Muzică

Oameni care au fost acum 50 de ani la Woodstock mi-au spus cât de nebun a fost festivalul ăsta

woodstock 1969

Articolul a apărut inițial în Noisey

E greu de crezut că baby boomerii au fost cândva parte dintr-o contracultură care a definit anii 60 și au participat activ la libertatea sexuală și experimentarea de diverse substanțe împotriva cărora au militat apoi mai târziu în viață. Și dacă e un eveniment care reprezintă chintesența trecutului hippie al acestei generații, acela e Woodstock, festivalul de trei zile din munții Catskill care a reușit să adune 400 000 dintre ei la un loc în 1969.

Videos by VICE

Woodstock va avea mereu un loc special în istoria noastră culturală, iar acum industria festivalurilor este una care valorează triliarde de dolari, deci nu e de mirare că administratorii au încercat să recreeze o parte din magia acelui weekend de vreo câteva ori în toți anii aceștia. Acum că fiasco-ul de PR al Woodstock din 99

e aproape uitat, iar milenialii obosiți de atâtea festivaluri s-au plictisit să tot vadă aceiași artiști pe postere, organizatorii se dau peste cap să creeze ceva epic pentru aniversarea de 50 de ani a festivalului.

Plin de nume legendare precum John Fogerty, dar și de artiști contemporani ca Jay-Z, lista celor care vor face spectacol la ediția din 16 – 18 august 2019 a fost anunțată și întâmpinată cu reacții mixte. Oare poate o listă de artiști clar selectați cu atenție pentru a fi atrăgători și pentru grupul Coachella și pentru cel Oldchella să fie într-adevăr tentantă pentru ambele generații?

Pentru a putea să estimăm mai bine forța de atracție a ediției aniversare Woodstock 50, am stat de vorbă cu baby boomeri care au participat la weekendul original din 1969. Au fost bucuroși să-și spună opinia, să ne spună cum își imaginează că se vor compara cele două weekenduri, și dacă această mică excursie nostalgică e ceva ce i-ar interesa sau nu.

https://www.instagram.com/p/BvNViS_h6gC/

„N-am idee cine sunt majoritatea acestor artiști, ca să fiu sinceră. Am văzut că Melanie va fi acolo. Vin și The Dead deși ei n-au fost la cel original. Country Joe vine, dar fără Fish. Ăsta e făcut să atragă altă generație.”

„Facilitățile vor fi probabil mai bune [la Woodstock 50]. Sper să fie suficienți medici pentru puști. La festivalul original, mergeam șchiopătând și știam că am ceva în picior așa că am mers la cortul medical și mi-au scos un spin care deja făcuse abces.”

„Probabil și mâncarea va fi mai bună. N-a fost suficientă mâncare la cel original. Joan Baez a adus o chestie cu blue cheese pentru culise și nimeni n-a mâncat, așa că atunci când a venit pe scenă pur și simplu a aruncat-o spre public și toată lumea a început să se bată pe bucățele, așa de foame le era.”

„Nu știu dacă vând bilete VIP la ăsta. Oamenii pe care îi știu eu ar vrea să vină cu o rulotă și să aibă o experiență mai de lux. N-am chef să stau trei zile în noroi. Nu mersi.”

Lois Weiss, New York, NY

„Sunt un pic impresionat. Dacă citesc lista cu atenție, sunt doar câteva nume pe care le recunosc de pe vremea mea. Avem Santana, Robert Plant, Fogerty, Melanie. Artiști mai tineri? După cum ziceam, sunt foarte versat în muzică. Ascult Spotify tot timpul. Killers, Lumineers, știu multe din trupele astea. Maggie Rogers, îmi place. Mai sunt Portugal the Man, Gary Clark Jr. – îl iubesc. Iar în ziua a treia, cine nu-i știe pe Jay-Z, Imaginary Dragons [sic] și pe Halsey? Din nou, ăștia sunt oameni pe care-i ascult. Îmi plac feluri foarte diferite de muzică. Unii dintre ei – Larkin Poe, asta nu știu ce este.”

„Ca să fiu sincer, despre mersul la concerte… mereu sunt și altercații. Era alcool acolo [la Woodstock-ul original] și aveam doar 16 ani. Am experimentat cu iarbă și toate celelalte. Nu zic că eram un înger, dar ăsta a fost maximul, nu am mers mai departe de atât cu drogurile. Însă oamenii pur și simplu își pasează toate astea la concerte. Dar dacă mi-ai da acum trei bilete gratuite, nu m-aș duce. Mi-ar fi mai frică de cum sunt puștii acum. Dacă te uiți la cineva într-un mod greșit, gata, vor să se ia la bătaie cu tine.”

„A fost o experiență a naibii de mișto, totuși, și sper ca alți oameni să aibă și ei șansa să trăiască asta.”

Chuck Iasillo, West Chester, NY.

woodstock 1969
Fotografie folosită cu permisiunea lui Arthur Edelmann

„Pe măsură ce mă uit la numele astea, normal că sunt unele gen Miley Cyrus și așa mai departe care sunt notorii acum. Dar cu numele mai vechi, mă gândesc: «Wow, o să fie acolo? Încă mai cântă? Habar n-am avut.» Country Joe și Canned Heat erau acolo. Însă sunt și mulți oameni aici pe care nu-i știu. E foarte drăguț că sunt mulți oameni aici care fac parte din generația asta veche, dar și oameni noi, pentru că muzica s-a schimbat mult în 50 ani, clar.”

„O mare parte din distracția de la genul ăsta de festival e că o să ajungi să vezi și mulți oameni pe care nu-i știi. Să zicem că mergi să-l vezi pe David Crosby cu banda, dar ajungi să stai să vezi și trupa de după, Dawes sau Edward Sharpe and the Magnetic Zeroes. Am așa un sentiment că dacă iubești muzica, o să iubești și câte ceva din cealaltă muzică.”

„Generația noastră, generația baby boomers, eram foarte mulți, și a fost prima dată când am venit aproape toți să participăm la ceva, deci a fost o surpriză. Nimeni nu știa la ce să se aștepte. Îmi amintesc cum stăteam în mașină, privind peste toată mulțimea și ce copleșitor a fost când s-a aprins radioul și a venit un anunț că «Woodstock a fost temporar declarat al doilea cel mai mare oraș din stat și este clasificat ca zonă de dezastru.» E greu pentru mine să-mi imaginez că s-ar putea întâmpla din nou, să ai atât de mulți oameni care să stea cu cortul undeva.”

„Sunt sigur că noul festival va avea facilități pe care noi nu le-am avut, mai ales pe igienă și sănătate. Erau cam la pământ atunci. După două sau trei zile începeam să avem nevoie de un duș, așa că am întrebat în stânga și-n dreapta de duș și cineva mi-a zis: «nu, nu este niciun duș, dar e un lac aici și poți să faci baie în pielea goală.» Și mergem noi la lacul ăsta și, atât o să spun, vreau să am acest lac în raiul meu. Nu mai văzusem niciodată atâtea femei dezbrăcate și nici n-o să mai văd așa multe vreodată.”

„Nu cred că se mai împart droguri astăzi la nivelul la care se împărțeau atunci. Țin minte cum stăteam într-un autobuz de școală cu jumate din scaune lipsă și saltele în spate și trece un tip prin el citindu-și meniul: mescalină, LSD și orice mai era pe-acolo. Și aia a fost prima dată când am avut un trip. M-am gândit hai să fiu șmecher și să iau orice-ar fi.”

Arthur Edelmann, Eugere, Oregon

woodstock
Imagine folosită cu permisiunea lui Arthur Edelmann

„O colecție impresionantă de artiști, deși trebuie să recunosc că nu-i știu chiar pe toți. Se pare că organizatorii au încercat să mulțumească o varietate mare demografică.

Mi se pare că e important să asculți muzică live, nu doar de pe net, și de aceea eu unul sunt pentru performanța artistică și pentru suportul oferit de audiență prin participare.

Când a avut loc primul Woodstock, era un timp și spațiu care efectiv exploda din punct de vedere muzical. Nu cred că mai poate fi replicat și cred că onorăm acel moment prin faptul că nici nu încercăm să-l replicăm, ci doar ne gândim la magia pe care a produs-o și apoi îi susținem pe artiștii care au ceva de spus despre viețile și vremurile noastre.

Așadar, nu voi merge la aniversarea de 50 de ani a Woodstock, dar mă gândesc cu mare afecțiune la momentul când am participat la cel original, când eram această fată de 14 ani din Canada, ajunsă accidental la The Farm, rătăcind pe acolo de una singură, dar simțindu-mă în perfectă siguranță în îmbrățișarea muzicii și a oamenilor care iubeau atât de mult viața și speranța că lumea este pregătită pentru schimbare.”

Brenda Stevenson, Village of Sturgeon Point, Ontario

woodstock
Imagine folosită cu permisiunea lui Jeanne Bertsch (la dreapta)

„Nu-i știu pe nici unii din tipii ăștia și eu chiar sunt genul de om cu muzica mereu pornită. Portugal – uite unul. Janelle Monae, o iubesc. Mulți dintre oamenii ăștia sunt rapperi, nu? La primul concert cunoșteam absolut fiecare trupă. Îi iubeam pe toți. La ăsta nu cred că știu nici pe jumate dintre ei. Am 71 de ani acum. Ăștia nu sunt oamenii mei.”

„Am mers la primul pentru că eram hippie. Eram o persoană care mergea prin țară cu autobuzul. Mergeam cu Wavy Gravy și cei de la Hog Farm. Văd că ăsta e programat deja pentru august, dar eu la primul m-am combinat pentru mers cu Wavy și cei de la Merry Pranksters ceva gen două zile înainte.”

„Dacă aș merge, ar fi pentru prima zi. În a doua zi, cântă The Dead, iar o vreme am trăit cu The Grateful Dead și nu eram mare fan. Oricum s-au dus toți. Am fost toți pe la cortul de supradoze pentru o vreme. Toți am făcut supradoze. Nu-mi amintesc multe de la primul, dar țin minte că era magic. Ăsta nu pare magic pentru mine. Pare prea planificat. Îmi amintește de Coachella, iar Woodstock nu era așa.”

Jeanne Bertsch, Los Angeles, CA

https://www.facebook.com/viceromania/