Tecnología

Pisica ta crede că ești maică-sa

pisica

E o întrebare destul de întâlnită la mine acasă și sunt sigur că și în altele în care trăiesc animale: după ce una dintre pisici face ceva adorabil, ori eu ori partenera mea zice cu voce tare, „Oare crede că suntem părinții ei?”.

E o întrebare la care prietenele noastre feline nu pot răspunde din cauza limitelor comunicării interspecii, însă s-ar putea să-și exprime afecțiunea prin lins sau frecat de picioare. Un studiu nou publicat pe 23 septembrie în Current Biology a venit cu câteva lămuriri promițătoare. Conform cercetătorilor de la Universitatea Oregon, pisicile afișează stiluri de atașament care-s similare cu cele ale câinilor și bebelușilor.

Videos by VICE

Asta înseamnă că pisicile, deși sunt reprezentate ca niște creaturi fundamental neinteresate și imprevizibile, pot forma o relație unică și strânsă cu stăpânii lor.

După cum e explicat în studiu, cercetătorii au aplicat un test de atașament care se folosește de regulă pe primate și câini, și l-au combinat cu mai multe stiluri de afecțiune de la bebeluși. La el au participat 70 de pisicuțe care au fost puse pentru două minute într-o cameră cu îngrijitorul lor, ca apoi să fie lăsate singure pentru alte două minute și-n cele din urmă să fie reunite cu el. Cercetătorii au analizat comportamentul pisicuțelor și l-au separat în stiluri de atașament care se regăsesc la bebeluși și câini: securizant, ambivalent, evitant și dezorganizat.

Studiul a scos la iveală că peste 60% din pisicuțe au afișat un stil de atașament securizant, ceea ce înseamnă că erau neliniștite când îngrijitorul părăsea camera, dar prezentau o combinație echilibrată de atașament și explorare când se întorcea la ele. În jur de 30% din mâțe au avut un comportament nesigur, ceea ce înseamnă că au rămas neliniștite și în momentul reîntâlnirii și au afișat fie contact excesiv, evitare fie dezorganizare. Conform studiului, ruptura dintre stilurile de atașament securizant și nesigur e similară cu cea găsită la copii.

Descoperirile astea au rămas relativ constante și după o completare a testului la două luni distanță, chiar și la pisicile adulte, când experimentul a fost făcut cu 38 de feline mai mari de un an.

Conform studiului, câinii s-au ales cu mai mult interes în cercetări decât pisicile, d-aia s-ar putea să le subestimăm. Deși studiile astea ar trebui luate cu puțin scepticism, voi spune încă o dată: pisicile sunt mișto, iar știința începe să arate asta.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

https://business.facebook.com/viceromania/