Grădina ascunsă din București unde găsești ce mâncau românii pe vremea lui Ștefan cel Mare

Undeva prin Grozăvești, într-un colț mai ascuns al grădinii botanice, o să dai peste Grădina Istorică. Un loc de care probabil nu ai mai auzit până acum, cu atât mai puțin să fi trecut pe acolo. Început cu câțiva ani în urmă, abandonat și reînceput, micul proiect încearcă să strângă cât mai mulți voluntari la final de săptămână ca să meargă înainte. 

Proiectul a fost pus la cale în 2017 și implementat de Alina Adăscăliței, Petronela Comănescu, Andreea Machidon și Mona Petre. Inițial, a fost susținut de Fondul pentru Patrimoniu București și finanțat de o companie privată. Dintr-o pârloagă semi abandonată de la marginea Grădinii Botanice, au transformat locul într-o grădină de legume și plante și au adunat o comunitate în jurul ei. 

Dar de ce „istorică”?

Aici o să găsești doar legumele pe care românii le plantau și mâncau înainte de „invazia” legumelor din Lumea Nouă, adică cele două Americi și Australia. Asta înseamnă, de exemplu, că n-o să vezi cartofi, porumb sau roșii.

Da, știu că-ți sună tradițional și mulți poate chiar cred că Ștefan cel Mare mânca roșii cu cartofi prăjiți, însă prin partea asta de Europă nici nu se auzise de așa ceva până prin secolul 17. Nu au plantat doar legume, ci și tot felul de plante și ce ai putea numi generic condimente. 

Practic, Grădina Istorică e un loc unde se întâlnesc biologia, istoria, antropologia, gastronomia și artele. Mona Petre, una din fondatoare și autoarea cărții „Ierburi Uitate”, spune că după ce a început să se documenteze în legătură cu originea plantelor, a descoperit că acestea nu aparțin unui teritoriu anume.

„Sunt lucruri pe care oamenii le spun pentru că nu le-au găsit în alte bucătării. Dar așa cum noi am folosit plante și nu le mai folosim, există bucătării care au încetat să le mai folosească. De exemplu, leușteanul o să-l găsești rar în bucătăria englezească. Dar de fapt leușteanul apare în bucătăria englezească medievală foarte des pomenit. Doar că la un moment dat n-a mai fost printre preferatele lor, la noi s-a păstrat”, spune Mona.

Pentru că ingredientele se schimbă, și gusturile se schimbă. Am aflat, de exemplu, că pe vremea Brâncovenilor, în rândul boierilor, erau la modă niște gusturi complet diferite față de ce ai considera azi delicios: scorțișoară și zahăr în orice fel de mâncare, de exemplu, ca simbol al statutului. 

Moșmon, baraboi, coroambe sau flori de limba-mielului sunt doar câteva din lucrurile pe care nu le-am gustat vreodată, dar care s-au plantat în urmă cu câțiva ani în Grădina Istorică. 

Scopul proiectului nu a fost însă de a crea o grădină de experimentat pentru o mică nișă de oameni, ci să împrăștie cunoștințele și să creeze o comunitate prin diverse activități. Evenimente precum ateliere de gătit sau proiecții de filme aduceau uneori așa de mulți oameni, încât abia aveau loc să-i primească.

Odată cu anii, cele patru fondatoare s-au îndreptat către proiecte personale, dar Grădina Istorică merge înainte în continuare. Am vrut să văd cum stau lucrurile și ce metodă mai bună de a lua pulsul decât să te duci direct acolo, nu? La firul ierbii, cum ar veni. Așa că am luat legătura cu Anamaria, voluntară de cursă lungă, și am venit să pun umărul la treabă cu voluntarii la smuls de buruieni și îngrijit legume sâmbătă dimineața.

Anamaria a aflat de Grădina Istorică pentru că în studenție venea des în Grădina Botanică. „E plăcut să fii doar tu cu tine însăți aici”, îmi spune ea pe drum. Acum stă ceva mai departe, dar tot face cumva să ajungă de cel puțin două ori pe lună”. Tot ea mi-a făcut cunoștință cu Irina Breniuc, activistă de mediu și cea care se ocupă în prezent cu coordonarea proiectului.

„În 2021 am vrut să văd câți oameni din Comunitatea Cotroceni ar fi interesați să se implice în proiecte de mediu. Dintre toate propunerile, Grădina Istorică a fost cea predominantă”, mi-a explicat Irina. Așa că au cumpărat răsadurile, au pregătit terenul și le-au plantat. Dar partea grea a venit abia după, pentru că e nevoie de voluntari weekend de weekend pentru îngrijire și tăierea buruienilor. Oamenii vin și ei în limita timpului pe care-l au, dar tot se găsesc câțiva în fiecare săptămână. 

Nicole a aflat despre Grădina Istorică de pe un grup de schimb de plante. A văzut un apel pentru voluntari și așa s-a hotărât să se alăture. „Eu fiind de la țară, mereu mi-a plăcut să lucrez pământul. E o legătură specială. Îmi face plăcere să lucrez aici, pentru că iese ceva din mâna ta și rămâne ceva pentru comunitate în urma ta”, spune aceasta.

Consideră important să menționeze cum „comunitatea nu se termină la ieșirea din apartament, ci se continuă dincolo de acesta. Nu ar trebui să se ocupe primăria de tot, de aceea e nevoie de acest spirit comunitar și implicare”.

„Motivațiile sunt diferite pentru fiecare. Eu cred că ne-am rupt foarte puternic de tot ce înseamnă natură și plante, iar prin asta putem avea un început de reconectare”, continuă Irina. „În plus, peste 10-20 de ani, Bucureștiul ar putea să devină treptat nelocuibil. Pe termen lung, cred că va trebui să reînvățăm să ne cultivăm singuri mâncarea. Nu 100%, dar măcar pentru a avea un anumit grad de independență față de lanțurile de producție agricole internaționale, dacă modelul capitalist actual în care funcționăm se prăbușește”.

Știu, dacă-ți spun că e nevoie uneori să scoți cu mâna niște buruieni micuțe timp două ore dimineața poate că nu sună foarte distractiv, dar îți garantez că e altceva când ajungi acolo și treci la treabă. Pentru mine, cel puțin, a fost o relaxare cum nu mai avusesem de mult. 

Pentru că ești înconjurat de copaci de jur împrejur, nici nu auzi traficul, ci doar păsări care cântă. Lucrezi cu mâinile, te murdărești, scotocești prin pământ și nu te mai gândești la nimic până nu strângi un morman de buruieni pe care să-l pui la compost. 

Stai liniștit, nu vreau să-ți prezint chestia asta ca pe un clișeu care are pe fundal piesa „Return to Innocence” de la Enigma, dar dacă ai chef de o pauză de la haosul cotidian și vrei s-o arzi lejereanu câteva ore într-o zi, Grădina Istorică e clar un loc de venit. Cum vezi și-n poze, ai câteva rânduri de legume plantate la care poți să vii să lucrezi când vrei. Am vorbit și cu câteva din persoanele care cu care am lucrat cot la cot să văd ce le place la treaba asta.

Silvia, de exemplu, a aflat de proiect de la Irina, pe care o urmărea pe Facebook. „E abia a doua oară când vin aici, dar îmi place foarte mult. Probabil și faptul că am făcut vacanțele la țară m-a atras aici. Eu și acasă am busuioc sau rozmarin în ghivece”.

„E păcat că am ajuns să pierdem cunoștințele despre natura din jurul nostru. Să știi să deosebești frunza de vișin de cea de cireș, ce ierburi pot fi mâncate, unde se găsesc și cum poți să le prepari. Mi-aș dori ca grădina să atragă cât mai mulți oameni pe viitor, să avem evenimente și ateliere aici pentru o comunitate cât mai vibrantă”, adaugă Anamaria.

Teoretic, Universitatea București ar putea interveni direct pentru susținerea proiectului, pentru că Grădina Botanică se află în administrarea ei, dar nimic nu oprește Primăria Sectorului 5 sau Primăria Capitalei să finanțeze diverse proiecte dacă se încheie un eventual parteneriat.

În multe alte orașe, grădinile urbane sunt proiecte susținute puternic de primării și fonduri publice. Uneori sunt proiecte de cartier ale comunității, în timp ce, în paralel, să folosești o parcelă mică la marginea orașului pentru legume și altele în schimbul unei chirii modice. 

După o zi de muncă la Grădina Istorică poți să iei și tu niște legume acasă și să vezi cum e să mănânci ceva crescut și cules cu propria mână. Ca răsplată pentru munca depusă, am putut să iau și eu câte una-alta din grădină. Clar a meritat.