Articolul a apărut inițial pe Munchies.
Deși Ulaanbaatar, Mongolia, de abia depășește un milion de rezidenți, a devenit cea mai poluată capitală din lume, depășind Beijing și New Delhi, care au de 20 de ori mai mulți locuitori. În decembrie, când temperaturile au ajuns chiar și sub -4 grade, nivelul de poluare al aerului a fost de cinci ori mai ridicat decât în Beijing, oraș cunoscut pentru smog.
Videos by VICE
Asta s-a datorat numărului mare de radiatoare pe cărbune, de care depind cei mai săraci rezidenți ai capitalei.
Publicația New York Times estimează că, în cea mai grea iarnă, o familie mongolă poate arde mai bine de 900 de kilograme de cărbune pe lună. Din moment ce temperatura medie e sub zero grade, timp de șapte luni pe an, situația nu se va ameliora, în ciuda avertizărilor și intervențiilor din partea World Health Organization (WHO). Așa că mulți rezidenți sătui de smog au recurs la metode alternative pentru aer mai curat, cum ar fi „cocktailurile cu oxigen”.
Agence France-Presse raportează că mongolii recurg la băuturi „infuzate cu oxigen” și „ceai pulmonar”. Agenția spune că reclamele pentru băuturile astea, cel mai probabil ineficiente, promit că „un cocktail cu oxigen echivalează cu o plimbare de trei ore printr-o pădure înverzită”. Supermarketurile au scos la ofertă oxigen la conservă, produs pe care-l laudă că poate transforma un pahar obișnuit de suc, într-un cocktail bogat în oxigen.
Între timp, producătorii presupuselor ceaiuri pulmonare, cum e Enkhjin, Ikh Taiga și Dr. Baatar, susțin că produsele lor pot filtra acei agenți poluanți din căile respiratorii ale consumatorilor. „În primul rând, elimină toate toxinele din sânge, apoi transformă toxinele din plămân în mucus și toate plantele din ceai ajută la îmbunătățirea sistemului imunitar”, a spus Baatar Chantsaldulam, directorul executiv al brandului Dr. Baatar.
Deși mongolii optimiști, în special femeile însărcinate, se aprovizionează cu aceste băuturi, World Health Organization este sceptică în privința beneficiilor. „Nu avem dovezi științifice dacă aceste băuturi oferă vreun beneficiu”, a spus Maria Neira, director al departamentului de sănătate publică de la WHO. În schimb, organizația știe că singurul mod de a îmbunătăți sănătatea pulmonare a cetățenilor este reducerea poluării din oraș și expunerea rezidenților la aerul irespirabil.
Din păcate, acest scop devine din ce în ce mai dificil. În ultimii 30 de ani, 20% din întreaga populație a ajuns în Ulaanbaatar, dintre care mulți sunt fermieri relocați, păstori și țărani, care s-au mutat în oraș cu scopul de a munci. Ei sunt prea disperați ca să mai trăiască în deșertul izolat Gobi, dar prea săraci ca să-și permite o locuință, așa că trăiesc în gers, corturi singulare, încălzite cu radiatoare pe cărbune, care pot fi montate și demontate în vreo două ore.
Conform Newsweek, există peste 180 de mii de gers în capitală, iar cărbunele (sau lemnul sau gunoiul care pot fi arse pentru încălzirea din perioada de ger) este responsabil pentru majoritatea poluării din aer. WHO estimează că 80% din poluanții aerului din Ulaanbaatar provin de la radiatoare, în comparație cu 10% de la transport, 6% de la centrale electrice și 4% de la „deșeuri solide”.
The Times raportează că, în ianuarie, prim-ministrul Ukhnaagiin Khurelsukh a anunțat că transportul și consumul de cărbune brut din Ulaanbaatar va fi interzis din aprilie 2019 (lucru care a stârnit îngrijorări în privința unei potențiale crize economice pentru cei care minează, vând și transportă cărbune).
Între timp, Proiectul Clean Air Ulaanbaatar face tot posibilul să ajute, încercând să înlocuiască radiatoarele pe cărbune ale rezidenților gers cu modele mai eficiente și mai ecologice. În același timp, încearcă să convingă guvernul să recurgă la opțiuni accesibile de locuință pentru acest demografic.
„Chiar dacă Ulaanbaatar a cea mai rece capitală din lume, asta nu înseamnă că trebuie să fie și cea mai poluată”, a spus Coralie Gevers, managerul pentru Mongolia de la World Bank. „Îmbunătățirea calității aerului din Ulaanbaatar și reducerea concentrației de poluanți ar putea preveni boli, salva vieți și evita costuri de sănătate enorme.”
Asta e o problemă ce nu poate fi soluționată de cocktailuri cu oxigen la conservă.