Într-o zi, am ajuns acasă și i-am găsit pe unii dintre colegii de apartament dezbrăcați și legați de gardul grădinii. Se gândiseră că ar fi o idee bună să umble în pielea goală prin cartierul nostru de familiști și îi arestase poliția.
Dacă ai fost și tu la facultate, probabil ai o poveste similară sau măcar tot a trebuit să locuiești la un moment dat cu alți necunoscuți. În etapa respectivă a vieții, toată lumea e lefteră și nimeni nu are reguli de igienă sau bun simț, așa că te trezești în situații indezirabile.
Videos by VICE
Am colecționat niște povești de groază despre colegi de apartament ca să îți amintesc că întotdeauna se poate mai rău.
Marloes, 28 de ani
Am locuit la etajul 13 într-un cămin de studenți, lângă un tip căruia i se zicea Gabber. Avea treizeci și ceva de ani, era mereu beat sau drogat și o ardea ciudățel. Într-o noapte, după ce am ieșit în oraș, am ajuns acasă cu un prieten. Luasem ecstasy și eram destul de high. Eram în camera mea și deodată am văzut că ieșea fum de la el de sub ușă. În maximum un minut, se făcuse un fum de nu mai vedeai nimic în fața ochilor. S-a declanșat și alarma de incendiu și au fost chemați pompierii.
Era evident că tot fumul ieșea de sub ușa lui Gabber care era închisă. Ne-am gândit că murise dracului. Dar când am bătut la ușă, omul a deschis. A zis că nu era niciun foc, deși se vedeau flăcările în spatele lui. A închis ușa la loc și toată lumea s-a panicat. Am început să batem în ușă disperați. Când a deschis-o din nou, în sfârșit, unul dintre colegii mei de cameră i-a tras un pumn ca să putem intra. Dar focul se stinsese deja.
Când au ajuns pompierii, n-au mai găsit nimic. L-am sunat pe vecinul de la etajul de sub mine ca să-i spun povestea. Mi-a zis: „Ah, mi s-a părut mie că am văzut cum cade pe lângă geam o saltea în flăcări”. Până la urmă, am aflat ce se întâmplase: Gabber adormise cu țigara aprinsă și îi luase foc salteaua. A hotărât s-o arunce pe geam, de la etajul 13, pentru că nu voia să declanșeze alarma de fum. Era a treia oară când în camera lui avusese loc un incendiu. Toată lumea s-a enervat pe el, dar nu l-am dat afară. Lucrurile au continuat ca și până atunci. Cred că tipul încă locuiește acolo.
Alessandra, 23 de ani
Împart un apartament mare cu patru colegi. Acum câteva luni, o colegă a găsit un homar pe trotuar. Nu știm dacă a scăpat de la piața de pește sau a ieșit dintr-un canal, dar colegul meu a hotărât să-l salveze. Când am ajuns acasă, am aflat că avem un nou coleg de apartament. Homarul, botezat Larry, are 15 centimetri și doi clești mari. Îl ținem într-un lighean de plastic în sufragerie.
Problema e că evadează mereu și se plimbă prin casă. Una dintre colegele de apartament aproape a călcat pe el într-o noapte. S-a speriat și am avut o ceartă imensă în casă pe tema: îl mai ținem sau nu pe Larry? Mă simțeam prost pentru bietul homar: era periculos și pentru el să stea în casă cu noi. Așa că am sugerat să-l eliberăm în natură. Dar colega care l-a găsit zice că nu poate, că a dezvoltat o conexiune emoțională cu Larry. Stă la noi de câteva luni. Văd cum ea săraca tot încearcă să-l mângâie, în timp ce el dă s-o ciupească cu cleștii. E super bizar ce se întâmplă, dar nu vrea să renunțe la el.
Maria, 28 de ani
Colega mea de apartament era beată și murea de foame într-o noapte când s-a întors de la un party. Nu aveam decât crochete de cartofi, care trebuiau băgate la cuptor. Dar nu avea răbdare, așa că le-a aruncat într-o tigaie, la foc mare, în timp ce și-a mai turnat niște vodcă. Între timp, crochetele au luat foc și s-a făcut o flamă până la tavan. A trebuit să aruncăm un prosop peste tigaie, cum am văzut la televizor că se face, dar a luat foc și prosopul.
Până la urmă, am stins focul cu o găleată cu apă. Colega mea era supărată mai mult că se arseseră crochetele. A încercat să dea la o parte coaja arsă și să mănânce mijlocul.
Kriztina, 28 de ani
Colega mea rămâne des afară pe balcon fără haine. Se duce să fumeze o țigară, fie dezbrăcată, fie în lenjerie intimă, și închide ușa după ea fără să se gândească că e automată. Pățește asta inclusiv iarna. Sunt și eu în oraș la vreun party și mă simt bine și nebuna mă sună să vin s-o salvez, că a rămas afară dezbrăcată la 2 grade. Ce dracu’ să fac, normal că mă duc. Nu vreau să o găsesc congelată, cu țigara între degetele albastre. De obicei e la limită când ajung, și trebuie s-o învelesc cu pături ca să-și revină. Din fericire, își ia mereu telefonul cu ea când iese să fumeze, altfel ar fi murit demult.
Ati, 23 de ani
Acum doi ani, colegul meu de apartament s-a gândit să-mi organizeze o petrecere surpriză de ziua mea. Când am ajuns acasă noaptea târziu, ușa apartamentului era deschisă, iar scara era plină de vomă. Un câine vagabond alerga prin apartamentul plin de oameni. A fost o surpriză, dar nu una plăcută.
Înăuntru erau vreo 80 de oameni și pe mulți dintre ei nu-i văzusem în viața mea. Petrecerea scăpase total de sub control. Câteva zile mai târziu, am primit un e-mail de la proprietar. Îmi zicea de vomă și de zgomot, de vecini. Am primit o amendă de două sute de euro. A fost nașpa, dar și mai nașpa a fost să curățăm voma și să strângem prezervativele folosite de pe podea după o petrecere de care nici nu avusesem chef.
Articolul a apărut inițial pe VICE NL.