a cultivat singur aproape tot ceea ce consumă (spun aproape tot, pentru că unele nu i-au ieșit), folosește un colector pentru apa de ploaie și crește păsări pentru ouă și animale pentru lapte. Nu și pentru carne, că omul e vegetarian, așa cum te-așteptai. N-am înțeles care-i treaba cu buda, o are și el în fundul curții, ca bunicul?
Bine, între timp, Casita Verde, cum și-a denumit el ferma, a crescut frumos și-a devenit independentă 70%. El îi spune acum centru experimental pentru studierea stilului de viață alternativ, în care adună adepți. Pe care-i mai pune și la treabă, dar nu asta e ideea.
Englezul ăsta este un om cu o pensie mare și o cauză pe măsură. Și, pe de altă parte, îl înțelegi. În Regat se mănâncă atât de prost, încât chiar îți vine să-ți iei câmpii și să te hrănești ca strămoșii. Dar asta cu stilul de viață eco și alternativ e o chestie de când lumea la noi și s-a născut la țară. Cine-a copilărit p-acolo știe, așadar, cu ce se mănâncă, dar mai interesant este dacă le-ar lua exemplul țăranilor de pe la noi.
Când două capre și o vacă însemnau propria fabrică de lapte în curte
La noi la țară, în special în anii ’80 și ’90, un gospodar cât de cât așezat avea animale. Avea oi, capre, vaci, porci și cal. Asta dacă nu trecuse la nivelul următor și-și cumpărase tractor, iar căruța și calul deveniseră inutile. Când am început să-mi fac vacanțele la țară, bunică-miu renunțase la vacă și ținea doar capre. Două, dar erau eficiente, fără să dea nici multe bătai de cap.
Ideea e că niște animale din astea însemnau să ai propria ta fabrică în curte. Bunicii mei aveau lapte și pentru mine și frate-miu, la micul dejun, dar și pentru bucățile alea de brânză care se odihneau în zer în bucătăria lor de vară. Ba nu știu cum se făcea că le mai ajungea să și vândă din ea prin sat și totul din producția a două ugere leșinate de capră.
Se-nțelege că, atunci când eram foarte mică, înainte de Revoluție, mă-ntorceam de la țară mai grasă și mai bine hrănită decât cu ceea ce-mi oferea maică-mea, care-și făcea cumpărăturile la Alimentara goală.
La țară, găina era sursă de ouă și carne, fix ce nu găseai în magazine
Ce-ar fi o curte de țărani fără găini? N-ar avea rost și da, chiar și azi, când țăranii își spun fermieri și netul a ajuns și la Cucuieții din Deal, gospodăriile adevărate sunt alea cu pui, curci, gâște, bibilici și rațe. Aș putea spune c-am crescut cu ele, deci sunt expertă în păsărime. La bunicii mei, ciclul existenței găinilor m-a marcat oarecum, căci, de la statutul de ou cu plod, la clocire, ieșit de pui, hrănirea acestora cu boabe de porumb etc, totul se făcea cu un rost. Să se înmulțească populația producătoare de ouă și de carne pentru farfuriile noastre.
Citește și: Cum m-a învățat viața la țară că bărbăția în România se rezumă la tăierea animalelor și alcool
Mai ales înainte de Revoluție, când nu știu dacă exista în vreun magazin ideea de pui de cumpărat. Sau or fi existat, dar probabil că erau pe bază de cartelă sau coada inumană pentru a apuca unul. Tocmai din această cauză și pentru că știa că-i vor veni nepoții flămânzi pe cap și trebuie să taie cocoșii, bunică-mea avea grijă să aibă mereu curtea plină de găini. Cum? Pune mereu cloști pe ouă.
Apa venea din pământ, te spălai cu săpun de casă și-ți făceai treburile în fundul curții
Singura utilitatea pe care o plăteau bunicii mei era curentul, deși asta, mai ales prin ’80, era mai mult luat. Nu aveau cum să trăiască doar cu lampa cu gaz sau cu lanterna pe baterii, așa că umblau la pensie pentru lumină. Plus medicamente și lada cu bere, în cazul bunicului meu.
Aveam și apă curentă, dar nu de la rețeaua publică (asta lipsește la sate și azi), ci de la puțul din mijlocul curții. Bunică-miu folosea o pompă pentru un debit mai mare și de-aici venea și apa de băut, și aia pentru udat grădina de legume și roșiile din solar. Pentru că avea și de-astea, bineînțeles.
Chiar și-așa, nu făceam risipă, că poate seca puțul. Așa că, pentru spălat rufe și chiar pe noi înșine, bunică-mea colecta apă de ploaie în căldări uriași și butoaie, ultimele devenind chiar căzi de ocazie în zilele leneșe de vară. Și-n butoaiele astea/cadă, ghici cu ce ne spălam? Cu săpun făcut tot în casă, bineînțeles!
Nu spun că bunicii noștri au fost înaintea vremurilor și-naintea britanicilor ăstora plini de bani, aș exagera și nu e cazul, doar s-au adaptat unui context. Spun doar că, acum 20-30 de ani, țăranii de la noi trăiau așa, să-i zicem alternativ, de nevoie, pentru că sistemul le propunea foame. Dar îl înțeleg și pe omul modern care vrea să-și ducă viața simplu, ca bătrânii. Când piața îți aduce doar rahaturi care te-mping mai repede la groapă, e de-nțeles să vrei să ieși din mocirla consumeristă. Partea proastă e când dai în cealaltă extremă și crezi că ai descoperit sensul vieții și al traiului.
Vezi mai multe articole despre obiceiurile vieții la țară:
Fotografii care-ți arată că tăierea porcului e mai sfântă decât Crăciunul în România
Am cules vie cu bunicii și-am înțeles de ce românii muncesc la fel de mult pe cât se îmbată
Țăranii români care îmbată berbeci și obligă cai să facă sex sunt magia Internetului
