Am vorbit cu un medic român despre circumcizie și când trebuie făcută

Se întâmplă niște lucruri ciudate pe forumurile și grupurile de părinți. Acum, eu n-aveam de unde să știu asta, dar mi-au spus niște oameni care chiar trebuie să stea pe acele forumuri, fiind – cum să spun – părinți. Se discută despre circumcizie (doar cea masculină, din fericire), văzută de unii drept o soluție timpurie pentru eventualele probleme de igienă ale nefericitului beneficiar.

„Mămici, ce parere aveți despre circumcizia la băieți (nou născuți)? Voi ați făcut asta la bebelușii voștri? Ce sfaturi îmi dați? Mulțumesc frumos!”, întreabă o mămică pe unul dintre aceste forumuri și primește răspunsuri care de care mai contradictorii.

Operația, ireversibilă fiind, e făcută la vârste prea fragede ca titularul să poată protesta altfel decât prin urlete. Cam ca botezul.

N-am adus degeaba botezul în discuție pentru că, la fel ca scufundarea fără consimțământ într-un cazan cu apă rece, circumcizia e un ritual cu evidente origini religioase. Evreii, care urmează Vechiul Testament, și musulmanii, care au împrumutat destule din religia lor de la primii, sunt printre cei care practică circumcizia la copii.

„Tăierea împrejur” nu e practicată și de creștinii ortodocși și catolici, pentru că, dacă am înțeles bine de pe site-urile religioase, ne-a scutit Iisus de asta. În cazul creștinilor, „tăierea împrejur” funcționează, cumva, doar la nivel spiritual, nu-i nevoie de dovezi fizice.

Cert e că atât de clară era separarea aceasta religioasă, cel puțin în Europa, încât, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, germanii îi controlau pe bărbații din țările ocupate, în special în Estul Europei, pentru a vedea dacă sunt circumciși sau nu și pentru a-i prinde astfel pe evrei.

Mishka Zaslavsky, unicul supraviețuitor al masacrului de la Odessa, comis de armata română în 1941, și protagonistul documentarului lui Florin Iepan, povestea într-un interviu pentru Ynetnews că, după ce-a scăpat de masacru, faptul că tatăl a refuzat să-l circumcidă l-a ținut în viață pe perioada războiului: „De fiecare dată când cineva bănuia că sunt evreu, îi arătam cartea de identitate naturală care mi-a fost lăsată pe corp datorită tatălui meu. Așa am supraviețuit”.

În Marea Britanie și SUA, deși țări creștine, circumcizia a început să fie practicată abia în partea a doua a secolului al XIX-lea, din motive diferite. Unor doctori le răsărise o idee bizară: credeau că ar putea reduce masturbarea, un flagel care, se știe, duce la orbire sau ceva de genul. Procedura s-a răspândit destul de rapid și, dacă britanicii au renunțat, continentul nord american a continuat s-o practice.

La ora actuală, undeva între 35 și 40 la sută dintre bărbații din lume sunt circumciși. Nu știm procentul din România, fiindcă nu există o statistică. „Avem probleme mult mai arzătoare în sistemul de sănătate la momentul actual. Balanța înclină în favoarea bărbaților români care se operează din motive tehnice și nu estetice”, spune doctorul Gutue.

Dilemele mămicilor de pe forumuri nu-s de natură religioasă, ci mai degrabă medicală. Cumva, li se pare că e mai igienic așa și evită cine știe ce infecții și pe termen scurt, și pe termen lung. Medicii susțin că bărbații circumciși au risc mai scăzut cu 60 la sută de cancer penian și infecție cu virusul HIV, pentru că odată cu eliminarea prepuțului, se elimină anumite celule prin care acesta intră în organism.

Există, desigur, situații de natură medicală care pot duce la necesitatea circumciziei, dar aceasta ține de recomandarea medicului. Cea mai răspândită e fimoza. „Aceasta, în esență, constă în pierderea proprietăților elastice ale pielii/prepuțului și la menținerea dificilă a igienei locale (ducând la infecții localizate ale glandului penian, numite balanite), dar și a unui disconfort crescut în timpul actului sexual”, explică medicul Ștefan Gutue. „În cazul din urmă, prepuțul se retractă în timpul erecției, dar fiind strâns, sugrumă practic glandul/capul penisului și erecția este dureroasă, iar în unele cazuri duce la pierderea acesteia.” Genul de problemă care e descoperită mai târziu, spre pubertate.

Cu toate astea, conform grupurilor de mame, mulți medici se grăbesc să pună diagnostic de fimoză și aplică tratament, deși nu e cazul. „La trei ani, prepuțul începe procesul de separare de glandul penian și se termină în jurul vârstei de cinci ani. Dacă după această vârsta decalotarea este dificilă, atunci circumcizia ar trebui luată în calcul", spune urologul Ștefan Gutue. „Desigur, dacă băiețelul nu suferă până atunci de infecții repetate cauzate de igiena precară, cauzată la rândul ei de fimoză."

Alte avantaje, pe lângă eliminarea fimozei, ar fi, conform doctorului Gutue: „un act sexual confortabil, lipsit de amenințarea prepuțului dureros sau care strangulează glandul penian, lipsa infecțiilor frecvente ale prepuțului (postite) sau ale glandului penian (balanite)”.

Dacă citești cu atenție, cea mai mare parte a avantajelor nu se aplică la copii mici, o altă dovadă că ar trebui să fie lăsați ei să hotărască dacă și când apelează la această procedură. „Un dezavantaj ar putea consta într-o reducere a sensibilității penisului în zona ventrală, mai exact unde se află localizat frenul sau ața, cum mai este denumit popular”, spune doctorul Gutue.

Există și aspectul strict estetic al circumciziei, care poate merge în ambele direcții, după preferințe. Și în cazul acesta, se aplică, din nou, la cei care și-au început viața sexuală. „Forumurile sunt pline de păreri pe tema asta”, spune doctorul Gutue, „fie că doamnele preferă un penis circumcis în locului unuia obișnuit, fie că în urmă circumciziei penisul pare mai mare cu unul, doi centimetri. Toate acestea țin mai degrabă de percepția fiecărui individ asupra sa și de încrederea în sine. Îmi pare rău să dezamăgesc entuziaștii, dar mărimea penisului nu se modifică în urmă circumciziei.”