Am vorbit cu artiștii străini care vin să deseneze pe zidurile monstruoase ale Bucureștiului

În timp ce Gabriela Firea dezvelește statuia de 1,8 milioane de euro a Prințului Rainier al III-lea de Monaco, undeva în Parcul Circului, și își premiază bucureștenii cu balcoane mai mult sau mai puțin frumoase, niște alți cetățeni chiar fac ceva cool și util pentru București, în celebrul cartier Pantelimon. Mai exact, oamenii de la Make a Point, despre care ți-am povestit aici, încearcă să regenereze spațiul industrial din zonă și să le ofere o alternativă culturală vecinilor de cartier. Știi tu, unii oameni, din plictiseală, o dau pe alcool, păcănele și ceva pseudomeșterit la Dacia aia ruginită nemișcată din același loc de parcare dintre blocuri. Dar, în 2017, viața ta de cartier chiar merită mai mult d-atât.

Așa că, dacă te saturi de Control după marți seara, vineri ai putea să dai o tură prin Pantelimon, că încep și „Zilele Uriași de Pantelimon", cu muzică funky, tot felul de evenimente și concursul cu desene făcute de artiști autohtoni și internaționali pe clădirile fostei fabrici Postăvăria Română. Partea asta e cea mai cool. Te urci în Turnul de Artă (fostul turn de apă) și o să vezi cum se poate transforma o zonă industrială într-una artistico-socială. Mi se pare că Gabi Firea ar trebui să ia niște notițe și să încerce să privească nu cerul, ci cartierele.

Cum relația mea cu Pantelimonul este una de lungă durată, am urcat acum câteva zile pe unul dintre acoperișurile pe care au desenat doi artiști francezi, Ella și Pitr, și-am stat de vorbă sub un apus care te proiecta direct într-un film englezesc punk.

Ella (33 de ani) și Pitr (36 de ani) sunt din orașul francez Saint-Étienne și fac artă stradală de vreo zece ani. Au început din propriul oraș, apoi s-au extins peste tot prin Franța și, în ultimii ani, desenele lor acoperă pereți de peste tot din lume.

În 2015, oamenii ăștia au făcut cel mai mare mural din lume, la un festival de arte stradale din Norvegia. Acum au venit la București și-au desenat pe acoperișurile fabricii un gigant pe care l-au descris ca fiind o posibilă metaforă a comunismului. E aproape imposibil să-l cuprinzi integral cu privirea, fiindcă se întinde pe 7000 de metri pătrați, dar Pitr a manevrat o dronă care-a făcut fotografii din care să vezi ce nebunie găzduiește Pantelimonul. Fotografiile vor fi expuse, însă, vineri, pe 13 octombrie, atunci când vine și Martha Cooper (72 de ani), fotografă care de 40 de ani pozează street art-ul de peste tot din lume.

Citește și: Artistul italian care vrea să scoată comunismul din Pantelimon și pe tine din centru

Au lucrat timp de patru zile, câte opt ore pe zi, ca să termine desenul la timp, înainte de a pleca spre Japonia. Au avut și ajutoare, așa că mai mulți artiști români au pictat acoperișul cot la cot cu ei. Eu i-am prins fix în ultima zi, terminaseră, și-acum beau o bere românească sus pe bloc. Am stat puțin de vorbă despre București, comunism și banii din artă.

VICE: E prima dată când veniți în România. Cum vi s-a părut orașul?
Pitr: Am lucrat foarte mult, n-am făcut decât să mergem de aici la hotel și înapoi. Dar ne-a plăcut destul de mult, pentru că are ziduri frumoase. E un lucru bun pentru noi (râde). În Franța, toți pereții sunt destul de curați și când faci un desen pe ei, fiindcă sunt prea curați și fără nicio istorie, e mai ciudat. Aici, fiind beton vechi, poți să faci un desen, să lucrezi cu istoria zidului și a străzilor.

Deci, comunismul a dat măcar ceva bun: pereții ăștia?
Ella: E un pic exotic pentru noi. N-am apucat să vedem clădirile alea vechi ale Micului Paris, dar noi suntem mai impresionați de blocurile gri și de pereții pe care poți desena fără probleme.

Ce vă inspiră, în afară de pereți?
Ella: Viața de zi cu zi, uneori vedem pe cineva pe stradă și simțim că persoana asta ar putea fi un bun personaj pentru noi. Sunt lucrurile comune care ne inspiră.

Am văzut că desenați de obicei oameni. Ăsta e stilul prin care ați devenit cunoscuți?
Ne place să-i facem vizibili pe oamenii pe care de obicei societatea nu vrea să-i vadă, pentru că sunt prea urâți, prea mici, prea grași. Nouă ne place să le dăm un loc în societate și d-asta îi alegem pe oamenii ăștia mai puțin fresh.

E mai degrabă o inspirație de stânga, socialistă, de a privi lucrurile, nu?
Poate pentru că ne place să facem ceva care să le atragă atenția oamenilor, să nască niște sentimente în ei, nu să rămână indiferenți. Vrem să-i „rănim" puțin pe oameni, nu vrem să fim prea soft, ci să-i facem să gândească, să se conecteze cu aceste personaje.

Se mai traduce arta stradală ca vandalism?
Noi desenăm peste tot, pe pereți, pe acoperișuri, pe pânze, pe cărți. Nu cred că se mai gândește nimeni la vandalism, poate oamenii cu mentalități învechite. De fapt, astăzi este foarte eficient să faci artă stradală, în Franța sunt tot mai mulți oameni care fac asta.

Ați avut vreodată probleme cu poliția?
Pitr: Uneori, dar nimic foarte grav, am plătit niște amenzi, dar n-am intrat niciodată în închisoare pentru asta. Plus că noi desenăm pe timpul zilei, uneori purtăm și veste d-alea de muncitori în stradă, așa că suntem foarte vizibili și ne integrăm în fluxul orașului.

V-a oprit cineva vreodată, în timp ce desenați, să vă spună ceva nașpa?
Ella: Am avut cazuri în care oamenii erau nervoși, alte cazuri când erau fericiți. Am avut chiar o experiență și aici, când am pus un poster în spatele acestei clădiri, chiar înainte să vii tu, și era un bărbat beat acolo care a început să se plângă de poster și să țipe la mine. Credea că e o reclamă.

Cum faceți bani din asta?
Lucrăm cu galerii din Franța. Desenăm, dar pe suport clasic, și suntem prezenți în galerii de artă contemporană. De exemplu, acum vindem alături de Invader (artistul care a împânzit Parisul cu artă de tipul Space Invaders), de artiști din Rusia și China. Alteori, primim invitații de la diverse instituții care ne cheamă să le pictăm un perete, un acoperiș, să le facem poze etc.

Faceți și artă politică, un fel de satiră, sau vă concentrați mai mult pe zona socială?
Cel mai recent uriaș l-am făcut în iulie și l-am desenat pe un zid de la un pasaj de apă: un refugiat înalt de 47 de metri - poate că asta e cel mai puternic desen politic. În multe există un înțeles politic, dar vrem să-i lăsăm pe oameni să interpreteze lucrurile după cum cred ei.