FYI.

This story is over 5 years old.

locuinte

Trei tipuri de case pe care le poți cumpăra în România cu mai puțin de 20 000 de euro

În primul rând, vrei casă. Apoi, vrei una care să ți se potrivească. Dacă nu ești genul care visează la penthouse, atunci construcțiile astea ar putea fi pentru tine.
eco tiny house casa
O casă pe care o poți transporta oriunde poate fi un vis și o eliberare. Imagine via Eco Tiny House

Te poate lua amețeala de la sumele locuințelor din România. Zeci și zeci de mii de euro, chirii în sute de euro și credite pe cel puțin 20 de ani. Sincer, orice demers de cumpărare a unei locuințe mi se pare în sine unul extrem de curajos și încărcat cu o încredere incredibilă în viitorul nu foarte îndepărtat. Chiar și așa, mai ieftin nu întoarce prea mult, poate o garsonieră minusculă și aproape dezafectată, într-un bloc deja cocoșat de vremuri.

Publicitate

Ce-am încercat eu n-a fost să găsesc pe cineva care poate construi un palat cu 20 000 de euro. Din contră. Am căutat alternative în care să locuiești și să trăiești, dar, mai important, să nu fii extrem de descoperit în fața unei crize economice.

Când vorbesc despre case alternative mă refer, în general, despre case de vacanță, locuințele pe care să le ridici pe terenul ăla moștenit de la bunica într-un sat uitat de lume. Ideea este că există și soluții la căsoaiele alea monstruoase din cărămidă pe care le vezi în cartierele de case din orașe sau din comunele mai răsărite, unele care să nu te falimenteze o dată cu construirea și a doua oară cu întreținerea. Se poate construi și altfel, din prefabricate și fără fundație, repede și ieftin, fără ca asta să însemne că folosești materiale de trei lei.

Casa din containere | sub 12 000 de euro

1554628506539-casa-container

O idee de cum îți poți face palat din containere. Imagine de Angel Schatz via Flickr

Asta e o casă care se poate construi rapid (în cam o lună, dacă nu și mai puțin), e trainică și, mai ales, ieftină. Și cel mai mișto lucru legat de o astfel de casă e că poți să-ți ridici o locuință de genul ăsta doar cu o autorizație de amplasare container, pentru care nu îți trebuie atâtea avize. Iar dacă ai un buget de 20 000 de euro (de la care am pornit), te poți lăfăi lejer.

O firmă din România, singura pe care am găsit-o, îți poate face o casă din containere la prețul de 11 990, pentru suprafața de 30 de metri pătrați. La 23 990 de euro dublezi deja suprafața. Sună bine, dacă compari cu ce găsești pe piața imobiliară din București, să zicem, la aceiași bani. Bine, dacă ești dispus să dai mai mult, și ei sunt dispuși să-ți construiască mai mult, chiar și o casă de 500 mp, cu trei sa patru etaje. Un mic bloc din containere, cum ar veni.

Publicitate

De ce ai vrea o astfel de casă? Avantaje ar fi că poți să o amplasezi pe orice teren, poți s-o muți când ai chef și unde ai chef și poți să locuiești, așa, independent energetic. În prețul de mai sus al casei, constructorul promite că-ți livrează și finisajele, adică parchetul, gresia, faianța, baia complet utilată, geamurile termopan, calorifere electrice de perete și acoperișul din țiglă metalică mată. Producătorul mi-a spus că n-are doar clienți care vor case de vacanță din containere maritime. În cea mai mare parte, cei care ajung la el optează pentru case de locuit permanent, pe toată perioada anului. Asta pentru că, deși n-ai zice, casele din containere maritime sunt foarte bine izolate, ventilate și rezistă atât la ierni geroase, cât și la veri caniculare.

În plus, o casă ca asta, când este predată clientului, nu mai are elemente vizibile care să te ducă cu gândul la containerul maritim inițial. Asta dacă nu ai tu alte gusturi și, de fapt, îți place o fațadă de container, cum alții țin ziduri în care se vede cărămida.

Casa din lut | la circa 18 000 de euro

1554628316243-izolatie-paie

Izolația cu baloți de paie. Imagine via „Am vorbit cu românii care proiectează case moderne în stil vechi ca în satele bunicilor”

Dacă ai prins cel puțin o vizită undeva la țară, ai remarcat că majoritatea caselor sunt la fel. Cei mai înstăriți au din cărămidă și beton, cei mai mulți au din pământ prelucrat sub diverse forme, cel mai des din chiripici. Casele „din pământ” de acum sunt construite și gândite după normele și pretențiile zilelor noastre. O casă ecologică, dar confortabilă.

Publicitate

Németh János, președintele Asociației Coliba Verde din Târgu Mureș, și promotor al construcțiilor din lut, stuf, baloți de paie și alte materiale naturale mi-a explicat care-i treaba cu ele. Secretul, conform acestuia, e să pui materialul adecvat în locul potrivit. Astfel, la fundație trebuie folosite materiale care nu lasă umezeala din pământ să ajungă în pereți (piatră) și sunt necesari pereți buni, termoizolați, unde sunt folosiți baloți de paie, stuf, lână de oaie. Apoi, în casă se folosește material care acumulează căldură (pământ, lemn), iar deasupra un acoperiș care să ferească locuitorii de arșiță și ploaie (țiglă, șită sau draniță, stuf).

O astfel de construcție durează și puțin, circa patru – cinci luni pentru 100 de metri pătrați, și este mai ieftină decât o construcție din beton și BCA. Prețul unei case din lut poate varia între 180 și 450 euro / mp, ceea ce înseamnă că, dacă reduci la minimum costurile și pretențiile și pui umărul chiar tu la construirea ei, poți avea o locuință ecologică de 100 mp la un preț de circa 18 000 de euro.

Casa pe roți | de la 19 900 euro

1554628263943-casa-mica

Imagine din partea Eco Tiny House

Probabil că ești printre acei oameni care ar vrea să aibă în fața blocului o autorulotă în care să se urce în weekend și să trăiască două zile oriunde altundeva. Dar cum ar fi dacă ai locui mereu în așa ceva? Ei bine, casele mobile sunt alte construcții care fac furori printre românii sătui de betoane scumpe și de o viață trăită în același loc.

Cei de la Eco Tiny House, o firmă din Miercurea-Ciuc care construiește case mobile ecologice și fancy, mi-au spus că prețurile variază în funcție de ce utilități vrei. Dar cea mai ieftină casă pe roți, una care nu este utilată, doar semi-finisată, și cu o lungime de 5,5 metri, pornește de la 19 900 euro fără TVA.

În funcție de buget, producătorul propune case între 22 000 și 35 000 de euro, iar compartimentarea depinde foarte mult de preferințele tale, întrucât fiecare casă e personalizată. Firesc, chiar dacă e vorba de-o casă mică, dormitorul, bucătăria, baia și sufrageria sunt foarte bine delimitate. Cât despre materiale, acest producător folosește foarte mult lemn pentru lambriu, podea, cadrul ferestrelor și uși. Izolația o face cu cânepă și produse care sunt cât mai puțin tratate cu substanțe toxice.

Editor: Răzvan Băltăretu