Nu am stat niciodată să mă gândesc serios la ce înseamnă să fii delivery boy. De fiecare dată când îmi comandam o Diavola, mă gândeam că jobul tipului care tocmai mi-a livrat-o e o combinaţie între scenele de trafic din GTA şi intro-urile filmelor porno care încep cu o livrare de pizza cu prea mult salam. După care îmi molfăiam felia, împăcat cu ignoranţa mea.
Dar, odată, pe măsură ce îmi terminam porţia, m-a lovit introspecţia (da, era cu ciuperci) şi am realizat că nu-i uşor să livrezi mâncare. Când lucrezi la livrări trebuie să mergi în tot felul de locuri şi să interacţionezi cu tot felul de oameni, unii mai OK, alţii mai puţin şi eşti pus în tot felul de situaţii. Iar, uneori, traficul haotic, haitele de maidanezi şi bacşişurile mici sunt, probabil, cele mai puţin nasoale aspecte ale meseriei ăsteia. Dar, la fel de probabil, sunt şi părţi amuzante.
Videos by VICE
Nu am lucrat în viaţa mea ca delivery boy, pentru că sunt certat cu munca şi, oricum, nu poţi avea încredere în mine cu mâncarea ta, aşa că am vorbit cu băieţii care livrează mâncare în Bucureşti, ca să aflu care-s chestiile de care s-au lovit cel mai des cât timp erau la job.
Mihai de la Fast Food Plevnei mi-a spus că a nimerit peste câţiva clienţi care au încercat să-i dea cu bună ştiinţă mai puţini bani: „I-am văzut când îi număraseră şi deşi era mai puţin decât scria pe bon, tot mai aveau tupeul să întrebe: «E bine aşa?»”. Tot el mi-a spus că, de cele mai multe ori, când face livrări la birouri, unde-s mai multe comenzi la comun, cel care vine să le ridice îşi trage cam jumătate din bacşiş chiar în faţa lui. „Se întâmplă şi în corporaţii, dar odată mi s-a întâmplat şi la o unitate militară la care livram des. Numai că au aflat colegii lui ce făcea şi nu ştiu ce i-au zis, că nu a mai venit niciodată să achite comanda.”
Citeşte şi: Poveștile astea românești îți arată că nu treci niciodată cu adevărat peste moartea unui părinte
Tiberiu de la Wu Xing mi-a spus că i se întâmplă des să dea peste clienţi care achită o parte din comandă în fise: „De exemplu, odată am avut o comandă în jur 60 lei. Mi-a plătit 53 în bancnote şi restul în monede de 50 şi 10 bani.” Şi Doru de la Pizza Dominium Titan a dat peste ceva asemănător: „Am preluat o comandă de pizza, am ajuns în intervalul precizat și mi-a deschis un domn. A început să râdă de când m-a văzut. Nevasta îi pleacase de acasă, la mall, cu toţi banii, să se răcorească la un tur de shopping cu fetele. Iar el nu avea niciun ban în buzunar cu care să mă plătească. M-a invitat în casă la un pahar de suc și a început să își sune prietenii și vecinii, să îi aducă bani să achite comanda de pizza, până s-ar fi întors soția înapoi, cu restul rămas de la shopping.”
Nici în trafic nu e mai bine. Andrei de la Fabio Pizza mi-a povestit cum odată, a început să se şicaneze cu un alt şofer, care începuse să-l înjure şi să-l claxoneze, în timpul aglomeraţiei de după şase seara. „Maşina mea nu era inscripţionată, mi-am permis să intru în dialogul ăsta «prietenos.» La un moment dat am început să mergem oarecum unul în spatele celuilalt. Când făceam eu dreapta, făcea şi el, şi mă gândeam că mai are şi tupeul să mă urmărească. Eram deja foarte nervos şi trecuseră vreo 20 de minute de când ne ţineam unul după altul. La un moment dat, ajunge în faţa mea şi iese de pe artera principală. Îl urmez câteva străduţe şi oprim amândoi maşinile. Tipul parchează, îşi ia geanta din maşină, se dă jos şi se uită la mine. Mă dau şi eu jos, scot geanta (inscripţionată de data asta), moment în care celălalt se schimbă la faţă şi mă întreabă dacă livrez pizza. «Da! De ce?» îl întreb eu. «Super, eu am comandat…» Culmea e că, am primit şi bacşiş.”
Citeşte şi: Poveștile ciudate ale DJ-ilor de nuntă: mireasa cardiacă, socrul peste subwoofer și inundație în sală
Sebastian de la Fast Food Plevnei mi-a povestit că, recent, a primit o reclamaţie uşor ciudată: „Sunase o femeie la sediu să mă reclame că am depăşit-o în trafic. Îmi luase şi numărul.” Însă nu doar femeile din trafic sunt vigilente. Ionuţ de la Fabio Pizza şi-a amintit că, odată, preluase comanda unui client fidel care lucrează la o instituţie de stat destul de bine păzită. „Din cauza meseriei nu-şi dă numele real şi spune că-l cheamă George. După vreo oră, timpul primit pentru livrare, clientul sună la pizzerie să vadă de ce nu mai ajung. Eu de fapt ajunsesem în faţa instituţiei, unde trebuia să sun la un interfon, pentru că era interzis accesul după poarta mare, impunătoare şi de altfel foarte bine închisă.”
A sunat de două ori, dar numărul era incorect şi a rămas şi fără baterie, dar cum nu dă bine să te întorci cu o comandă înapoi, a rămas în faţa porţii care, spre norocul lui, s-a deschis ca să iasă o maşină. „Pornesc eu bucuros scuterul şi intru în trombă în incintă. În mai puţin de cinci secunde, patru băieţi bine dezvoltaţi mă pun la pământ, cu tot cu scuter şi mă imobilizează. Într-adevăr, un scuter cu o cutie mare şi neagră în spate, neinscripţionată, nu cred că e chiar o bucurie. Încep să curgă întrebările, iar faţa mea rămâne lipită de piatra cubică: «Cine eşti, ce cauţi, ce-i cu cutia asta mare?» «Păi…eu tre’ să livrez pizza…!» «Cui?» «Domnului George!» «Nu există niciun George aici!» Şi o ţinem aşa câteva minute bune, până când, spre norocul meu, toată zarva ajunge la urechile celor care comandaseră şi reuşesc să mă salveze.”
Citeşte şi: Poveștile românilor despre sex în spațiul public
De clienţi mai speciali a dat şi Cătălin de la Pizza Dominium Unirii: „O să crezi că te trag pe sfoară sau că-ţi povestesc din filme, dar cel mai tare a fost clientul pe care l-am însoțit la farmacie să ia un test de sarcină pentru soție. În mod normal, nu putem să ne abatem de la rută sau să luăm persoane străine în mașina de delivery, dar ploua cu găleata, taxiurile nu opreau și niciun dispecerat nu îi trimitea mașină. Mi-ar plăcea să aflu cum a ieșit testul. A trecut un an de atunci.” Altădată, a primit o comandă de pizza din restaurant și de savarină, de la o cofetărie de pe drum. „Colegii au încercat să îi ofere un desert din meniul nostru, însă dulcele era pentru soția gravidă, care avea pofte fix de savarine! Nu m-a lăsat inima să nu îi fac pe plac.”
Fotografia originală de Emran Kassim, via Flickr
Alţi clienţi, însă, nu sunt aşa mari familişti. „Odată, am avut trei comenzi în aceeaşi zi, toate identice, la aceeaşi adresă. De fiecare dată mi-a răspuns un tip şi de fiecare dată, era cu altă tipă. Însă pe mine mai mult m-a impresionat că a putut să mănânce trei şaorme uriaşe la un interval de doar câteva ore”, mi-a povestit Alex de la Socului.
Iar alţii sunt nişte boemi în toată regula, după cum mi-a descris Bogdan, de la Cuptorul cu Lemne: „Tocmai preluasem o comandă şi trebuia să ajung pe o străduţă, pe lângă Mătăsari. În adresă, fata de la comenzi îmi scrisese doar numele străzii şi numărul, aşa că m-am gândit că era o casă”. Numai că nu era o casă, ci o curte cu două blocuri, iar Tiberiu habar nu avea de unde venea comanda. „Am stat cinci minute pe acolo. Se auzea muzică de taraf de undeva, tare de tot, mă gândeam că-i vreo nuntă. Am sunat înapoi la comezi, să aflu care-i treaba, iar fata de acolo îmi spune că ar fi trebuit să mă aştepte cineva la stradă, că aşa a precizat clientul când a dat comanda. Numai că nu era nimeni. Am dat să plec, aud că mă fluiera cineva de la etajul patru al unuia din blocuri. Mă strigă şi mă întreabă dacă-s de la pizzerie. Îi strig şi eu că da şi îmi face semn să urc. Intru în scară şi realizez că, de la etaj la etaj, muzica aia de taraf se aude din ce în ce mai tare. Ajung la patru şi nimeresc apartamentul, cumva, şi când îmi deschide văd că acolo chiar era un taraf. Mi-a zis persoana care a făcut comandă că e ceva de familie şi acum făceau repetiţii şi uitaseră de comandă. Le-am zis că mă descurcam să îi găsesc, dacă îmi spuneau că tre să mă iau după muzică.”
Citeşte şi: Poveștile actorilor români care nu mai scapă de fani obsedați
În fine, uneori şi natura pare să fie împotriva băieţilor de la livrări câteodată, nu numai timpul. „Livram în zonele din jurul Regiei, şi într-o zi de iarnă, am fost cu bicicleta în Belvedere, cu pizzele în geantă, pe portbagaj. Am alunecat pe zăpadă, am căzut şi au ieşit pizzele din geantă. Una din ele a sărit din cutie şi a intrat jumătate sub zăpadă. Am scuturat-o şi-am pus-o la loc. Apoi, la întoarcere am căzut iar. Noroc că eram fără pizze”, mi-a povestit Alex, de la Pub 18.
Tot la Belvedere a fost încolţit de trei câini, care nu-l lăsau să treacă şi să intre în campus. Când văzut cum stă treaba, a devenit inventiv: „Ca să trec, m-am îndreptat spre ei şi am fluturat geanta cu pizza în arc de cerc în faţa mea. O apucasem de toartă şi o swing-uiam în faţă ca să păstrez distanţa să nu se repeadă spre mine. Şi tot rotind-o, a cedat ariciul şi au sărit pizzele afară, atât de violent încât s-au speriat câinii şi au fugit. Le-a adunat şi-am livrat”.
Urmăreşte VICE pe Facebook.
Citeşte mai multe poveşti de viaţă:
Poveştile şoferilor de RATB: pistolul la tâmplă, sauna cu vapori de pişat şi pietonii cu pietre
Poveștile taximetriștilor bucureșteni: masturbatorul, teleportarea și prostituata care caută dragostea
Poveștile colegilor de apartament din România care-ți mănâncă ficații
Poveștile dubioase ale barmanilor din București
