Cum arată o ceremonie a druizilor în 2019

Întunericul și frigul care vin odată cu toamna și iarna nu merită sărbătorite, dar iată-mă aici, acasă la druidul Lanon în Val-d’Oise – un sector din nordul Parisului – ca să fac fix asta. Întâlnirile comunității locale de druzi, Bellovaque Grove, se țin acasă la Lanon, iar astăzi, la finalul lui septembrie 2018, membrii s-au adunat să celebreze echinocțiul de toamnă și să-și arate recunoștința pentru anul ce se încheie.

Bellovaque Grove face parte din Alianța Druidică Franceză și din marea Alianță a Druizilor Celți, care unește 12 societăți din jurul lumii. Este recunoscută ca religie în Marea Britanie, dar numărul druizilor practicanți este incert, din moment ce nu există o organizație care să țină evidența acestui gen de comunități.

Lanon nu seamănă deloc cu „Gandalf”, stereotipul druidului. Pensionarul în vârstă de 67 de ani conduce Bellovaque Grove, formată din 12 „camarazi” cu vârste cuprinse între 27 și 67 de ani, cu profesii ce variază de la funcționar public la antrenor personal și vânzător. Când s-au alăturat comunității, fiecare a primit un nume în bretonă – o limbă celtică. De exemplu Imrinn, care înseamnă „unitate de măsură în poezie” și Huel doch’ gescoet care se referă la „forța ciocănitoarei”. Numele lui Lanon înseamnă „purificare sacră” în bretonă.

Parcă sunt la o întrunire de familie. Nevasta lui Lanon, Gwenfea – „zână albă” –, este și ea aici. Este o blondă micuță, zâmbăreață, dar tăcută, care lucrează în imobiliare. Fiul lor, Kelios – „luptător” – este un laborant în vârstă de 43 de ani care, după 15 ani de pregătire, nu a ajuns încă oficial druid, dar în schimb este considerat „profet”.

Kelios nu a fost forțat să intre în societate. „Nu încercăm să convingem pe nimeni”, spune Lanon. „Fiul meu cel mare a decis să nu urmeze tradiția. Este o alegere personală.”

Ca să devii druid, trebuie să studiezi pentru cel puțin zece ani și să ai peste 40 de ani. Din păcate pentru Lanon, mulți aspiranți care-l contactează habar nu au ce implică asta. „Mulți oameni vin la noi cu o percepție absurdă despre filosofia noastră, vor să facă magie”, spune el. „Este aberant.” Viața de druid, clarifică el, este despre meditație, studiul textelor antice și al simbolurilor din povești, legende și mituri.

Totuși, unii membri ajung să aibă anumite deprinderi speciale – de exemplu, să vindece prin plante medicinale, să practice magnetism sau manipularea pietrelor. Rolul unui druid, spune Lanon, este să-i ajute pe alții să descopere ce au deja în interior. „Grădinarii vor ca plantele lor să înflorească la maximum, iar druizii vor același lucru pentru studenții lor”, explică el. Fac asta gratuit, din moment ce e împotriva credințelor lor să ceară bani.

Chiar dacă plouă foarte tare, druizii ies din sufrageria confortabil de caldă a lui Lanon și merg în pădurea din apropiere. În jurul unui stejar, într-un cerc din pietricele, își așază două mese rotunde cu fețe de masă albe. Pe una, rezervată pentru bărbați, sunt castroane de lemn care conțin sare, cărbune, apă și bețișoare parfumate – o reprezentare a celor patru elemente – și pâine, un simbol al comuniunii. Pe masa femeilor sunt lumânări și un mic tuci, simboluri ale continuității vieții. Unii poartă o saie – o tunică lungă din bumbac alb – pe deasupra hainelor.

Ceremonia începe cu purificarea spațiului ritualic. Druida Sira Lucna ia de cap mascota grupului – un dragon din lemn decorat cu panglici verzi, mov și albastre. Apoi fiecare o ține pe rând, în timp ce intră în cerc și se plimbă cu ea de mai multe ori.

De acolo, fiecare membru se așază într-o poziție predeterminată. Lanon, Gwenfea și Kelios scot dintr-o valiză ordinul ceremonial și rugăciuni, apoi continuă ritualul: invocă elementele, aduc un omagiu pentru cei decedați și fac litanii – toate astea punctate ocazional de o gură de tonic dintr-un corn.

Ploaia torențială și frigul nu par să deranjeze pe nimeni.

Kelios are o cerință: vrea să devină druid oficial. Pe rând, abordează fiecare membru ca să le ceară permisiunea. Toată lumea este de acord, indicând asta prin atingerea degetului lui cu ale lor. Devenit druid, Kelios este ales simbolic să fie „căpetenia clanului” preț de un an și este încoronat cu frunze de stejar.

Apoi, toată lumea își așază simbolurile anului trecut – o ghindă și o frunză – în tuci ca să ia foc, simbolizând ciclul renașterii. Se împarte pâinea, iar resturile sunt așezate la baza stejarului ca ofrandă pentru decedați. Apoi grupul se unește, tot în cerc, cu brațele încrucișate și ochii închiși, într-o rugăciune de câteva minute.

Lanon anunță finalul ritualului. Înainte să plece, Sira Lucna ridică din nou mascota și toată lumea o urmează în jurul cercului într-o contemplare silențioasă. Toată lumea se pupă și-și urează de bine unul altuia, înainte să plece la Lanon acasă.

„Bineînțeles că tradiția pe care o practicau străbunii nu seamănă deloc cu ce facem noi astăzi”, îmi spune Lanon. Acum, zice el, totul este legat de energia naturii. Nu judecăm pe nimeni aici și totul trebuie respectat în mod egal – femeile, bărbații, plantele, animalele și pietrele.

Fă scroll ca să vezi mai multe fotografii de la ceremonie.

Articolul a apărut inițial pe VICE France .